Înc-o carte tot degeaba

Aleatorie elucubrație

Se-ngrămădesc morțile toate în sufletul meu
Și sufletu-mi cu altul mi-i zadarnic îndrăgostit
Căci se prelinge același deșert înăuntru-mi
Și plânsul meu bacovian nu e auzit...

Ce negri îmi sunt ochii uscați de mâna stângă când îi plouă,
Uscați de dor, de buze de lună nouă,
De o amintire noaptea, fără chip și trup
Hrănită doar cu urlete de lup.

Și în sinapsa dintre sufeltu-mi rece și inima fierbinte
Mai sunt doar  iubiri și doruri și copilării
Neliniști de gânduri și lacrimi ce se-abțin
Și nu trec doar cu simple
poezii.

Se seacă toate-n pielea ta fierbinte și fină
Și se despică crunt în cratere , și luna
S-a smintit, nebuna și i-am spus că-s bine
Și de mințeam sau nu, oricum,vă e tot una.

E toamnă aproape, dar Toamnă,te rog, fără scuze
Știu că tu doar iei... Și flori si frunze și privirea
Ia tot ce vrei și-ți place și-ți reînvie nemurirea
Usucă tot în jur, dar nu-mi usca iubirea.

Și mă voi pierde-n tine, și ce-i paradoxal, aproape total
E că atunci când sunt pierdută, îl caut pe el, și nu pe mine
Să mă facă bine și să m-alunge iar
Fără remușcare, cum vine și iarna și-omoară tot, ce extraordinar!

Unde mă aflu nu știu și nici cât e ceasul...
Ce arăta cândva un șanse și un sper,
Acum nici el nu știe cum e să iubești ceva
Își iubea manoșul, compas ce-i indica spre cer.

Îi arăta către lumină și către mine ce ghiceam
Morțile flturilor, și în lipsa lui deveneam lumină
Când îl iubeam în focuri albe și credeam
Că luna e de vină.

Dar doar eu îi citesc singurătatea, și în selena atmosferă
Nu a lumii, ci a noastră...Lupii mereu te strigă înapoi
S-aterizezi, amerizezi și aselenezezi pe pământ,
Pe marea și pe luna sufletului meu, să fim iar doi. Noi.