7

574 73 16
                                    


el.


Intru în sala plină cu oameni, iar privirea mea îl caută instant pe el. Părul său era un plus, îl pot găsi foarte repede în mijlocul camerei, discutând cu unul dintre oaspeți. Simțeam bătăile inimii mele atât de viu. Fața îi radia de fericire, în timp ce discuta aprins despre ceva anume. Nu puteam auzi despre ce vorbea, dar stomacul mi se umplea de fluturi numai gândindu-mă la bărbatul din fața mea, iar vocea îmi tremura ușor.

Arăta atât de bine în costumul său. Cravata îi era ușor aranjată strâmb, iar iar cămașa puțin boțită. Nu arăta perfect, dar pentru mine era perfect. Zâmbetul îi era larg pe buze, având o sclipire specială în privire, părând atât de bucuros despre tema lor de conversație. Oricare care era. Presupun ca vorbea despre ceva ce îi plăcea. 

Aș vrea să aibă aceeași expresie atunci când vorbește și cu mine.

Oare cum ar fi fost.

Oare cum ar fi fost dacă noi doi am fi împreună?

Cum ar fi fost dacă acum m-aș uita la el și aș putea spune e al meu? 

Cum ar fi fost dacă aș putea să mă trezesc în fiecare dimineață știind că acum îl aveam pe el în pat alături de mine. Nu o oarecare fată pe care teoretic o cunosc de mai mult timp decât pe el, dar care pentru mine era doar o străină în continuare. Și nici o altă fată sau alt bărbat pe care i-am cunoscut acum câteva ore și cu care am avut doar o aventură.

Cum ar fi fost să îl mai pot avea în brațe încă o dată și să râd alături de el? Să-l pot strânge puternic lângă mine, nelăsând absolut nimic între noi doi. Să fim doar noi doi învăluiți în parfumul lui. Să fim doar noi și cuvintele noastre— care vor fi atât de inutile în momentul acela. Și absolut nimic să nu ne poată despărți.

Alysha mai lăsă din strânsoarea mâinii, zâmbindu-mi scurt.

— La ce te gândești? Mă întreabă amuzată.

Îmi întorc privirea din partea lui și-mi strecor degetele în buzunar.

— La nimic, îi răspund simplu și-mi scot telefonul din indiferent.

Nu era nimic. Era doar inima mea care se frângea în bucățele mici. Aș vrea să mă prefac că nu simt nimic pentru el, dar deja era atât de greu. Era prea evident. Îl voiam atât de mult.

— Prima dată îl văd în realitate, murmură uimită.

— Cine?

— Pe roșcat, chicoti. A stat atât de mult timp poza ta de fundal, dar nu l-am văzut niciodată, surâse, iar eu îmi dau ochii peste cap.

Las un oftat abia auzit să-mi părăsească buzele.

— Scuze, îngân. 

Ea începe să râdă, încrucișându-și brațele la piept. Privirea ei juca între mine și roșcat, dar el probabil nici nu știa că am venit aici. 

— E okay, mai mult amândoi am fost obligați de către împrejurimi să ne căsătorim împreună. El ce face aici?

— Mai nou iau interviuri, iar el este cel care o face. Este obligat să fie aici, înghit în sec.

Își arcuiește ambele sprâncene. 

— Mică mai este lumea, nu? 

— Presupun, îmi ridic umerii și încerc să nu mă mai holbez la el. Aș vrea să-l sărut, adaug mai mult pentru mine, șoptind cuvintele într-o singură răsuflare. 

— Poftim???

— Ce? M-am bâlbâit cumva?

I can't help but love you (boyxboy)Where stories live. Discover now