Înc-o carte tot degeaba

Eu tot întreb...

Când nu sunt eu,oare cine sunt?
Când nu iubiesc iubirea,oare ce iubesc?
Când nu mă regăsesc prin niciun amănunt
Unde m-am pierdut, spre ce mă tot grăbesc?

Și cum poate fi pedepsită neiubirea?
Cum uiți de durere când te urmărește?
Cum să-i uiți iubitului privirea?!
Care neobosit și rece parcă te tot privește...?

Cum e fericirea când nu e speranță?
Și cât de spartă-i oglinda-n care caut dor?
Cât mai rezistă subțirul fir de ață?
De care atârnă pedant gândul c-am să mor?

Cum să fie absentă frica nemuririi?
Și cum să penduleze o așa nepăsare?
Din sinele meu, din a mea lege-a firii
Și cum nu plâng niciodata, deși tot timpul doare?

Cine mă gândește și unde-i acel 'cine'?
De ce nu vine-odată să îl gândesc și eu?
Să-i port de grijă și nu numai prin rime
De ce nu simt nimic, dar sufăr mereu?

Ce se-ntâmplă acum și ce caut aici?
Cum cântă pianul tău fără atâtea clape?
Dezacordat,vioara cu corzile-i mici
Răsună în străfund de inimă,cum poate...

De ce paradoxal mă-ntreb și-mi dau răspuns?
În ce m-am convertit și cine e în mine?
De ce nu trece timpul care nu-i de-ajuns?
De ce tot stă pe loc și s-a oprit la tine...?