Firma

Stai cu mine, nu ma lasa

la media, Chul-moo

Perspectiva Chul-moo

Nu am reusit sa vorbesc seara trecuta cu fratele meu. A venit acasa destul de tarziu si parea dat complet peste cap. Sa nu mai spun de faptul ca era si beat.

MA miram ca nimerise casa si nu se impiedicase de prag. L-am preluat imediat si am avut grija de el. Pana ce au sosit ai ai nostri tarziu in noapte. Nu am vrut sa il las pe mana mamei, dar el a insistat. Parea sa se fereasca de mine, de parca eu as fi fost motivul durerii sale ascunse.

-L-am neglijat cumva in tot acest timp? nu ma pot opri atunci sa nu ma intreb si acum. In timp ce fac in tacere curat in pod.

Mama si Se-ho erau la munca, iar el inca nu iesise din camera lui. Stiam ca mai aveam putin si trebuia sa ma indrept iar cu masina spre casa familiei Joo.

Din pricina nervozitatii pe care am simtit-o m-am decis sa imi iau gandul de la problemele cu care ma confruntam. Cum era casa foarte bine intretinuta de mama ( se pare ca de casa NU uita niciodata), m-am decis sa ma ocup de pod.

Unde ma aflu si acum.

-Fetele spun ca baietii nu fac si eu curatenie. Ca totul e un mit. Eu nu as prea crede-o. spun amuzat si matur mai pornit ca inainte. Pana ce ma izbesc atunci cu piciorul de o lada mai veche, din pod, abandonata.

Ma incrunt si las atunci matura si deschid lada.

-Oh, ce de praf! spun si fug din calea mai multor paianjeni de dimensiuni destul de insemnate.

-Sa nu fiu intepat! ma plang si atunci arunc o privire in lada.

Vad atunci haine de-ale mamei vechi. Si tot soiul de poze, vechi si albume. Chiar dosare.

Scot atunci cateva dosare si album photo si arunc o privire peste el.

-Oh, ca sa vezi, astea sunt de pe vremea cand inca lucra la acea firma. spun eu incruntat. CHIAR ACEA FIRMA.

Ma trantesc atunci pe podea si zambesc scurt.

-Anyonghaseyo! imi salut atunci tatal dintr-o fotografie. Ti-a fost dor de mine, sau nu, tata? incep atunci sa vorbesc indurerat cu fotografia.

EL insa nu imi raspunde nicicum.

-Ma recunosti? Probabil nu ai cum, ori de unde. ma decid totusi sa continui cu acest vis. 

Strang atunci cu forta poza si parca ii simt acel zambet cald, cum imi e adresat brusc mie.

-CAND ITI IMAGINEZI, e asa frumos...nu ma pot opri sa nu spun si continui.

IMI IMAGINEZ ATUNCI CA EL SE UITA SPRE MINE.

SI CA IMI ZAMBESTE CU DRAG.

E FERICIT, DAR NU STIE INCA LA CINE SE UITA.

-TOT nu te-ai prins! ma plang si fac atunci pe prostul. Uita-te inca o data in oglinda, ce spui? Inca o incercare, vei reusi acum, te-ai prins?! 

Chipul ramase zambitor, imobil in fotografie, dar in fata mea el nu mai era astfel.

-Te uiti la mine, ha? spun si privesc fix peretele din fata mea. Bine, iti voi da un indiciu, cum at spun mama. spun si pufnesc o clipa. Ca in urmatoarea clipa sa arat doua pete de pe un ceas vechi. Ce spui de doua puncte, pe o foaie? Oh, arat ca un idiot, nu?

Las atunci fotografia, iar el dispare la fel cum a aparut in viata mea.

-Acum totul e pierdut, nu? ma intreb cu voce stinsa. TU ESTI MORT. NU MAI AVEM CE AMINTIRI SA CREAM. CE INTALNIRE SENZATIONALA CA IN FILME SA AVEM, DUPA CE VOI DEZGROPA TRECUTUL TAU, TATA.