Dulce răzbunare

~Cine sunt?~

Damian

Era întuneric când m-am trezit. Locul de lângă mine era gol. Oare a plecat și m-a lăsat singur? De ce mă simt dezamăgit că nu e aici? Aud sunetul unei respirații ușoare și atunci o văd dormind ghemuită pe canapea.

Mă dau jos din pat și mă apropii de ea. O iau pe brațe și o așez pe pat. După ce o învelesc, mă așez lângă ea și adorm la loc.

Când se luminează, deschid ochii și prințesa lipsește. Mă dau jos din pat, fac un duș și după ce mă îmbrac cobor în bucătărie.

-Neața, spune frate-meu.

-Neața.

Mă așez lângă el și privirea îmi fuge la ea, dar înainte să se prindă că mă holbez la ea, mă uit în farfurie.

-Tati! aud o voce strigând.

Tati? Nu apuc să mă dezmeticesc cum trebuie că un băiețel îmi sare în brațe. De ce îmi pare cunoscut? Cine e copilul ăsta și de ce strigă tată la mine? Eu nici măcar nu sunt căsătorit...

-Jase, spune prințesa. Vino aici.

Băiatul se dă jos și se duce repede la ea. Prințesa îl ridică și îl așează pe scaun lângă ea.

-Ce zici de o cană de ciocolată caldă? îl întreabă ciupindu-l ușor de obraz, iar el râde din tot sufletul.

-Da, da, da! strigă entuziasmat, iar ea zâmbește.

Zâmbetul ei e atât de frumos, atât de cald...Are genul ăla de zâmbet care îți face ziua mai frumoasă, care te face și pe tine să zâmbești, care îți umple sufletul de bucurie. Nu știu de ce, dar am impresia că nu o să mă satur de zâmbetul și râsul ei.

Să fiu al naiba. Are un zâmbet al dracu de frumos.

Ochii ei verzi mă privesc câteva secunde, apoi se uită din nou la băiețel. Privirea ei caldă mă face să zâmbesc fără să vreau...of, doamne.

E atât de frumoasă, doamne cât de frumoasă e și nu mă refer la aspect, mă refer la suflet, dar da e și frumoasă. Are un suflet atât de cald și iubitor încât reușește să te scoată din orice stare.

Se ridică de la masă și îi pregătește băiatului o ciocolată caldă.

-Nu mai saliva după ea, șoptește frate-meu dându-mi un cot.

-Nu salivez.

-Ai dreptate, doar îți curg balele.

Îi arunc o privire ucigătoare și el începe să râdă.

-Ce e așa amuzant? întreabă întorcându-se cu o cană de ciocolată caldă pe care o așează în fața băiețelului.

-Mulțumesc, spune acesta.

-Cu plăcere, dragule.

Mă las pe spate pe spătarul scaunului.

-Nimic, spune Leo, iar ea ridică o sprânceană.

Oh, frățioare, nu te crede, Nu o poți fraieri așa ușor.

Frate-meu îi face cu ochiul și zâmbește cuceritor, iar mie îmi scapă un mârâit. De ce am mârâit?

-Mami, mami, poți să îmi cânți? Te rog, te rog, te rog!

Mami? Are un copil? Ia stai așa, dacă are un copil, atunci unde e soțul ei? Oare a murit? Dar, copilul este mare...de ce mi-a zis tati? M-a confundat cu tatăl său?

Femeia își mângâie copilul pe cap și apoi îmi zâmbește.

-Sigur, scumpule. Ce vrei să îți cânt?