Regina Universului

cap 27

           După ce Monica a îmbrăcat-o pe Andromede într-o rochie roșie, iegări călduroși abli, chetuțe nebre, un palton roșu si lung, plus o căciulă de Craciun roșie, aceasta pare scoala din reclămile de sărbători. Este atât de adorabilă !

            — Un ultim retuș !

       Monica vine cu o pereche de mănuși minuscule. I le pune, iar Andromede începe să-și atingă fața.

          — Atââât de pufos ! Exclamă ea fericiră.

          Monica răde, dupa care îi dă încă o îmbrățișare.

            — Soțul tău unde este ? O întreb privind în jur.

            Sunt rare dățile când vin la ea și este atât de liniște.

         — La vriu bar cu prietenii lui... nu riscă să vină până dimineață la cum îl cunosc.

        Dau din cap și expir lung. Acel idiot, nu-l mai pot vedea în fața ochilor.

            — Hainele acestea le-am cumpărat acum mult timp crezând că voi avea fată, acum, știind că nu mai e cazul, sunt bucuroasă că cineva le poate purta. Spune ea privind-o pe Andromede.

         O privesc zâmbind. Femeia asta nu ar putea să fie mai bună la suflet. Este un înger pur. Cu toate astea, are un idiot lângă ea, iar asta mă enervează. Merită mult mai mult decât asta
         

              — MARS ! IEȘI DE UNDE AI FII !! Se aude un țipăt furios de afară.

         Nici nu trebuie să ghicesc cine este. Se pare că Celest a aflat de dispariția Andromedei.

          —  Ce este asta ? Întreabă Monica surprinsă.

          — Cred că este timpul să ți-o prezint pe fosta mea soție. Spun eu expirând lung și ridicându-mă în picioare.

          O iau pe Andromed în brațe și ies din casă, cu Monica după noi. E un vând puternic pe aici, iar Celest în fața caseii mele pare la fel de furioasă ca ultima dată când a fost pe pământ.

        Privirile noastre se întâlnesc, iar vântul începe să se domolească. Ne privim timp de câteva momente, după care privirea ei cade le Monica și pe burta acesteia, după care din nou pe mine. De data asta, pare ceva mai... tristă.

        Ce aproprie de noi, iar Andromede începe să fie fericită la văzarea mamei ei.

         —  Mami ! Țipă Andromede fericită.

          — Fetița mea, spune ea luând-o în brațe și sărutându-i fruntea. Măcar puteai să-mi spui că o iei ceva timp, și să eviți din a mă face să caut peste tot după ea și să înnebunesc de griji ! Îmi spune ea privindu-mă nervoasă.

             — Ai putea fii mai nebună de atât ? Îmi dau eu ochii peste cap.

          Își dă și ea ochii peste cap după care își axează toată atenția pe Andromede.

          — Ce rochiță drăguță ! Arăți adorabil, îi spune ea sărutând-o pe obraji. Știi câte griji mi-am făcut pentru tine. Data viitoare când pleci așa, nu mai primești cadouri timp de un an, ai înțeles, scufițo ?

        Andromede își apleacă capul genată, după care adoptă o față adorabilă.

             —  Da, mami...

          Celest își dă ochii peste cap, după care o îmbrățișează din nou.

          — Nu o certa, este vina mea. Nu ar fi trebuit să îi spun unde vin. Încerc să îi iau apărarea.

           — Andromede este un copil foarte curios și poate obține tot ceea ce vrea. Nu mă surprinde faptul că te-a făcut să-i cazi în plasă. În orice caz, trebuie să plecăm acum...

           — Afară este foarte frig și sunt sigură să aveți un drum lund de bătut. Ce ar fii să intrați la o ciocolată caldă ? O întreabă Monica zâmbind.

           — Este foarte amabil din partea dumneavoastră, dar mă tem că trebuie să refuz. Imediat este ora de culcare a fetiței. Îi răspunde Celest zâmbind.

         Eu mă fac mic între cele două și nu scot niciun cuvânt. Încă mai pot fii intimidat de femeia asta. Nu știu dacă este din cauza puterii sale în general sau din cauza puterii ce o avuse asupra mea cândva...

          — Oh, dar insist ! Andromede are nevoie de ceva cald. Nu o să dureze mult, promit. Spune Monica cu un zâmbet larg. 

        Celest o privește pe Andromede  timp de câteva momente, iar aceasta își face ochii de cățeluș plouat. Celest expiră lung, după care îi adresează un alt zâmbet Monecăi.

         —  De acord, dar nu prea mult timp atunci.

          Monica zâmbește după care îi face semn spre casa ei. După ce Celest și Andromede o iau în față, Monica mă trage după ea.

        Presupun că nu am cum să scap de aici.

          Bună tuturor !

     Cred că a-ți avea nevoie de niște explicații.

        În primul rând, îmi pare rău pentru așteptarea această luuungă.
Motivul pentru care nu am mai portat este pentru că nu mă simt motivată. Adică, la început aveam mulți oameni ce îmi spuneau că ceea ce fac este minunat, că am talent și că ar trebui să continui. Acum însă, simt că am pierdut tot acest talent.

           Cărțile mele nu mai atrag oamenii și nu mai sunt destul de interesante. Am vrea 4-5 persoane cărora le place cartea asta, 4-5 din 4770 de abonați nu-i mult și mă gândeam că este din cauza că cartea nu mai este atât de reușită.

        Nu am motivație. Nu mă motivă nimic.

        O să termin cartea asta până la urmă fiindcă nu îmi place să las ceva netreminat, dar o să  dureze ceva, cred. După care poate mă apuc de o alta ceva mai interesantă. Asta depinde de voi.

           Ca să scriu un capitol îmi ia în jur de o oră, o oră pentru câteva voturi ( voturile chiar nu mă interesează atât de mult. Comentariile pozitive cât și negative mă fac să continui )

         Sper că toată lumea este bine și pentru cei ce au început școala ( ca mine. ANUL ĂSTA BACUL MĂ PIȘ PE MINEEE ) scuze. Cum spuneam, baftă la toată lumea🤗❤

        O seară frumoasă !🤗❤❤❤

P.S : mor de somn și nu am timp să corectez tot capitolul, așa că dacă vedeți o greșeală puteți să mă corectați voi😘❤