Asasinul de cristal

Capitolul 1

  Femeia fugea înnebunită pe străzi, durerea îi transfigurase fața, ochii i se învârteau în orbite mâinile îi tresăreau spasmodic, picioarele fine încălțate cu balerini din piele de căprioară  călcau  pe  pietrele  tocite,  părul cândva prins cu  piepteni din fildeș  acum se învolbura în jurul feței, dându-i o aură de gorgonă, trena rochiei era ruptă, rozul acesteia devenind un maroniu roșcat împroșcat din când în când de bulgări de mizerie. Vocea îi înghețase nu ar fi putut țipa nici dacă ar fi dorit.

     Plecase cu câteva ceasuri în urmă pentru a se întâlni cu iubitul său, acesta o așteptase ca de obicei în trăsura gri ai cărei cai aveau cate o stea în frunte,  albă. Se urcase cu încredere  deschizându-și singura ușa și având grijă să nu se  împiedice în  pelerină. Iar mai apoi ca în restul întâlnirilor, trăsura începu să se hurduce spre  ieșirea din oraș,  cu cei doi îndrăgostiți ascunși privirilor în spatele draperiilor.

                                                                    ~*~

   - Și  dacă  mă mușcă?

   - Nu te va mușca, e una din cele mai  blânde iepe de pe proprietatea mea. Va fi o adevărată plăcere, îți promit.

Femeia se lasă neîndemânatică pe mâinile bărbatului  îndeplinind micile  porunci venite din partea acestuia..pune piciorul acolo, lasă-te pe  mâinile mele,  apucă bine frâiele. Un oftat de ușurare scăpând de pe buzele acesteia când se  văzu în sfârșit   la adăpostul oferit de brațele puternice care o înconjurau  .

Era  lipită de pieptul musculos dar asta nu o deranja, nu ca la început..iapa fornăi simțind că urma  să  aibă parte de o lungă plimbare,femeia se sperie - și se  apucă  strâns de mâinile bărbatului:

     -Shh, gata, gata  liniștește-te!

Aceasta nu își dădea seama dacă vorbea cu ea sau cu animalul, dar  preferă să  tacă.

      -Victor, știi că trebuie  să  mă  întorc până la ivirea zorilor acasă  sau vor începe  să aibă  bănuieli, toți!

      -Desigur, vei ajunge cu câteva ore înainte de ivirea zorilor.

      -Bine. Discuția se stinse, cei doi preferând să se bucure unul de  celălalt  cât și de miresmele ce-i  înconjurau.

Calul o luă la trap ușor pe pământul reavăn  lăsând mici fuioare de abur în urma sa- aerul fiind destul de rece încât respirația animalului să devină una cu lumina stelelor.  În scurt timp acesta galopa spre partea estică a proprietății.

         Odată ajuns în  pădure, calul iși prinse piciorul într-o capcană pentru urși iar cei doi călăreți au fost aruncați de pe șa la cațiva metri depărtare, încă în stare de  șoc femeia își  dădu seama că partenerul său ridicat acum în picioare avea o  luptă pe viață și pe moarte cu  niște bărbați cu măști. Maști care închipuiau  figuri  speriate,cu ochii bulbucați, nasuri  cârne, buze strâmbate  într-un  surâs zemflemitor dar cel mai uimitor era  părul lung pe care  îl aveau aceștia, și care se unduia liber în  bătaia  vântului, o scenă  coborâtă  parcă din tablourile cu imagini din viața de apoi, unde demonii nu oboseau din a surghiuni sufletele  rătăcite.

    Frica  își  făcu  apariția  în mintea femeii, începând  să coboare lent spre  vârfurile picioarelor, dar chiar înainte ca aceasta  să se instaleze  și  în picioare, femeia o  luă la  fugă, lovindu-se  în goana sa  nebună de tot ce  îi  ieșea  în cale; aceasta  continuă  să fugă  până la  ieșirea de pe proprietatea iubitului sãu, pe urmele ei  neobosiți de lupta pe care o  avuseră…ca niște ogari de  vânătoare, demonii cu  maști o urmăreau.

    Dar  după un maraton până la porțile palatului mai având încă  cațiva metri de parcurs  și ar fi ajuns la  adăpost,  forțele acesteia o  părăsiră iar femeia  căzu  învinsă  în genunchi  încercând cu disperare să târască restul drumului dar tot ce  reuși să  facă fu să-și  murdărească rochia  în  mocirlă, cu demonii care o  urmăriseră din ce în ce mai aproape  și cu frica ce  până acum se  retrăsese într-un  colț al  minții  învinsă de nebunie-  paralizând-o; aceasta  gândi pentru ultima  dată  că dragostea  învinsese  în cele din  urmă.