Capitolul 30

7.8K 541 78
                                    


— Ce ai spune dacă după ce termini cu hârțoagele astea am merge undeva să mâncăm? Hm? m-am cocoțat cu fundul pe birou, profitând de plecarea pe neașteptate a domnului William.

— Te duce tata dacă vrei, eu nu termin nici până la unu, vorbise monoton în timp ce trase niște foi de sub picioarele mele pe care mă așezasem din greșeală. Îl uram atât de tare când se înfunda în muncă pànă când nu mai știa de el încât îmi venea să îi dau o palmă.

— Nu mai bine găsesc un bărbat cu care să mă duc? l-am tachinat vizibil nemulțumită, atrăgându-i privirea. Măcar atâta atenție să primesc și eu din partea lui pe ziua de azi.

— Și ce ai vrea să fac, Raluca? pufnise enervat.

— Să-mi fii soț?

— Hai, nu zău?! Acum te-ai trezit că vrei asta? râse amuzat în timp ce își scoase ochelarii. Ceva îmi spunea că urma o lungă sesiune de făcut mișto și tot ceva îmi spunea că nu eram pregătită pentru așa ceva.

— Las-o baltă, Cameron! am oftat greoi, apucând niște foi la întâmplare de pe birou. Le priveam dezinteresată în timp ce așteptam ca timpul să treacă pentru a putea ajunge în sfârșit acasă. Fusese o idee teribilă să stau la birou cu bărbatul din fața mea.

Ne-am aruncat câteva priviri nu prea frumoase după care ne-am văzut fiecare de treburile lui. Spre exasperarea lui Cameron am refuzat să mă ridic de pe birou, nu voiam să îi dau satisfacția că a câștigat sau altceva și, în plus, mi se părea foarte amuzant cum încerca să nu-și verse nervii pe mine.

Când ușa se deschise, niciunul dintre noi nu ne deranjasem să privim înspre ea, căci aveam impresia că era tatăl lui Cameron, însă nu știu cum făcusem, dar simțisem un parfum foarte cunoscut mie și realizasem ceva.

Un bărbat?
James! James tocmai călcase în biroul lui Cameron cu o expresie neutră pe chip, cu părul aranjat și cu o cămașă călcată și pusă la punct spre deosebire de scumpul meu soț care își șifonase cămașa oribil de tare și care își aruncase cravata printre dosarele ce zăceau pe biroul tatălui lui.

M-am agitat atât de tare atunci când l-am văzut venind înspre noi încât am înțepenit acolo și nici nu m-am mai putut mișca. În schimb, Cameron îl privise cu atât de multă ură încât am crezut că cei doi se vor omorî numai din priviri.

— Tu ce naiba cauți aici? Ieși afară, nu am timp de tine! Și apropo, Raluca m-a ales deja așa că dispari! vorbise brunetul în timp ce își măsura fostul prieten din priviri. Eram surprinsă, cum de Cameron nu era deja călare pe James, având grijă să îl facă praf? Oare chiar ținuse cont de ce îi spusesem?

— Nu-ți fur femeia, stai liniștit! îi făcuse din ochi amuzat, întorcându-se mai apoi spre mine, zâmbind. Ce încerca James? Mă deruta atât de tare uneori.

Îmi dusesem mâinile la ochi din instinct când Cameron îi apucase gulerul cămășii în pumni. Venele de pe gât îi erau umflate la maximum semn că nervii lui au atins cote alarmante din nou, iar ochii exprimau furie pură.

— Mai uită-te o dată la ea, James, și o să uit că am fost prieteni atâta timp, vorbise răspicat printre dinți. James nu părea deloc speriat și asta mă făcea să cred că cei doi s-ar putea certa și mai urât.

— Serios? Pentru ea ne certăm în halul ăsta? Parcă obișnuiam să împărțim femeile. Ți-am testat-o, frate! Dacă ei nu i-ar fi plăcut să fie atinsă, ar fi ripostat, dar nu a făcut-o. Deschide ochii și vezi ce ai lângă tine, atât apucase să spună și pumnul lui Cameron făcuse un contact mai mult decât dureros cu fața lui.

Familia AmbroseUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum