I can't help but love you (boyxboy)

21

Hotel.

I-am spus Milenei de fapta mea "eroică" de a renunța la el, iar ea mi-a zis doar că sunt un idiot. Bine, poate am exagerat cu modul în care m-am comportat și cu modul în care am vorbit cu el— astarecunoșteam, dar dacă o luam cu ușurelul, știam deja că-mi va fi greu mie.

Nu eram cea mai simplă persoană, dar mi-ar fi plăcut să fiu. Cât de ușor ar fi fost să fiu mulțumit doar cu un zâmbet. Cât de ușor ar fi fost să fiu mulțumit doar cu atingerea ta pe pielea mea. Doar cu reflecția mea în ochii tăi.

Dar nu eram o simplă persoană.

Iar aceste lucruri mă făceau să-mi doresc și mai mult.

Și mă făceau să-mi doresc să fie doar ale mele.

Iar nimeni să nu te mai fure din brațele mele și să fii al meu pentru totdeauna.

Dar privind furtuna de afară, știam că nu era singurul loc vraiște. Mintea-mi era un adevărat dezastru și doar după ce ai părăsit în ziua ai biroul meu, am regretat cu tot sufletul. Mi-aș fi dorit să-mi pot retrage cuvintele. Să pot să-mi cer scuze. Păcat de ego. Era cea mai mare problemă umană.

— Gata, haide, ai noroc că am acceptat, mă privi femeia urât. 

Trebuia să fiu iarăși singur cu Leo și nu voiam asta. Înainte poate, dar acum era totul diferit. Până la urmă a acceptat Milena să fie cu mine. Nu voiam o oarecare persoană la întâmplare și nu va fi nici atât de ciudat.

Doamne, mă comportam precum un copil uneori.

— Nu mă stropi cu apă, mă plâng și măresc distanța dintre noi doi.

Ea intrase în mașină, dar deși au fost 2 metri literalmente de mers prin ploaie, tot a reușit ploaia să o prindă.

— Câți ani ai? Se încruntă. 10? De ce ești atât de imatur?

— Ca să creadă copii tăi că mai există și oameni buni pe lumea asta, nu doar TU.

— Uite cine zice. Hai să-l întrebăm pe Leo.

Îmi dau ochii peste cap și îmi scot telefonul din buzunar. Decid să o evit pe ea, deoarece nu prea voiam să continui conversația asta. Faptul că eu căutasem confirmare în cuvintele ei, deoarece nici eu nu eram sigur de acțiunile mele, dar nu am primit— mă făcea și mai nesigur. Eram atât de pierdut.

Nu știu de ce mă regăseam în fiecare zi pe profilul lui, poate pentru că nu m-a scos din lista de urmăritori sau poate pentru că voiam să văd dacă este online.

Nu este online.

Dar spre surprinderea mea a postat o nouă poză. Nu o făcea prea des. Iar cumva zâmbetul mi se conturează inconștient pe buze.

Era o poză simplă, mai exact un set de două poze. Prima era o poză cu motocicleta sa. Cerul era înnorat, probabil de astăzi dimineața era făcută, dar soarele părea abia că răsare. Mă întrebam ce face treaz atât de devreme. 

A doua poză era cu el. Avea un zâmbet scurt pe buze, iar în fundal se vedea o roșcată, care după presupunerea mea era Ava. Ea chiar s-a schimbat enorm, nu am mai văzut-o de mai bine de 3 ani până la urmă. Dar totuși frate-su e mai frumos, sincer.

Acum probabil și știam de ce s-a trezit atât de devreme. Probabil încât să se întâlnească cu ea. Parcă ea era plecată pentru o lună, nu? Cred că era și timpul să se întoarcă acasă.

Fac câteva calcule mintale în minte și mă blochez. Acum o lună era fix data în care noi doi ne-am culcat pentru prima dată după 3 ani. Ziua în care el plecase rapid ca să se întâlnească cu cineva.