9.Destin

16 8 0
                                    

RYAN

Mă aflu în fața celei mai mari clădiri din oraș și anume „Light Factory". Înghit în sec și intru pe ușa principală.

-Bună ziua. Oh, domnule Light, tu erai. Tatăl tău se află în biroul său ca de obicei, mă anunță binedispusă o recepționistă. Încuviințez și iau liftul până la ultimul etaj. E a doua oară când îmi voi contrazice tatăl. Prima oară a fost când am acceptat să ajut poliția în cazul criminalului fantomă. O melodie de lift relaxantă îmi răsună în urechi. Păcat că sunt prea încordat ca să mă pot bucura de ea. Liftul se deschide și cobor pe un hol îngust care mă îndreptă spre o singură ușă masivă. Bat la ea și o deschid. Camera este luminoasă iar lângă fereastră se află biroul unde șade tatăl meu.

-Ryan? Ce te aduce aici? Întreabă bărbatul cu o voce serioasă nelăsând în urmă vreo expresie.

-Vreau să discutăm...

-Despre?

-Viitorul meu.

-Ai venit cumva să îți ceri scuze că mi-ai încălcat decizia de a nu lua parte la cazul acela al poliției?

-Chiar in contră, zic eu făcând un pas în față.

-Hm?

-M-am simțit bine ca măcar o dată să fac ce vreau eu să fac ci nu tu.

-Ai ajutat la aflarea identității a doi șefi de mafie iar acum ți s-a urcat la cap.

-Doi? Întreb eu confuz.

-Da. Unul dintre ei a fost împușcat în timpul acelui atac al poliției după câte știi, îmi amintește tata.

-Și al doilea...?

-Acel bărbat care ți-a cerut ajutorul... Gerald a auzit câteva zvonuri că noul șef al mafiei este doar un copil. Are o teorie cum că unul din cei doi copii care au fost capturați în acel bar ar putea fi. Am vorbit acum jumătate de oră. Acum ar trebui să se afle pe aleea sângerie aflând mai multe.

-Hă? Asta nu înseamnă nimic. Nici măcar nu știi încă dacă are dreptate sau nu. Un copil? Glumești? Nu se poate ca un copil să conducă o mafie, spun eu încercând să îmi păstrez calmul. La naiba, Leo! Ești lider de câteva zile și deja poliția îți dă de urmă?

-Poate ai dreptate, în fine. Să revenim la subiect. Ce vrei mai exact? Întreabă tata privindu-mă în ochi dominant.

-Nu vreau să îmi mai trăiesc viața în umbra ta. Nu vreau să te mai urmez. Mi-ai pierdut întreaga copilărie închis în casă învățând și antrenându-mă. Ai vrut să mă faci băiatul perfect. Din păcate, sentimentele mele nu sunt perfecte. Vreau să fiu liber.

-Înțeleg. Dă-i drumul.

-Hă? Așa de ușor? Ești omul care mă bătea dacă nu îmi făceam temele la timp! Acum îmi dai drumul așa ușor?

-Fiecare tânăr trece prin perioada sa de rebeliune. În cele din urmă te vei întoarce la mine, răspunde bărbatul zâmbindu-mi.

-Nici gând!

-Și atunci... ce vrei să faci acum? Întreabă tata plictisit.

-Să îl sprijin pe prietenul meu, Leo.

-Și asta ce înseamnă?

Să devin și eu un mafiot...

-El e cel ce îmi poate arăta ce înseamnă libertatea. Îl voi urma în cea ce face, povestesc eu.

Bărbatul începe să râdă isteric.

-Abia aștept să văd cum o să dai greș și te vei întoarce cu coada între picioare. Ryan, înțelege, nu ești nimic fără mine.

Îmi privesc pentru o ultimă dată tatăl în ochi înainte să plec trântind ușa în urma mea. Am greșit în tot acest timp. Am vrut să îl aduc pe Leo pe calea cea dreaptă dar... dacă el este deja pe ea? Poate eu sunt cel care greșește. Trec pe la magazin și cumpăr ce am nevoie. Îmi pun peste mâini o pereche de mânuși și mă îndrept spre secția de poliție. Mă uit după mașina lui Gerald dar nu o găsesc. Îi dau mesaj și aflu că se întoarce într-un sfert de oră. Mă sprijin de un perete și aștept. Sunt îngândurat.

-Hei, Ryan. Voiai să vorbim? Mă întreabă Gerald. Nici nu am observat când s-a întors. Încuviințez și intrăm în biroul său.

-De ce porți mănuși? Sunt douăzeci de grade afară.

-Am mâinile sensibile.

-Aha.

-Este destul de gol pe aici, constat eu.

-Da..., toată lumea e ocupată cu cazul mafiei „Moartea la Costum". Abia aștept să se întoarcă. Am informații mari!

-Ce anume? Întreb eu curios.

-Dar nu mai spui la nimeni, da? Am aflat cine sunt cei doi băieți care au fost răpiți. O să îi iau la un interogatoriu și o să aflu adevărul. O să fiu promovat pentru asta!

-Felicitări, Gerald!

-Mulțumesc, mulțumesc, despre ce voiai să vorbim? răspunde bărbatul mândru.

-L-am confruntat pe tata, explic eu distant.

-Asta pare o situație complicată, vrei o cafea înainte? Întreabă bărbatul.

-Da...

Gerald se întoarce cu spatele și începe să apese pe câteva butoane ale expressorului.

-Poftim, zice polițistul întinzându-mi o cafea.

-Mulțumesc...

Bărbatul se sprijină de birou.

-Și ai fugit de acasă sau ceva?

-Nu, a fost surprinzător de ușor. Tata nu a avut nimic de reproșat.

„În cele din urmă te vei întoarce la mine"

„nu ești nimic fără mine"

-Și ce ai de gând să faci acum?

Mă ridic în picioare și las ceașca de cafea pe birou. Îl privesc în ochi pe Gerald și răspund:

-Să îl urmez pe prietenul meu Leo Dark. Bănuiesc că deja cunoști numele, nu? Doar vrei să îl interoghezi.

Bărbatul își lasă privirea în jos tremurând și observă cuțitul pe care i l-am înfipt în stomac.

-De... asta purtai... mănuși..., șoptește Gerald căzând în genunchi.

Îl las să zacă în sânge în timp ce eu merg să șterg filmările de pe camere. Chiar Gerald a spus-o... nu mai e nimeni aici. Tremur din toate încheieturile și respir sacadat. E prima oară când omor un om. De ce mă simt de parcă mi-ai înfipt singur cuțitul în stomac. Asta înseamnă să ai remușcări? Prin asta trece Leo zilnic? Vreau să fiu liber... dar ce înseamnă să fi liber? Tata are dreptate sau Leo?

„În cele din urmă te vei întoarce la mine"

„nu ești nimic fără mine"

Ies din secția de poliție și îl sun pe Leo. Sub nici o formă nu mă voi întoarce la tatăl meu. Nu răspunde nimeni. Ce o face Leo acum...?

WarLordsWhere stories live. Discover now