Cât am iubit Soarele

Al patruzeci și unulea

            Matt încercase să dea de Jessica de câteva zile bune. Era disperat. Fiecare centimetru din corpul lui era confuz, dar voia cu ardoare să lupte în continuare. Nu înțelegea deloc; cum să se întâmple lucrurile așa? Cum să îi poată lua cineva Soarele dintr-o dată, fără ca el să aibă ceva de spus?

         Mesaje.

        Apeluri.

        E-mail-uri.

          Băiatul încerca să o găsească pe adolescentă, dar fata dispăruse complet. Nu! Nu se putea să fi plecat deja! Trebuia să facă ceva!

          — Ah! strigă nervos și lovi peretele din camera de cămin cu pumnul, apoi, plângând, se prelinse pe suprafața rece.

             Inima lui era bucăți. Prima dată în viața lui, dezvoltase sentimente puternice pentru cineva, o iubire infinită și necondiționată, apoi, în era luată.

            — Jessica! strigă el plângând nervos, dar nimic din toate astea nu îl ajutau.

          Nimic nu îl putea ajuta.

          Rămase în coltul lui rece cu capul pe genunchi. Nu se simțea nici viu, nici mort. Parcă ar fi fost la mijloc. Era o senzație nouă pentru el și total neplăcută. Îl durea îngrozitor.

           Tot ce ar fi vrut acum, ar fi fost să privească ochii lui J.P..