Familia Ambrose

Capitolul 8

— Unu, doi, trei, patru... Felicitări, fiule! Cred că eşti în toate ziarele din oraş pe prima pagină! William, tatăl lui Cameron, tocmai îi ținea o morală zdravănă fiului său, trântind un teanc de ziare pe măsuța din fața acestuia.

Cameron le privi serios preț de câteva secunde după care îşi făcuse curaj să apuce un ziar între degete. Probabil nici el nu se aştepta ca toată presa să scrie despre aceasta situație. Elis, mama lui era plecată într-o vacanță şi cu toate acestea, îl sunase pe Cameron de zeci de ori. Cred că toată familia Ambrose, de la veri şi unchi îndepărtați erau întristați de comportamentul imatur al lui Cameron.

—Să văd cum te scoți din asta! De la mine nu vezi niciun ban, tatăl lui părea mânios şi extrem de deranjat de tot ce făcuse Cameron. După cum reacționase, aş fi putut spune că William nu şi-a mai văzut fiul într-o asemenea ipostază. Mă îndoiam că fiul acestuia ar fi fost uşă de biserică şi că nu şi-a mai înşelat iubitele până acum.

— Relaxează-te! îi ceruse Cameron nepăsător în timp ce îşi scoase telefonul din buzunar. Imediat rezolv cu asta, am atâția prieteni în media, se lăudase bărbatul pe care nu-l înghițeam deloc în fața tatălui său. Mi-am trecut mâinile prin păr obosită să tot aud cum se discută despre escapada lui Cameron, atrăgându-i brunetului atenția. A stăruit cu privirea asupra mea câteva clipe după card s-a ridicat cu telefonul la ureche şi s-a îndepărtat de noi.

Îl urmăream cum se plimba de ici de colo, vorbind destul de tare.

— Raluca, îmi cer scuze în numele lui Cameron pentru greşelile pe care le-a comis. O fac pentru că ştiu cât de căpos poate fi câteodată şi ideea că a reacționat nu tocmai bine îmi încolțeşte în minte, domnul William îmi atrase atenția şi tristețea din ochii şi glasul lui era mai mult decât vizibilă. La înfățișare puteam spune că William era versiunea mai în vârstă a lui Cameron, dar la gândire cei doi nu aveau niciun punct comun.

— Va realiza şi el mai târziu că a greșit, bănuiesc! am dat glas gândurilor mele în timp ce privirea îmi era tot timpul pe Cameron. Dacă aş fi ştiut că se va ajunge la asta, probabil aş fi fost încă împreună cu Alexander.

— Crezi? vocea blândă a lui William mi-a umplut urechile. Mi-e atât de teamă că am greşit ceva în educația lui şi că nu va înțelege că nimic nu i se cuvine dacă nu lucrează din greu, adăugase el, oftând şi privindu-şi fiul cu o expresie de nedescris. Cred că în interiorul lui era furtună, nimic nu era mai dureros decât să realizeze că nu a fost un părinte bun şi că fiul în care avea cea mai mare încredere o ia pe căi greșite.

— Poate e doar o nebunie de moment, i-am răspuns ceva mai optimistă. Nu pare genul de om care să pună distracția mai presus de situația financiară.

— Îți mulțumesc că ai rămas lângă el, Raluca. Ai fi putut fugi mâncând pământul de el, dar tu ai ales să vezi dincolo de atitudinea pe care o afişează, încheiase William, ridicându-se de pe fotoliu pentru că fiul lui tocmai încheiase discuția şi se îndrepta spre noi.

M-am ridicat şi eu de pe fotoliul maroniu pentru a ajunge la nivelul domnului William. Cameron l-a fixat pe aceasta cu o privire care emana mândrie şi totodată, seriozitate.

— Am rezolvat, mâine vor publica câteva articole care să arate că din cauza unui atac cibernetic s-au publicat toate aceste ştiri, vorbise calm în tot acest timp.

— Foarte bine, Cameron! exclamase la rândul lui William după care şi-au strâns amândoi mâinile dur ca între bărbați. Acum, cere-i scuze fetei, îi şoptise cât să audă doar ei William, sugestie la care Cameron se cam încruntase. Nu mă aşteptam să-şi ceară iertare de la mine, i-ar fi rănit ego-ul prea tare şi mai ales, s-ar fi înjosit prea mult după ce îmi dovedise cât de impunător poate fi.