31. Apelul

10.7K 595 43
                                    

                        Casa lui Derek , era pur si simplu , imensa. De doua ori cat a mea. M-a ajutat sa duc documentele si chestiile acelea inauntru , dupa care am mers in sufragerie. Era o casa mare , spatioasa si pur si simplu superba. Cum de locuia singur aici?

                                  - Nu esti obosita? Spuse. 

                                  - Ba da , dar in momente ca astea , chiar nu mai pot dormi. 

                                  - Sigur? 

                                  - Da... 

                           M-am asezat pe canapea iar el ma lua in brate. Daca ar fi totul atat de perfect mereu... Dar nu e. Viata nu e perfecta. Am invatat asta pe pielea mea. 

                                  - Derek , acum o sa ne urmareasca , nu-i asa? 

                                  - Nu chiar... e mai rau. 

                                  - Adica? 

                                  - Ti-au dat foc la casa. Cu tine si Amalia inauntru. Ne vor urmari , dar nu ca sa vada ce facem , ci sa ne ucida.

                                   - Si ce ar trebui sa facem? 

                    Se ridica de pe canapea si imi facu semn sa-l urmez. M-am ridicat si eu si am mers dupa el. Deschise o usa , care , credeam ca e debaraua. Am coborat o tura de scari , dupa care deschise alta usa, care avea un cod. Am intrat in incapere si am ramas uimita. Era o camera mare , cu aparate de sport , un mic teren de lupte si tot felul de lucruri pentru antrenamente. 

                    Merse pana la unul din pereti si apasa pe un buton. Peretele se deschise . Erau numai arme agatate , iar langa , vreo doua rafturi de gloante. Deschise un dulap de acolo , care era plin de echipamente. Veste anti-glont , casti de protectie , absolut tot felul  de lucruri. 

                                   - Sa inteleg ca asta e comoara ta secreta? Am spus eu intorcandu-ma cu fata spre el .

                                         - Ceva de genul. A fost a parintilor mei. 

                                         - Si vrei sa ne antrenam aici ca sa ne putem bate cu ei ?  

                                         - Nu o sa ne batem cu ei , o sa ne aparam de ei. Caci de batut , nu-i putem bate. 

                                          - Si de cand incepem?

                                          - Maine . Acum trebuie sa te odihnesti.

                                          - Oh ...bine. Haide. 

                             Ma lua de mana si am urcat din nou sus. Ma duse intr-una din camerele de la etaj. Era frumos aranjata , numai in crem si maro, cu un pat imens , un birou , o noptiera , un covor mare si pufos. Am pasit in camera si m-am intors catre el. Statea sprijinit de tocul usii. 

The criminalUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum