Cât am iubit Soarele

Al doisprezecelea

          Blondul se ridică de la masa la care stătea, ducându-se înspre bar. Carrie îl sâcâise încontinuu să vorbească cu Jessica, iar Matty știa că dacă nu va face asta, bruneta nu va tace.

         Matthew se spriji cu coatele de tejghea, timp în care J.P. se uită la el într-un mod ironic, cu o sprânceană ridicată.

       — E a treia oară când ne întâlnim din întâmplare, începu Matt. N-ai cum să zici că-i doar o coincidență.

       — Ca să vezi, își roti ea ochii.

           Jessica nu părea într-o dispoziție rea, dar era evident că încerca să îl expedieze pe Matty. Asta îl provoca pe băiat, căci blondul renunța cu greu când avea un plan pe care îl voia pus la punct.

      — De ce îți e așa teamă de mine? o întrebă el curios.

           Jessica rămase blocată, cu obrajii roșii.

       — De ce ai crede că mi-e frică de tine?

         Băiatul își aproprie puțin fața de a Jessicăi, moment în care ea se panică și se încordă brusc. Se retrase amuzat, acum zâmbetul acela ironic fiind pe chipul său.

        — De asta.

       — Nu mi-e frică de tine! izbucni J.P. nervoasă. Dar mă simt incomod când încerci să te dai la mine.

         Matt își ridică sprâncenele surprins, apoi se încruntă într-un mod defensiv. Oare chiar asta făcea?

       — Nu fac asta. Chiar ai impresia că m-aş uita vreodată la tine? Probabil n-ai mai mult de cincisprezece ani.

        — Nici tu.

          Matthew se încruntă vizibil deranjat.

       — Am 21.

      — Am 17, i-o întoarse și fata, dând să plece, însă Matty o opri. Ce naiba vrei de la mine?

           Blondul se uită la ea atent, analizându-şi propriul comportament. Până la urmă, nu își dădea seama de ce o voia atât de mult pe J.P. ca subiect pentru cartea lui, dar cert era că nimeni nu era pe placul lui, cu excepția roșcatei.

        — Scuze, răspunse el scurt și sec, înainte de a hotărî să o lase baltă.

  
         Va urma...