Înc-o carte tot degeaba

plăsmuiri

Am șters infinitul cu lacrima-mi viciată
Și nu mai ești...te-ai dus cu el cu tot
Lăsând obraz fierbinte și fața mea zgâriată
Te-ai dus știind că mori și-ntr-adevăr ești mort...

Te-ai prefăcut în suflet, te-am luat în pieptul meu
Apoi ai ars pragmatic și sânge-mi te-ai făcut
Ai curs prin mine și m-ai scurs,dar eu
În pământ te-am îngropat și te-am renăscut

Ai crescut o floare, un roșu trandafir
Te-am smuls de-acolo, te-am pus pe geam de vise
Te-ai ofilit zadarnic, petalele-ți răsfir
Și iar ți-a venit vremea, sălbatic te ucise.

Am plâns pe cenușa a talei respirații
Te-ai ridicat cu aripi de roșu înger mort
Te-ai preschimbat în bocet și-a pieptului vibrații
Rămâne să te plâng, e doar tot ce mai pot...

Și mă sec și eu când lacrimi nu-mi ajung
Și voi veni la tine,infinit frumos
Și-un infinit mă fac,chiar daca mă distrug
Te las să mă ștergi, și chiar de-i dureros.

Să mă recrești la fel cum am făcut cu tine
Și apoi aruncă-te amarnic eu n-am să te privesc
Privi-voi universuri cu terminații fine
Și chiar de-așa va fi, tot n-am să te-ntâlnesc.