Cât am iubit Soarele

Al treizeci și cincilea

              Zilele treceau una câte una, iar Matty încă încerca să își facă curaj pentru a-i mărturisi lui J.P. ce simte pentru ea. Era greu pentru el, fiindcă niciodată nu se îndrăgostise de o fată așa. Simțea că ar putea face orice pentru ea, se simțea ca și cum și-ar putea încalca până și principiile pentru roșcată.

             Însă așa cum timpul se scurgea pentru el, nici pentru Jessica nu stătea în loc. Adolescenta devenise foarte rece și îngrijorată în ultima vreme, deși inima ei o lua la goană de fiecare dată când se gândea la Matthew. Acum se aflau la cafeneaua lor preferată, căci nu se mai văzuseră de multă vreme.

           — Și um...am scris primele capitole, dar...nu sunt tocmai mulțumit de ele, îi mărturisi băiatul. Cred că o să mă apuc să le corectez, înainte de a le scrie pe celelalte.

          Jessica încuviință, semn că a înțeles, apoi își luă telefonul din geantă. O uită deschisă însă, iar un alt pliculeț alb ieși la iveală. Privirea ei panicată se îndreptă asupra lui Matthew. Nu voia să-l dezamăgească. Era singura persoană pe care chiar nu voia să o îndepărteze de ea.

           — Jess...

           — Am să rezolv asta, spuse ea instantaneu.

           — Asta spui de câteva zile încoace, îi zise blondul nervos. Jess, nu poți umbla așa cu alea după tine! Când o să se termine? Sunt sătul!

           Roșcata își coborî privirea în jos, simțind cum câteva lacrimi se formează în colțurile ochilor ei. Matt se ridică de pe scaun și îi spuse fetei înainte de a părăsi cafeneaua:

          — Succes, Jess.