45. Casa cu numărul 23

265 16 3
                                    

        - Ea ce caută aici? întrebă Shane, atunci când mă văzu în sala armelor.

   Avea părul ciufulit și era, probabil, proaspăt trezit din somn. Deși prezența lui mă liniștea, atitudinea cam lăsa de dorit în acest moment. 

        - M-au chemat și pe mine, i-am răspuns, înainte ca Michael să se bage între noi. Ai vreo problemă cu asta? 

         - Ar trebui să te odihnești, mormăi el, echipându-se.

         - Ai visat cumva urât? Nu am ales eu să vin, ei m-au solicitat!

    El mă privi insistent și dojenitor în același timp. 

         - Vreau doar să fi în siguranță. Dar ne descurcăm și așa, spuse, luându-și restul echipamentului și ieșind val-vârtej din încăpere.

         - Care e problema lui? l-am întrebat pe Michael.
         - Vrea doar să te știe în siguranță, doar că exagerează uneori. Shane s-a învinuit pe sine pentru că te-ai dus singură la petrecere și mai ales, că nu erau microfoane în casă pentru a ajunge la timp.
             Mi-am închis gura și am înăbușit orice sentiment de furie sau supărare pentru că ceea ce spusese Michael mi-a deschis ochii. Nu m-am gândit că Shane va fi atât de afectat de acele lucruri dar acum știu că era deoarece nu voia să mă mai piardă încă o dată.

             Imediat ce am fost echipați, ne-am urcat în mașini și am pornit spre casă. M-am foit tot drumul în mașină, în primul rând pentru că au cerut în mod expres ca eu să fiu acolo și nu știam ce legătură avea acel caz cu mine, în al doilea rând fiindcă aveam centura cu arme prinsă în jurul meu și deși totul era eficient, nu era comod.
              Primul lucru pe care l-am observat atunci când am coborât din mașină, a fost liniștea mormântală. Ne aflam pe o stradă dintr-un cartier de bogătași, ușor de realizat când vedeai atâtea case luxoase. Dar nici o casă nu avea lumina aprinsă, de parcă părăsiseră toți cartierul.
Respectiva casă la care am fost chemați, era de asemenea cufundată în beznă. Un agent dezarmă alarma de la poartă și am intrat în liniște în curte. Cu cât ne apropiam mai mult de casă, cu atât mai mult îmi doream să mă întorc sau să mă opresc din drum. Respiram tot mai greu și simțeam că ceva nu e în regulă. 

            Michael înaintă și ne făcu semn să tăcem, în timp ce deschidea ușa, care nici măcar nu era încuiată. Mirosul de putrefacție ne izbi din plin atunci când am intrat și am avut nevoie de tot autocontrolul pentru a nu-mi vărsa mațele chiar acolo. Unul dintre agenți deja ieșise și nu-l condamnam. Scena crimei a fost deja văzută de polițiști, care au lăsat urme și o grămadă de hârtii în urma lor. Dar abia atunci când Michael și Shane s-au dat la o parte din fața mea, am putut să văd cadavrul.

            Samuel zăcea întins pe podea, cu ochii căscați de groază... și un bilet în mână.

             - Serena... începu Shane.

          M-am întors și am luat-o la goană spre ieșire, împingând pe toată lumea din calea mea. Nu vedeam pe unde merg, din cauză că ochii mei erau împăienjeniți de lacrimi care s-au rostogolit într-un final pe obraji. Mai aveam doar câțiva pași până să ajung la mașină, dar genunchii mei au cedat înainte să apuc să o fac. Eram paralizată de frică. Voiam să mă ascund. Să uit tot, să o iau de la început. Să mă trezesc într-o dimineață și să-mi dau seama că totul a fost doar un coșmar. 

         Shane se lăsă jos, la nivelul meu și mă luă în brațe, fără să spună nimic timp de câteva minute. 

           - Ești în siguranță. Îl vom prinde pe nenorocit. Îl vei pedepsi, Serena. Ești în siguranță acum, sunt lângă tine. 

The criminalUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum