WarLords

15.Joc

RYAN

Mă așez pe canapea în timp ce Anna caută trusa de prim ajutor. Încă mă ustură mâna dar m-am obișnuit deja. Tatăl fetei gătește cina iar mama ei stă pe canapea privindu-mă cu un zâmbet pe față.

-Cum mai este la liceu, Ryan? Mă întreabă mama Annei.

-Este bine, am note doar de la nouă în sus, răspund eu simplu.

-Ești un băiat deștept, Anna e în culmea fericirii când vine cu un nouă acasă.

Așa este normal. Eu nu mă mai bucur de note. Tatăl meu mă ceartă când luam nouă. Nu am fost niciodată lăudat pentru o notă, nici măcar dacă era zece. Pentru tata, perfecțiunea era ceva normal de care trebuia să te ții. Anna intră în încăpere cu o mare cutie albă. O deschide și îmi prinde mâna întra ei. Începe să o bandajeze.

-M-Mulțumesc, spun eu puțin timid.

-Nu ai de ce. Ai încercat să mă salvezi. Ai fost lăsat puțin dus de val dar așa ești tu de fel. E unul din motivele pentru care te iubesc până la urmă, răspunde fata zâmbindu-mi scurt.

-Tu de ce o placi pe Anna, Ryan? Mă întreabă tatăl fetei stând în fața mea. Când a intrat în cameră? Nici nu i-am observat prezența. De ce o plac pe Anna? Bună întrebare. Este singura persoană care mă înțelege în afară de Leo. Este persoana care mă alină când sunt îndurerat și care mă îndrumă când greșesc. Pe scurt...

-Nu aș putea trăii fără ea, răspund eu privindu-l pe tatăl fetei în ochi. Anna se înroșește la față iar bărbatul începe să îmi zâmbească.

-Carnea este gata, merg să pregătesc masa, anunță tatăl fetei. Femeia îl urmează iar eu rămân singur cu Anna în camera de zi. Telefonul începe să îmi vibreze. Îl scot din buzunar și observ că este Leo:

-Alo?

-L-am găsit pe criminalul fantomă!

-Ce?!

-Ne-a capturat dar am reușit să scăpăm. Jack este la spital. A-Am fost nevoit... să îi tai mâna.

-Hă?! Ce glumă proastă mai e și asta?

-E adevărul! Era prins în cătușe iar mafia ne-a atacat. Nu am avut altă alternativă...

-Puteai.. nu știu, să îi disloci încheietura sau ceva? Întreb eu iar Anna mă privește confuză în acel moment.

-Asta am făcut cu una din mâini dar în cazul celeilalte era cătușa strânsă la maxim...

-În fine, cine este monstrul care a făcut toate astea?

-Deține o măcelărie. Numele lui este Darius Han. Ăsta e numele de familie al Annei. De asta te-am sunat. Crezi cumva că sunt rude sau ceva? Explică Leo curios.

Încep să transpir. Inima îmi bate nebunește. E imposibil... Nu se poate ca tatăl Annei să fie... nu? Nu? O privesc pe prietena mea în ochi?

-Ce s-a întâmplat? Ești palid la față, îmi zice fata. Înghit în sec și încerc să mă calmez.

-Lasă-mă cu prostiile. Nu pot chiar acum. Sunt acasă la Anna iar tatăl ei pregătește cina acum, spun eu.

-Hă?! Cum poți să consideri întâlnirea aia mai importantă decât ce îți spun eu aici? Strigă Leo la mine.

-Am spus, tatăl Annei pregătește cina.

Fata mă privește curioasă de pe canapea.

-Îți fac eu cinste cu cina. Doar ajută-mă să îl prind pe nenorocitul acela!

-Tu nu ești tatăl Annei, îi zic eu exasperat.

Bărbatul intră pe ușă în acel moment spunând să venim la masă. Anna îl urmează iar eu anunț că mai stau puțin.

-Dar cine e tatăl Annei?! Stai puțin... Dumnezeule! Ieși de acolo cât mai repede! Sunt chiar acum pe drum. Sun poliția! Doar păstrează-ți calmul și spune că ai o urgență!

-Bine... mă descurc eu într-un fel sau altul!

-Ryan, bărbatul ăla e canibal.

Astea sunt ultimele cuvinte pe care le aud înainte să închid telefonul. În ce naiba am intrat? Mă ridic pe de canapea iar picioarele încep să îmi tremure. Le pot lasă pe Anna și pe mama ei aici, nu? Pe ele nu le-ar rănii. Trebuie doar să zic o scuză. Am dat mâna cu un criminal în serie... Nu pot să cred așa ceva. Merg spre bucătărie unde mâncarea este deja pusă pe masă.

-Oh, așază-te Ryan. Te așteptam, spune bărbatul nerăbdător.

-Um..., eu trebuie să plec. Am o urgență în familie. Îmi pare rău...

-Ce s-a întâmplat? Întreabă panicată Anna.

-Nimic grav. A avut tata un accident cu mașina și a ajuns la spital.

-Probabil o să stai o vreme acolo. Eu zis să mănânci puțin înainte să pleci, sugerează tatăl fetei.

-Ce fel de carne e asta? Nu am mai mâncat niciodată dar este bună, zice mama Annei luând o înghițitură.

-E un secret, răspunde bărbatul zâmbind.

-Stai să o încerc și eu, spune Anna.

„Ryan, bărbatul ăla e canibal"

-Stop! Strig eu din adâncul plămânilor. Toată familia mă privește curioasă.

-Ce s-a întâmplat?

-N-Nu mâncați carnea aia...

-De ce, Ryan? Este în regulă. Chiar eu am tăiat-o, menționează tatăl.

-E carne de om...

Femeia începe să scuipe în timp ce Anna o bate pe spate și îmi spune:

-Ryan, nu mai spune astfel de chestii! Ce-i cu tine?

-Tu ești criminalul fantomă! Strig eu.

Bărbatul mă privește uimit.

-Ryan, de ce ai spune un astfel de lucru? Întreabă tatăl fetei.

-Nu mai încerca să te prefaci! Spun eu. De ce sunt atât de nervos? Toată lumea e speriată de mine? Dacă Leo nu are dreptate? Poate mă iau de o persoană nevinovată.

-Cred că e timpul să pleci acasă, zice mama Annei. Îmi strâng pumnii și îmi las privirea în jos.

-Sigur... dar voi lua și o bucată de carne cu mine. O vor testa la laborator și voi afla adevărul, explic eu frustrat.

-De ce mergi așa departe? Cu cine ai vorbit la telefon? Mă întreabă Anna privindu-mă tristă. Relația asta chiar se încheie aici.

-Oricum nu mai crede, răspunde eu întinzându-mă după o bucată de carne. Brațul meu se oprește. Umărul meu este străpuns de un satâr până la os. Îmi ridic privirea și îi văd pe criminal în fața mea zâmbindu-mi. Fetele încep să țipe în timp ce eu sunt șocat. Bărbatul îmi spune:

-Să înceapă joaca.