Asasinul de cristal

Capitolul 7

Soția contelui Alimc, Fortune și Sandra, alături de Richard și soțul contesei care între timp plecase zicând că a fost invitat de urgență la un prieten așteptau ca zecile de rochii pictate manual să fie aduse, spre încântarea femeilor care așteptau cu nerăbdare să admire micile minunății. 

   Croitoreasa veni cu un teanc de rochii, mergând greu din cauza diferitelor materiale care le furaseră ochii femeilor. Acestea priveau înmărmurite rochiile ce înfățișau diferite peisaje, flori dar și imitații ale Raiului. 

     Fortune privi cu neîncredere rochiile de un alb pur ce aveau diferiți îngeri minusculi pictați cu măiestrie, erau frumoase..dar ei nu îi plăceau. Era atrasă de o anumită rochie..un material negru, plăcut la atingere pe a cărui suprafață fuseseră pictați cu măiestrie trandafiri cu margini zdrențuite, în culori de roz murdar și câteva cusături cu fir de argint privi în detaliu cusăturile și observă că  sub imensele flori ce ocupau aproape toată rochia se vedeau tulpini subțiri cu țepi micuți ce se pierdeau în  negrul rochiei. Era o adevărată capodoperă și, era a ei. 

    Se întoarse cu o privire triumfătoare spre croitoreasă zicându-i că dorește rochia neagră cu trandafiri livrată în această seară. 

     Sandra era atrasă de câteva rochii ce înfățișau animale, de la căprioare ce fuseseră atât de bine pictate încât botul lor părea catifelat și plin de rouă, până la niște păsări măiastre cu penaj uluitor, în cele mai pure nuanțe de roșu, albastru și oranj. Richard era lângă ea, testa calitatea materialului care se dovedise a fi mătase de cea mai bună calitate, după spusele lui.

    Imediat ce Fortune sparse gheața zicând că dorește o anumită rochie. Celelalte două femei începură să îi zică croitoresei ce rochii doresc. Femeia, cu metrul în jurul gâtului și câteva bolduri prinse în rochie luă comenzile pe un carnețel, zâmbind.  

   După ce consumară banii soților, taților și respectiv banii proprii cele trei femei plecară spre casa contesei la o întâlnire a fetelor.  

 

      Stând pe scaune din lemn de nuc cu  broderie lucrată manual și trei pahare de concentrat de mentă ușurat cu niște apă fetele  profitau de razele soarelui ce le mângâia umerii dezveliți de corsajul rochiilor de multe ori reflectându-se  în diamantele din jurul gâturilor subțiri, parcă sculptate. 

   Sandra, cu părul auriu ca grâul copt și șuvițe închise la culoare, prins într-o frumoasă împletitură în vârful capului de unde curgeau în râuri pe spate și pe umeri. Ochii căprui reflectau scânteia unei personalități puternice ce ardea la foc mediu și mereu în pericol să răbufnească din adâncurile sale.  Bunătatea înnăscută și vocea lucrată alături de o minte hrănită cu cele mai bune lucrări ale acelor timpuri desăvârșeau o femeie frumoasă atât în interior cât și la exterior. 

    Fortune contrasta puternic cu Sandra, părul roșcat cu tente de vișină coaptă cădea în valuri buclate pe spate trezind admirația domnilor și gelozia doamnelor. Deși moda  zicea că la Paris se poartă părul în cocuri complicate aceasta nu pleca urechea bârfelor și continua să își țină părul liber. Ochii albaștrii, de cristal aveau nenumărate nuanțe de albastru, bine conturați de  niște gene de culoarea vișinilor negre, ascunzând porțile spre sufletul fetei, ce arătau o  gândire logică, tăioasă ce disecă și analizează problemele pe toate fațetele  înainte de a trece la acțiune, păcat că această privire era ascunsă de una visătoare, a unei fete de șaptesprezece ani normale, din când în când  strălucind la auzul unui subiect ce ar fi meritat discutat.