45.Vă iubesc!

15 7 0
                                    


LEO

O țin pe Scarlett în brațe în timp ce Derek se ocupă de Jack. Îmi pare rău că trebuie să îl pun la muncă cât timp are mâna rănită dar nu avem altă variantă. Ne aflăm în canalele de sub clădirea lui Shadow. Am pierdut...

-Derek, vom merge acasă la Jack unde te voi lăsa să ai grijă de ei. Eu va trebui să mă întorc la orfelinat până nu e prea târziu, spun eu cu un glas fără speranță.

-Du-te acum! Răspunde Derek determinat.

-Trebuie să o duc mai întâi pe Scarlett.

-Am eu grijă de ea, continuă bărbatul zâmbindu-mi scurt.

-Dar... ești rănit.

-Crezi că așa ceva mă poate răpune?

Înghit în sec și mă încred în amicul meu. Inima mea pare ruptă în două. Ryan.. de ce ne-ai trădat? Încep să alerg cât mă țin picioarele. Ajung în cele din urmă la strada orfelinatului, asta dacă am calculat bine. Urc pe o scară roșie ca sângele și ridic capacul de canal. Mă aflu în fața casei lui Ryan. Sunt bine. Cobor pe stradă în jos și ajung la orfelinat. Intru grăbit și urc la etaj.

-Leo, vrei să ne jucăm? Întreabă un băiat de șapte ani pe nume Daniel.

-Nu cred că e timpul potrivit, răspund eu prietenos zâmbind. Intru în camera mea și ridic salteaua pe care dorm de obicei. Sub ea se află trei valize negre. Le ridic cu greu și le pun pe masă în bucătărie. Îngrijitoarele se strâng în jurul meu confuze. Încep să deschid valizele. În ele se află milioane de dolari. Toată lumea pare șocată.

-Leo?! De unde ai așa ceva? Sunt cumva falși? Întreabă una dintre femei.

-Sunt reali cu toții, răspunde eu simplu și calm.

-De unde ai așa ceva? I-ai furat? Ți-a promis cineva ceva?

-Eu i-am câștigat.

-E-E imposibil.

-Sunt liderul unei mafii, explice eu privind fiecare persoană din încăpere în ochi. Sunt plesnit peste față. Mâna femeii îi tremură în timp ce spune:

-Ești un monstru...

-Exact, iar acest monstru vă iubește, răspund eu cu vocea tremurândă. O fetiță o prinde pe îngrijitoare de fustă și întreabă cu lacrimi în ochi:

-De ce l-ai lovit pe Leo?

-Scump-o... nu e cine crezi că e, răspunde femei aplecându-se pentru a strânge copilul în brațe. Fetița se ferește și se apropie de mine îmbrățișându-mă.

-Luați acești bani. Sunteți în pericol aici. Plecați din oraș și mergeți unde vreți voi. Puteți chiar să ridicați un nou orfelinat de la zero cu tot ce e aici.

-Suntem în pericol?! Ryan... e un mafiot evadat din închisoare! Este cumva cu tine? Strigă îngrijitoarea panicată.

-El este pericolul.

Femeia își ridică telefonul stresată:

-O să sun l poliție.

-Fă-o... Oricum, cel mai probabil o să mor curând, deci nu mă deranjează dacă poliția e pe drum. Dar, te-aș sfătuii să te grăbești și să iei copiii mai repede de aici, explic eu rece dar serios. Îngrijitoarea lasă telefonul jos și anunță toți copiii să se îmbrace cât mai repede și să își pună în ghiozdane ce este mai important.

-De ce faci asta? Sunt întrebat de una dintre femei.

-Pentru a obține bani pentru voi... dar aș minții dacă nu aș spune că principalul motiv e altul. Am vrut să mă împlinesc. Ryan a fost persoana perfectă încă de când o cunosc. Se descurca la orice. Eu nu am ce are el. Nu pot fi el. Pot fi doar eu. Am aflat că ăsta este singurul mod de a mă remarca în această lume... dar am cunoscut pe cineva care mi-a schimbat această idee. Acum, tot ce vreau, este să creez o lumea mai bună, explic eu îngândurat. Am trecut prin atâtea...

-Părinții tăi ar fi mândrii de tine, continuă femeia.

-Știai că...?!

-Cresc în casă un copil de mafioți? Bineînțeles, dar nu m-aș fi așteptat să devii și tu unul. Bănuiesc că așchia nu sare departe de trunchi. Nu răspund.

-Haide, un lider de mafie nu plânge, continuă îngrijitoarea îmbrățișându-mă. Mă privesc în reflexia unei ferestre. Are dreptate... chiar plâng.

-Vreau să îți cer o favoare, spun eu în cele din urmă.

-Ce anume?

-În port, se află copii închiși în cuști ce urmează să fie vânduți pe organe. Salvații! Luații cu voi. Cheile sunt chiar aici.

-De ce ai chei?

-Fiindcă și eu am lucrat la cea misiune...

-Înțeleg... O să îți îndeplinesc cererea.

-Mulțumesc.

Încep să mă îmbrac și mă pregătesc să plec. Încă mai am o treabă de rezolvat. Toții copiii se strâng în hol și mă privesc.

-Leo... o să te întorci, nu?

-Leo, ai grijă!

-Să îmi aduci un suvenir când te întorci.

Toată lumea pare să aibă lacrimi în ochi. Au ascultat conversația de la ușă. Știu deja ce se petrece. Le fac cu mâna și spun:

-Ne mai vedem...

-Leo, te iubim! Strigă cu toții. Nu mă mai întorc cu fața la ei.

-...Și eu vă iubesc! Spun eu și ies pe ușă fără să îi mai privesc nici măcar un moment. Momentul pentru care am făcut asta este simplu. Nu am vrut să mă vadă cât de tare plâng acum. O ploaie torențială începe să răsune din cer și sunt obligat să îmi pun gluga pe cap. Cel mai probabil, Derek mă va suna curând așa că îmi închid telefonul. Nu vreau să fiu deranjat. Vreau ca ei să rămână în siguranță. Dacă vor auzii ce am de gând, vor încerca să mă ajute. Nu îi mai pot pune în pericol. Totul rămâne între mine și un trădător. Ryan... e timpul să rezolvăm această problemă.

WarLordsWhere stories live. Discover now