28

627 77 17
                                    


Ploaia.



Drace. Am stat atât de mult timp azi cu Leo și ca un incapabil ce sunt, chiar nu am reușit nici mort să găsesc o șansă de a discuta măcar normal cu el. Cred că aici se rezuma totul. Voiam să-mi cer scuze, dar se pare că îmi este imposibil. Cuvintele mi se blocau în gât, iar respirația mi se bloca— de ce era atât de dificil? Nu era de parcă eu eram foarte rușinos. Mi-am cerut scuze de (poate nu multe ori) câteva ori în viață și nu am avut probleme. Nici măcar o dată. Cu era mai diferit azi?

Dar acum eram tensionat de parcă am aflat că o să mor dacă dau greș. 

Se terminase concertul. Am pierdut mult timp, chiar dacă eram ocupat până peste cap… însă nu pot să spun că era aiurea. Poate nu mi-a fost interesant, deoarece nu era neapărat genul meu de muzică, însă el părea că s-a distrat. A găsit și câțiva oameni care vorbeau engleza și chiar a vorbit și cu ei. Am petrecut timpul cu Leo. Iar asta îmi era mie cel mai important în momentul acesta.

Numai că singura problemă acum era faptul că a început să ploaie afară. Destul de tare. Iar mașina mea cam a fost evacuată. Complet perfect. Chris, ești stupid. De ce nu te-ai întors încât să o parchezi măcar într-un loc care nu deranjează? Mă grăbeam și complet am uitat de ea. Eram cu capul în nori. Dar acum deja nu mai puteam întoarce timpul înapoi.

Spre bucuria mea, frustrarea lui Leo s-a mai dominat. Nu cu foarte mult, îmi mai putea arunca cuvinte urâte, dar nu mai fugea de mine. Era un avantaj înspre mine. Și chiar am și avut câteva discuții normale în timpul concertului.

— Drace, mi-e mort telefonul, îngân enervat.

— Dacă nu ești în stare să pui un telefon la încărcat. 

— Aveam un încărcător în mașină. Asta dacă cineva nu ar fi fugit, aș fi avut poate timp să parchez normal.

— Nu te-a pus absolut nimeni să vii după mine. E mai nou vina mea că ești neatent? Își dă ochii peste cap. Poți folosi telefonul meu.

— Dacă aș ști numărul, cred că ar fi util. Eu nu-mi știu propriul număr, vrei pe al altora să-l țin minte?

Nu mai zise nimic, doar și-l strecură în buzunar și coboară scările. Îl privesc confuz, întrebându-mă ce face. Deja era noapte afară, de ceva timp era deja, iar faptul că ploua nu prea ajuta.

— Ce vrei să faci? Îl urmăresc, însă mă opresc pe ultima scară.

Aici se termina și acoperișul. Ploaia mi se părea rece, deși pe roșcat nu-l opri asta. Verifică strada de două ori și decide să o treacă, astfel că eu umblu pe urmele sale. 

— Sunt obosit, nu o să stau aici o veșnicie. Putem dormi în țară și mâine ne ducem deja. Mă rog, tu faci ce vrei, zise, în timp ce eu îl prin din urmă.

Poate era Leo matur și în stare să aibă grijă singur de el, dar eu l-am adus aici. Tot eu trebuia să îl aduc înapoi. 

— Am putea prinde un taxi de pe stradă și să ne ducem înspre hotel, propun.

— Dacă o să ne vadă cineva prin ploaia asta.

Fugim împreună la cea mai apropiată stație de autobuz, unde ne adăpostim. 

— Doamne, mâine încă trebuie să mă complic și cu mașina asta, îngân frustrat și îmi scufund degetele în buzunar.

Eram ud. M-a cam prins ploaia. Dar la cum ploua era și clar. Era imposibil să ieși uscat de acolo, nu am idee ce e cu schimbarea asta bruscă de vreme— se pare că multe lucruri se schimbau brusc în ultimul timp. Cel mai mult mă blestemam pentru faptul că nu am realizat că aveam telefonul descărcat. Drace, și văzusem mai devreme, dar îmi fusese atât de lene să-l pun la încărcat. Data viitoare o să mă învăț minte.

I can't help but love you (boyxboy)Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum