The criminal

41. Căderea măștilor

        - Bună, iubito! mă întâmpină Derek, atunci când am intrat în bucătărie. 

         Micul dejul era deja făcut iar mirosul de pâine prăjită umplea încăpera. Derek stătea așezat la masă cu o cană de cafea în mână și zâmbindu-mi bucuros. Părea relaxat și nu arăta ca și când tocmai venise dintr-o misiune. Inima mea o luă la goană la vederea lui și simțeam cum mi se punea un nod în gât. Nu-l auzisem atunci când a intrat, probabil dormeam prea adânc, iar asta mă îngrozea. Cum am putut să fiu atât de neatentă? Și totuși, nu cred că venise prea devreme, căci nu dormise cu mine.

       - Bună! Când te-ai întors? 

       - Acum o oră. Misiunea a fost un succes, mă anunță el.

       - Mă bucur, i-am replicat sec.

         Mă privea ciudat ca și cum știa că aveam ceva de ascuns, dar nu spuse nimic. Am încercat să mănânc cât mai mult, ca să evit orice altă conversație cu el. Probabil își dădea seama și că îl evitam, de vreme ce nu mă aruncasem în brațele lui, fericită că s-a întors teafăr.

         Eram adâncită în gândurile acestea când am simțit mâinile sale reci pe gâtul meu. Primul instinct a fost să sar ca arsă dar am stat locului, văzând că mâinile îi alunecă tot mai jos, înspre umeri și apoi pe brațe.

         - Pari cam tensionată azi, îmi șopti el la ureche. S-a întâmplat ceva?

         - Nu, i-am răspuns repede. Nu am dormit prea bine, eram puțin îngrijorată și nu știam când vei veni, am dres repede răspunsul. Acum e totul bine.

         I-am zâmbit și m-am ridicat de pe scaun, cu motivul să adun farfuriile și să le spăl. Nu insistă și plecă din bucătărie, urcând probabil în camera noastră. 

          Cinci minute mai târziu auzeam cum pornise dușul și am răsuflat ușurată. Nu cred că bănuia nimic. Normal că nu pomenise nimic de Emily și întâlnirea cu ea. Nu părea nici măcar afectat de faptul că o văzuse. Cum putea un om să joace atât de bine teatru? 

          Mi-am amintit că trebuia să-i sun pe cei de la Agenție, imediat ce el se întorcea și să dau raportul. Telefonul meu era sus, în dormitor așa că trebuia să urc ca să-l recuperez. Derek era încă la duș așa că am profitat de asta și l-am sunat pe Michael.

           - Te ascult, a răspuns el, distras sigur de ceva.

           - A ajuns acum o oră și jumătate, i-am zis cu o strângere de inimă. 

         Speram doar să nu se supere pe mine, deși aș fi meritat, căci am fost neatentă.

           - E-n regulă, l-am urmărit oricum deci știam. Ai ajuns târziu aseară.

           - Știu dar tot am dat-o în bară cu asta...

           - Ascultă, Serena! Vreau să faci ceva. Trebuie să verifici dacă are dispozitivul cu documentele informative. Nu am reușit să-l contactăm. Nu a mai făcut asta niciodată de când lucrează la noi, știi că de obicei face totul perfect. 

           - Unde e?

           - Caută în geanta lui. Trebuie să fie o agendă pe care există un plasture minuscul. 

          Am ridicat geanta lui Derek de pe podea și am început să o răscolesc disperată, știind că nu aveam mult timp la dispoziție. Înafară de haine și alte obiecte de igienă, nu era nimic din ce aveam nevoie. Am răsturnat geanta cu susul în jos, golind-o pe pat. Agenda nu era.