Firma

E asta finalul?

Doua zile mai tarziu

Perspectiva Chung Ae

-Esti sigur ca vrei sa ramai? il intreb dupa o clipa de ezitare. Tae-soo nu paru insa de clintit.

-O sa dau mereu bir cu fugitii? Trebuie sa accepte. Ca ma voi afla de acum inainte mereu in preajma ta.

-Nu vreau sa fii ranit, bine? Indiferent ce ar spune, nu iti bate capul cu parerile ei. Oricum, avem deja razboiul castigat din pricina armei fatale.

-Si care-i asta?

-Eu, desigur. Mai si intrebi? Daca ma iubeste asa mult cum m-a ridicat pana acum in slavi, va dori binele meu. Deci, o voi constrange sa te accepte, indiferent de consecinte.

-Nu poti forta pe cineva.

-Atunci sa o fac sa inteleaga.

-Asta e altceva, intr-adevar. MA uit atunci spre Ji-hoon. Esti sigur ca doresti sa ramai?

-Da, sunt sigur. imi zambi el scurt. Dupa ce vei termina de vorbit cu ea, as dori sa iti spun ceva. Foarte important, Chung Ae.

Ma uit spre Tae-soo, doar el ridica din umeri. Vad insa ca pare agitat. 

-Cum doreste domnul Ji-hoon.

-De cand il respecti tu? zic amuzat si il inghiontesc. Inainte sa ne harajonim si sa fie nevoit Ji-hoon sa ne opreasca, am auzit usa.

Am crezut ca e fratele meu prima oara. Dar, nu era el.

Ci chiar mama, nu era singura, ci insotita de Kim Se-ho, tatal nostru adoptiv. 

Stiam de tatal sau care il abandonase ca era un Lee. Dar, apoi isi schimbase numele in Kim. Ca in final, sa fie adoptat de Park. Si sa nu ii mai poarte numele.

Oare ce imi pasa asa mult?

Ah, faptul ca fusese ajutat de bunicul meu.

Care nu mai traia deja de cateva zile.

Ma abtin sa nu devin sentimental. Si sa izbucnesc in lacrimi. As fi dorit sa apara macar si ca stafie aici, sa il mai vad pentru ultima oara.

Nu s-a intamplat insa.

-Cred ca ar trebui sa ma retrag totusi. ingana scurt Ji-hoon rezervat. Dupa ce o privi o clipa ciudat pe femeie. Aveti cateva minute, domnule Se-ho?

-Eu? 

-MAI E ALTCINEVA IN AFARA DE TINE CU ACEST NUME? Nu ma pot opri sa nu ii sar in cap. Si mama se posta in fata patului meu de spital. Dar privirira ei nu era fixata asupra mea. Ci a lui Tae-soo.

-Tu din nou aici?

-Da, dumneata. Ma intorc repede copii. ne asigura el. Si il prinse atunci de brat pe Se-ho. Dar nu violent, ci chiar foarte delicat.

De parca l-ar fi cunoscut de o viata.

Barbatul se uita mirat spre Ji-hoon, dar incuviinta lent din cap. Si cei doi disparura atunci pe coridor.

-Mama daca ai chef sa te iei de Tae-soo din nou, mai bine te opresti. o avertizez iritat. Si il vad pe Tae-soo cum isi retraga mana dintr-a mea.

-Anyonghaseyo. tuna el si o saluta politicos pe mama.

Rar il vedeam ca se poarta ca cineva de aici. Gestul sau ma atinse la inima. Eram surprins sa vad cat de multe putea sa faca pentru mine.

Sa mai spun de faptul ca nu a plecat mai deloc de langa mine? De cand am ajuns aici?

Ce mi-as mai fi putut dori din partea lui?

-Vreau sa vorbesc singura cu fiul meu, poti sa dispari?