I can't help but love you (boyxboy)

26

Somn dulce.

Leo adormise întâmplător pe canapeaua mea din birou și oricât de mult aș fi vrut să îl mai las să doarmă, acum cam trebuia să plec. Iau o gură de aer și îmi mușc obrazul pe interior, așezându-mă ușor la nivelul său. Dormea atât de liniștit, de parcă nimeni și nimic nu-l mai putea deranja. Era atât de adorabil. 

Păcat că încă nu mi-am găsit curajul să îmi cer scuze. Am avut mai multe oportunități până acum, era ora 1 de zi deja, dar ca un idiot ce sunt doar am amânat. Doamne, mi-aș dori să fie cu mult mai ușor, dar înnebuneam. Mă emoționam și nu mai eram în stare de nimic.

Inconștient, îmi duc mâna spre obrazul său. Îmi trec degetele ușor peste pielea sa, roșcatul tresărind ușor în somn. Dar nu se trezi. Continua să doarmă și aproape nu mă lăsa inima să-l trezesc. Dar nu îl puteam lăsa aici, deoarece trebuia să fie după mine toată ziua și știu cât de mult conta asta pentru postul lui de muncă.

Dar al naibii să fiu. La cum dormea, simțeam că mă topesc. Voiam sa îl iau în brațe. Voiam să stau acum lângă el și să-l privesc cum doarme. Voiam să fie așa mereu. Parcă era atât de personal să-l privesc cum doarme, încât simțeam cum inima îmi bate cu putere.

Voiam să-l sărut.

Foarte tare. Duceam lipsa buzelor sale. Enorm.

Dar doar înghit în sec, strângându-mi degetele în pumn.

Îl sărut ușor pe obraz. Inima îmi bătea zgomotos de tare. Iar întreg corpul îmi tremura. Dar nu conta. Probabil era și ultimul meu sărut cu el. 

Chiar dacă durea să mă gândesc la asta.

El zâmbi scurt în somn și puteam măcar să mă bucur că visează frumos. Prin câte a trecut, mă bucur că cel puțin visele sale au rămas frumoase. Faptul că a reușit să treacă peste coșmarul de acum 3 ani și a devenit atât de puternic— mă făcea al naibii de fericit. Mă bucur enorm că era bine. Că era în siguranță. Că nu mai aveam nici un motiv de ce să-mi fie frică pentru el.

S-a schimbat enorm. Înspre bine. Îmi pare rău că l-am mințit despre asta.

Îmi lipesc fruntea de propriul braț și oftez. Cât mi-aș dori să-l iubesc și el să știe asta. În comparație cu el, eu m-am schimbat înspre rău. Nu mai am curajul de acum 3 ani. Aș vrea din nou să fiu în stare să îi zic tot ce am pe suflet, dar uneori—unele secrete există pentru a rămâne secrete. Și poate îi era mai bine. Fără unul ca mine.

Înghit în sec și îmi ridic palma spre umărul său, zgâlțâindu-l ușor. Nu se trezea atât de repede. Din contra, chiar se întoarce cu spatele la mine, continuându-și somnul.

— Trezește-te, somnorosule, îi spun în ureche, chicotind ușor.

El tresări și își întoarce capul spre mine. Căscă larg. Era atât de aproape de mine.

— Am zis că dorm 5 minute, murmură încă amorțit. 

— Și ai dormit o oră. Hai, trebuie să plecăm.

Pleoscăi zgomotos de buze și se strâmbă ușor. Îi simțeam privirea pe fața mea, dar mi-o mut repede jenat. Eram prea aproape, iar dacă mai stăteam mult, îmi era frică să nu fac vreo greșeală. Aș muri.

— Unde? Glasul încă îi era foarte moale. 

Simțeam cum îmi aduce fiori pe șira spinării. 

— Ai pașaportul la tine? Zâmbesc scurt, iar el mă privi printre gene.

Nu mai avea mult până adormea din nou, astfel că surâd ușor. El se ridică pe marginea canapelei, încercând să se trezească. Săracul. Dormea atât de bine. Mă durea pe mine că trebuia să îl trezesc.

— P- pentru ce? Se bâlbâi.

Doamne, era atât de adorabil când era încă pe jumătate treaz.

— Plecăm în altă țară. Revenim seara.

Își frecă ochii.

— Glumești?

— Absolut deloc.

— Cu ce ocazie? Întreabă ușor încruntat.

Ușor, ușor, se trezea. Părea puțin morocănos că i-am stricat somnul. Mă gândeam că va fi deranjat pentru că a adormit la muncă, dar era din contra— deranjat că nu a dormit mai mult. 

— Păi în curând am deschiderea oficială. Ușor am cam amânat-o că nu prea am reușit să termin toate detaliile, dar acum sperăm sigur că săptămâna viitoare o să fie gata. Și trebuie să verific tot procesul până acum.

— Ce rahat? Murmură. Și chiar trebuie să ieșim din țară pentru asta? Și cu ce ocazie ai anulat asta?

Pentru că mă gândeam doar la tine și am făcut prea multe greșeli. Drace, asta m-a costat ceva, dar îmi era greu.

— Da, trebuie. Tu trebuie să mă urmărești pentru o zi și nu e rar momentul când ies din țară. Cu avionul e undeva la jumătate de oră, o oră drumul. Nu e așa lung. 

— Eiii, tare îmi trebuiește. Nu poți să te duci mâine? Mi se plânge. 

— Până la deschidere trebuie să mă plimb destul de mult. Nu uita că e un lanț de hoteluri pe plan mondial, deci nu am de ales.

Se strâmbă și își trage pătura mai strâmt pe el.

— Ți-e frig?

— Puțin. 

Mă apropii de telefonul de pe birou și apăs un buton:

— Adu ceva hanorac, nu am habar, o haină mai groasă.

— Nu am nevoie, zise el.

— Ba ai.

///

"Dacă reușești să îți ceri scuze, îți iau un tort pe care o să scrie Băiat Mare :)" citesc mesajul Milenei și expir zgomotos. Îmi închid telefonul și îmi trec degetele prin păr frustrat. Trebuia să îmi pun telefonul la încărcat. Nu mai aveam multă baterie. Dar urma să aterizăm imediat, deci nu mai avea rostul.

Nu mare mi-a fost mirarea când am realizat că Leo a adormit. Nu am habar ce face de nu doarme suficient, dar acum era în brațele mele. Dormea cu capul în poala mea. Și palma mi-o strângea pe a mea. Nu știu ce visa de data aceasta, dar nu cred că era la fel de prietenos.

Fierbințeala corpului său îmi aduna sângele în obraji. Trebuia iar să-l trezesc, dar poate de data asta doar îl duc în brațe până-n mașină și îl las acolo să doarmă. Mă gândeam totuși că poate ar vrea să vadă țara, dar lasă-l să doarmă că merită. Și va fi oricum plictisitor pentru el. 

Deodată tresare și se ridică speriat. Cred că visa un coșmar, deoarece respirația îi era zgomotoasă. Îl privesc îngrijorat. 

— Ești bine? Îl întreb.

Mă privește agitat și încearcă să-și calmeze respirația. 

— Da. Doar un vis… urât. Am nevoie de niște apă, se ridică.

— Pot chema asistenta, îi zic.

— E okay.