Asasinul de cristal

Capitolul 3

Am încercat o  ușoară fandare spre  stânga ca mai apoi să aplic o  lovitură de picior pe partea  dreaptă, dar care a fost  blocată, am chicotit  și mi-am  recăpătat  poziția  inițială, cu picioarele  ușor  depărtate  și  mâinile pe  lângă corp. Am  făcut  două tumbe pe spate  și m-am uitat la  celălalt, acesta doar a scos un  râs gutural ca mai apoi  să arunce în mine cu un  cuțit scos din  cizmă, m-am ferit  și m-am  îndreptat  în  viteză spre el,  slăbindu-mi  apararea și oferindu-i astfel o ocazie perfectă  să-mi  pună  cuțitul la  gât, dar mi-am dat seama prea  târziu iar  până  să  încerc  să   mă  îndepărtez, deja eram  amenințată de un  cuțit bont.

    - Și ce s-a  întâmplat  după ce  ți-a zis  că te-ar fi  omorât deja?

    -Mi-a  zâmbit  și a dat din  mână de  parcă ar fi fost o chestie super  ușoară.  Și probabil chiar  ar fi fost.

    - Dacă nu te- aș  cunoaște  aș zice  că ar fi fost o  greșeală  capitală.

    -Mi s-a  părut destul de sigur pe el  când zicea  că  dacă ar fi vrut m-ar fi  omorât.

    -Fortune, pot să zic cu  mâna pe  inimă  că  dacă te-ai fi luptat cu el, acum ar fi fost mort cu tine  dansând  în jurul cadavrului.

M-am uitat la cuțitul care  încă mai pierdea vremea pe  lângă  gâtul meu  și  după m-am uitat la Raoul, acesta s-a uitat și el la  cuțit  și mi-a  zâmbit  în semn de  scuză.

Odată eliberată m-am  îndreptat de spate, oasele mi-au trosnit.

   -Destul pentru azi.

M-am  îndreptat spre  ieșirea din pod  pentru a merge  să  mă schimb  în rochia de caşmir  pregătită  de Adele, cea pe care i-o arătasem de dimineață.

                                                                            ~*~

  Am luat masa  în sala cea mare,  budincă cu  dulceață de portocale, sufleu,  prăjitură cu morcovi,  tartă cu mere  și pere,  chifle mici cu cartofi,  curcan umplut, ceai pentru doamne  și vin pentru domni, o  masă  consistentă pentru orice om. Șervete asortate cu  lumânările, servitori care nu încetau  să umple  ceștile, fum de trabuc si veselie  domnea peste  toți  și peste toate.

Dar ca un asemenea număr de oameni  să se  strângă  în casa  noastră, ar fi avut nevoie de un motiv bun  și acesta se nimerise a fi moartea   prințesei  moștenitoare. Aceasta fusese  găsită   în apropierea uneia dintre  porțile  palatului,  într-o  baltă de  sânge  cu chipul  încă desfigurat din cauza durerii pe care o  îndurase de la atacatori. Se zvonea  că ochii  încă i-ar mai fi fost  deschiși  când o  patrulă a  gărzii regale o  găsise, iar ei ar fi oglindit spaima acesteia.

   Regele era hotărât să lupte și mai îndârjit cu cei din țara lalelelor, considerând că ei erau cei vinovați de asasinarea prințesei, Orry continuă să povestească:

        -….regina e distrusă, plânge în camerele regale. Iar..

 Nu am mai fost atentă, deja mă gândeam la motivul care o scosese pe prințesă din palat, poate un mic amorez, era cea mai logică idee, dar dacă stăteam să mă gândesc mai bine, poate a vrut doar să iasă la aer neînsoțită. Apoi mi-au mai venit mii de idei care mai de care și am amânat rezolvarea acestei probleme. Aveam una mult mai importantă:

      -Fortune, știm la fel de bine ca tine că în Franța nimeni nu sărbătorește moartea unei prințese moștenitoare. Acum spune-ne de ce ne-ai chemat într-adevăr  la o astfel de întâlnire.