Plâng.
Mă cheamă ură și-alături de mine totul e rece,
Dar pe tine nu te-am urât atunci când m-ai rănit
Și-ai vrea să-ți trec, dar ura nu-ți trece
Eu nu sunt ura ta, eu doar ți-am fost iubit.
Mă cheamă dor, pentru că dor când e de tine
Și sunt sub sânul tău stâng sub formă de durere
Și știu că-i vrea să scapi de ea, dar nu și de mine
Nici n-ai avea cum...ți-am devenit plăcere...
Mă numesc minciună când mă rostești sub forma 'Te iubescului"
În fața altei stele ce n-are al meu chip,
Doar absurdul dragostei, copilăria prostescului
Pe care le-am păstrat într-un poem morbid.
Nu mă numesc în schimb nicicând "Iubire"
Căci am putrezit pe cotorul unei cărți de poezii
Și când o răsfoiești,adie-a nemurire
Dar moare și ea,prin razele târzii.
Trecute cu un ceas de marmură, de nouă
Mai exact la fix și netrecut de zece
Când norii se constrâng și plâng cu gust de rouă
Și iar sunt ură pentru tine când noaptea ți-e rece.
Strigă-mă cum vrei..."al meu", "al nimănui"
Eu știu că te-am iubit, când te-așteptam lipsit de nume
Și nu mă obosea așteptarea...acum nici ea nu îi
S-a dispersat în inimi omenești și peste tot în lume.
Dar ție numele ți-e "Vis" și de visat am putut și încă sus
Și cel mai dulce vis a fost când mă chemam Iubire,
Dar tu nu mă chemai, și "Vis"... mi te-am distrus
Și acum Tu n-ai nume,străino,amăgire!
Și nu m-am putut gândi la tine,la cum să te numesc
Și-așa că, gândurile au pus control pe mintea mea prea plină
Eu sunt un arlechin c-o lacrimă ce stă,să nu cadă, privesc...
Spre tine... ură,dor,minciună sau ce ești tu,străină..
Plâng.
