Epilog

925 86 36
                                    


Din amintirile celor doi oameni potriviți care s-au întâlnit la momentul potrivit.


Peste un an jumătate

POV. Leo

Mă scufund în scaun, privind oamenii din fața mea care se distrau. Nu prea știam pe nimeni de aici, decât pe tatăl lui Chris și pe Milena, dar în rest erau toți necunoscuți pe mine. Ajung doar să lovesc ușor cu degetul paharul plictisit, căutându-l cu privirea pe Chris. Nu am idee unde era, dar a spus că vine repede, deci am încredere în el. Mă plictiseam de moarte aici.

Îmi scot telefonul din buzunar și îi scriu un mesaj lui Ava. Ea era cu niște prietene acum, în comparație cu mine, dânsa se distra. Din păcate, nu puteam pleca pur și simplu de la petrecere. Milena și cu soțul ei făceau am uitat câți ani de când erau căsătoriți. 5 cred? Nu sunt sigur, dar m-au invitat și pe mine (evident, precum perechea lui Chris). Plus că nu prea voiam să-l las singur pe bărbat. Nu eram gelos sau ceva. Nu-mi plăcea doar să-l las singur, mai ales că el a insistat să vin cu el.

Beau o gură de suc și îi prind privirea lui Chris prin mulțime. Îmi zâmbi discret, în timp ce se apropia de mine cu pași apăsați. 

— Te plictisești? Întreabă și se rezemă de speteaza scaunului meu, furându-mi paharul.

Sorbi și el o gură. Se strâmbă. 

— Rodie? De ce nu de mere?

— Mă plictisesc de moarte, nu cunosc pe nimeni aici, oftez și îmi aranjez gulerul de la haină.

— Nici eu. Majoritatea le sunt rude, dar nu cunosc mare lucru. Scuze dacă te-am lăsat prea mult timp singur, am vorbit cu tata, spune și își așază palmele pe umerii mei. Vrei să ieșim puțin la aer curat?

Nici nu ezit de două ori înainte de a mă ridica de pe scaun, bărbatul zâmbindu-mi. Îi întind mâna, iar el o apucă cu încredere. A trecut tocmai un an jumătate de când eram oficial împreună… Dar mă simt de parcă îl cunosc de o veșnicie, chiar dacă am constant impresia că timpul a zburat pe lângă mine. El îmi strânge mâna, în timp ce îl urmăream prin mulțimea de oameni. Dar eram fericit. Chiar dacă de multe ori îl tachinam și îi spuneam că mă enervează— adevărul era că el chiar mă făcea fericit. Nu am idee cum reușea, existau momente în care chiar mă călca pe nervi, dar în următoarea secundă după ce îl alungam, deja regretam și îi duceam lipsa. 

Un an jumătate. De când eram împreună cu idiotul ăsta. Dar nu regretam nici o zi.

Am mai avut și noi certurile noastre, dar am trecut peste ele. Cele mai multe deschise de mine, deoarece încă nu eram chiar cel mai obișnuit cu caracterul său lipicios, dar mă bucur că el încă mă suporta. Am făcut și relația publică, acum un an deja și am avut cât și susținere, dar cât și oameni care nu erau de acord. Indiferent de situație, subiectul a murit repede și spre fericirea mea, nu a afectat nimic. A decurs mult mai lejer decât credeam că o să fie. 

Poate fusesem și eu mult prea speriat.

Dar acum eram mândru. Pentru că am reușit să-l găsesc pe el. Și să-l iubesc și să fiu iubit în aceeași măsură.

— E o noapte răcoroasă, șopti mai mult pentru sine în momentul în care ieșim afară pe balcon.

Îmi ridic privirea spre cerul înstelat și înghit în sec. Era superb. Iar priveliștea pe care o aveam în fața ochilor mei era demențială. 

— Ți-e frig? Îl întreb. 

Privirea îi fuge spre un cuplu care se afla sub balcon. Băiatul îi oferă paltonul său fetei, iar un rânjet îi răsări lui Chris pe buze. 

I can't help but love you (boyxboy)Where stories live. Discover now