19

642 73 31
                                    


Tort cu frișcă și cremă.


— Ce bine arăt, zise Leo cu mâinile pe șolduri, privindu-și reflexia în oglindă.

Mi-a zis să îl aștept în living, dar nu aveam răbdare. Știindu-l doar la o cameră depărtare, îmi făcea sângele să fiarbă de nerăbdare în vene. Voiam să-l văd. Totul în mine ardea emoționat, doar la gândul că și el voia să mă vadă. M-a chemat de dimineață și mi-a spus— nu m-a rugat și nici nu mi-a cerut— să eliberez tot ce am în program astăzi. Nu am idee cu ce ocazie, dar ce nu aveam eu de gând să fac pentru el?

Simt cum inima îmi bate puternic în piept la privirea lui. Zâmbetul i se arcuia frumos pe buze, în timp ce în ochii lui puteam observa o scânteie aparte. Era entuziasmat. Expresia de pe chipul său, zâmbetul său mândru, era singurul lucru care putea să-mi crească dispoziția pentru următoarele zile bune. 

Modul în care i se modela pe buze. Modul în care îi făcea tot chipul să se lumineze. Modul în care mă înnebunea, totul depindea doar de un zâmbet simplu. Nu foarte simplu, dacă era de el— era cel mai special simbol.

— Chiar arăți, îi confirm și cu pași moi, mă apropii de el.

Degetele mi se plimbă pe șira spinării sale, ajungând pe umărul său. Mirosea bine, parfumul său neschimbat de atâția ani trezindu-mi fiori pe piele. Câte amintiri există cu parfumul acesta… pe toate le țineam minte de parcă fusese chiar ieri.

— Hei, voiam să fac o intrare surpriză, mă mustră amuzat.

— Pot să mă prefac surprins.

Își ridică privirea în reflexie înspre mine și tresare ușor, întorcându-se pe vârfuri spre mine. Expresia i se schimbă pe chip, zâmbetul fiindu-i înlocuit cu două sprâncenele încruntate și o pereche de buze întredeschise. Palma i se ridică înspre obrazul meu, buricele degetelor sale atingându-mi plăpând pielea. 

Stomacul mi se strângea doar la atingerea sa și la parfumul său. Văzuse vânătaia de la încercarea mea de box.

— Ce, Dumnezeule, ai pățit aici? Mă întreabă clar.

— O experiență tare neplăcută, las un surâs tensionat să-mi părăsească buzele.

— Drace, Chris, doare? 

— Doar puțin, zâmbesc. 

I-aș fi spus că ar fi durut și mai puțin dacă nu ar continua să mă atingă, dar cât timp îi simțeam pielea lipită de a mea, puțină durere nu mă afecta cu absolut nimic.

— Dar ce ai pățit? Cum de ai o vânătaie așa urâtă pe fața ta?!

— Așa a fost să fie, încerc nu foarte talentat să schimb subiectul. Dar hai să ne prefacem că nu există.

— Cum să mă prefac? De când o ai?! Acum își lipi ambele palme de fața mea.

Îl apuc gingaș de încheieturi și chicotesc scurt, lăsându-i palmele mai jos. El se îngrijora de mine. Nu știu cum să zic, doar cuvintele acestea îmi creșteau dopamina în sânge, iar corpul îmi este cuprins brusc de un fior călduț și plăcut.

— Am căzut pe scări, îi răspund nonșalant. 

— Nu te ustură conștiința să mă minți în așa hal?

— Nup, pentru că nu mint. Chiar am căzut, sunt cu capul în nori.

Mă privi nu foarte convins.

— Ce fel de căzătură ai mai avut și tu…

— Am fost deja la spital, nu te îngrijora. O să-mi treacă. Până atunci port o mască, reporterii sunt niște idioți și nu prea vreau să mă vadă așa. Nu o lua personal.

I can't help but love you (boyxboy)Место, где живут истории. Откройте их для себя