Familia Ambrose

Capitolul 1

— Alina, spune-mi cum arată rochia asta! i-am cerut părerea surorii mele, chinuindu-mă să ascund emoțiile pe care le avem pentru întâlnirea programată peste câteva zeci de minute. Aruncând un ochi asupra ei am realizat că aceasta nici măcar nu era atentă la ce vorbeam, ba din contră, părea prinsă în mrejele telefonului. Nici măcar nu mă auzise. Grozav! Alinnaaa? Pământul către tine! i-am atras atenția într-un sfârșit, însă răspunsul ei a fost departe de a fi unul pe măsură. Murmurase un ,,bine" aruncat la plictisească și cam asta fusese tot.

Am ignorat-o la rândul meu, simțind că nu era interesată de văicărerile mele. Nu aveam s-o mai deranjez din nou pentru că nu-mi stătea în fire. În schimb, m-am aşezat pe patul ei şi m-am chinuit să-mi încalț sandalele cu toc subțire pe care le aveam de pe vremea balului de absolvire de pe vremea în care eram în liceu. Arătau ca nişte arme mortale, dar ce nu făceam eu pentru a arăta mai feminin? De obicei, mă găseam punând pe mine un tricou supradimensionat și o pereche de pantaloni, nu rochii care să dezvăluie părțile atrăgătoare ale corpului.

Nici nu încăpea vorba despre a-mi dezvălui partea atrăgătoare deoarece lucram într-un fast-food de dimineață până târziu în noapte, ajungând acasă ruptă de oboseală. De multe ori adormeam pe loc fără să mai apuc să îmi schimb hainele şi mă trezeam a doua zi de dimineață obosită şi gata pentru a începe o altă nouă zi de lucru. Banii câștigați se dovedeau insuficienți pentru cheltuielile familiei, iar uneori simțeam cum cedam psihic din cauza asta. Îmi tot spuneam că va fi bine cândva, însă acel bine se lăsa cam mult așteptat.

Locuiam alături de ai mei, sora și iubitul meu care mai rămânea ocazional la mine peste noapte, însă un apartament cu două camere se dovedea a fi insuficient pentru nevoile noastre. Nu îi învinuiam pe ai mei pentru că în momentul în care s-au mutat în state, acum mai bine de douăzeci de ani, nu au pornit cu dreptul. În cea mai mare parte a vieții lor au trăit într-un apartament și mai minuscul care mai era și închiriat. Deși nu mai plăteam chirie, aveam de plătit un credit deloc frumos, alături de întreținere, iar pe lângă toate acestea, mai plănuiam şi o nuntă care, după mine, nu-și mai avea rostul.

Alexander era iubitul meu de aproximativ trei ani, brunetul slăbănog cu ochi verzi fusese ancora mea în realitate, ştiuse să mă asculte şi să mă răsfețe atunci când a fost nevoie. Însă în ultimul timp legătura strânsă dintre noi se diminuase. Nu ştiam dacă asta simțea şi el, dar eu nu mai eram în stare să trăiesc aşa prea mult. Intrasem într-o rutină ciudată de a ne vedea fără niciun entuziasm și de a ne mărturisi sentimentele robotic și fără nici o sclipire. Tot ce făceam era să mă împovărez cu grija banilor și să mă plâng lui. Ne lipsea dinamismul în relație.

Revenind asupra întâlnirii mele, nu eram mândră de ce făceam sub nicio formă, însă coșmarul executării silite cauzate de un credit neachitat nu îmi dădea pace. Călcându-mi toate principiile în picioare, am acceptat să mă întâlnesc cu un bărbat bogat. Știam, nu mă diferențiam cu mult de femeile materialiste, dar mă gândeam că nu aveam să suport prea mult o căsătorie și că după, cumva, aveam să încerc să repar tot ce am stricat. Mai important, cum ajunsese mama să îmi creeze o punte sigură spre o întâlnire cu unul dintre cei mai bogați bărbați din stat? Ei bine, mama lucrase ca bucătăreasă pentru mai multe familii bogate și probabil auzise care erau problemele acestora. La cât de băgăcioasă era mama, mi-o și imaginam spunând „Fata mea ar putea fi potrivită pentru băiatul tău, se pricepe la treburile gospodărești și în același timp, poate fi foarte elegantă pentru petreceri."

M-am oprit din a mai cugeta asupra tuturor problemelor care îmi guvernau viața, dând buzna în living la propriu. Imaginea logodnicului meu sau, mă rog, ce-o fi fost el, nu îmi oferea o stare de bine deoarece nu avusesem timp să îi ofer explicații despre ce fac sau de ce m-am îmbrăcat așa, dar ştiam că timpul să o fac va veni curând. Era imposibil să fiu atât de elegant îmbrăcată pentru o simplă ieșire în oraș, așa cum plănuiam să-l mint.