Dulce răzbunare

~Confruntarea~

Merliah

Mă opresc la câțiva pași de ea.

-Tu!

-Eu! spun zâmbind. Credeai că vei scăpa așa ușor?

Își folosește magia și zbor în aer izbindu-mă de pământ. Impactul a fost puternic.

-Tu chiar crezi că voi putea fi înfrântă de tine? urlă apropiindu-se încet de mine.

-Și ce o să faci? O să mă omori?

-Nu, ar fi prea drăguț. Te voi face să simți ce am simțit eu și apoi te voi omorî. Îți voi ucide familia și prietenii rând pe rând. Și, ca să vezi că sunt o fată bună, voi începe cu Damian.

-Crezi că nu mi-am dat seama că-ți face o deosebită plăcere să mă privești spre împlinirea scenariului tău morbid?

Îmi folosesc magia și o azvârl departe de mine.

-Imposibil. Cum e posibil ca tu să ai puteri magice?

-Vrei să știi un secret? Magia mea e mai puternică decât a ta.

-Nu are cum! Minți! Te joci cu mintea mea!

-Folosesc magia din perioada Vechii Religii. E cea mai puternică magie.

Cuvintele lui Drako îmi răsună în minte: Uneori, pentru a salva pomul, iedera trebuie tăiată. Dacă ți se va oferi șansa să o omori pe vrăjitoare, să nu dai greș.

Din cer, Drago îmi aruncă sabia, iar eu o prind de mâner și îndrept vârful săbii spre Corvina. Rostesc o vrajă și îi înfig sabia în stomac.

-O sabie oarecare nu-mi poate face rău. Sunt o Mare Preoteasă!

-Nu e o sabie obișnuită. E una făurită în respirația unui dragon.

Corvina pune mâna pe mânerul sabiei.

-Imposibil, șoptește.

Înainte ca trupul Corvinei să se prăbușească la pământ, văd un tatuaj pe brațul ei. Un tatuaj în formă de corb.

Corbul se va lupta cu dragonul pe câmpul cu verdeață.

Gândurile mi-au fost întrerupte de glasul soțului meu.

-Merliah!

Mă răsucesc pe călcâie, iar Damian mă ia în brațe și mă strânge tare la pieptul lui.

-Credeam că te-am pierdut pentru totdeauna. Nu ai idee cât de mult mă bucur să te văd.

Din spatele meu se aude un foșnet. Una din vrăjile Corvinei l-a lovit pe Damian.

-Dacă eu mor, la fel o va face și el! Încet, dar sigur. Iar ca totul să fie mai dureros, va uita de tine, își va aminti doar de familia lui, spune și își dă ultima suflare.

Mă întorc spre Damian și observ cum tenul lui devine alb. Pământul îi fuge de sub picioare și se prăbușește.

Fir-ar să fie! Damian e rănit.

-Damian! Damian! strig trăgându-l în brațele mele.

Deschide încet ochii.

-Merliah...

-Cum te simți?

Se mișcă și durerea îl copleșește.

-Ușor...Întinde-te, șoptesc.

-Unde ai fost? întreabă prinzându-mă de mână.

-Nu mai contează.

-Mă doare într-o parte.

-Sângerezi...

-Nu-i nimic, credeam că o să mor.

-Îmi pare rău. Credeam că am sfidat profeția. Că am ajuns la timp...E numai vina mea, Damian.

Lacrimile îmi șiroiesc pe obraz.

-Nu spune asta, iubito. Dacă nu ai fi tu, noi nu mai eram. Vrăjitoria e rea!

-Nu uita ce m-a salvat. Magia și vrăjitoria.

-Tot vrăjitoria ți-a făcut asta.

-Nu există rău în vrăjitorie, doar în sufletele oamenilor. Cândva, vei recunoaște valoarea celor care ne înconjoară.