Al treizeci și doilea

511 74 5
                                    


              Chipul palid al Jessicăi era acum mult mai alb. Îl privea pe băiat blocată, așteptând o reacție din partea lui: aștepta să țipe, să explodeze, să o ia razna, însă, în loc de toate astea, blondul închise ochii și o întrebă calm:
    
         — Jess...te...te droghezi?

         Vocea lui era spartă și înfricoșată. Nu știa ce ar trebui să facă. Îi era atât de teamă de un răspuns pozitiv.

           — Nu. Și trebuie să mă crezi. Pentru că mă cunoști, Matthew. Știi că nu aș face niciodată așa ceva.

             Băiatul își deschise ochii, oarecum ușurat. Oarecum. Căci nu excludea posibilitatea ca J.P. să îl mintă.

         — Atunci de ce ai astea la tine? o întrebă el, arătând spre pliculețul de pe jos.

            Roșcata își mușcă buza stresată, ducându-şi o mână la tâmplă. Începu să se fâțâie fără stare, apoi îi răspunse blondului:

           — Înainte să îți zic...începu ea, trebuie să-mi promiți două lucruri: că nu vei spune nimănui și că măcar vei încerca să mă crezi.

            Matt încuviintă, expirând tot aerul pe care îl acumulase în plămâni. Jessica se așeză înapoi lângă el, dezvăluindu-i adevărul.

        

Cât am iubit Soarele Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum