~Întâlnirea cu familia regală~

33 3 0
                                    

Morgana

După ce mă desprind din îmbrățișarea ei, mă ridic și îi arunc o ultimă privire. Îi fac un mic semn cu mâna înainte să dispar din câmpul ei vizual. Când deschid ochii, mă aflu în fața familiei regale.

-Cine ești? întreabă o voce cunoscută.

Privesc spre cel care a rostit întrebarea și îl văd pe iubitul prințesei.

-Numele meu e Morgana. Am venit să vorbesc cu tine, Damian.

-Nu ne mai păcălești, Corvina, spune ridicându-se atât de repede încât scaunul lui se izbește de podea. Ceilalți s-au ridicat și ei de pe scaun și mă priveau precauți.

-Hm, Merliah nu se înșela când zicea că nu vei avea încredere în mine.

Damian se îndreaptă spre mine cu pași mari când aude numele soției lui. La naiba, vârcolacii sunt foarte rapizi. Înainte ca el să mă prindă de gât și să mă sugrume, am întins mâna în față și l-am oprit cu ajutorul magiei. Când nu s-a mai putut mișca, toți ceilalți au încremenit.

-Nu eu sunt dușmanul, băiete. Sunt aici pentru a vă ajuta.

-Minciuni! spune.

Privirea lui ar fi pus majoritatea oamenilor pe fugă, iar el și-a îndreptat-o spre mine. Acum că îi văd ochii atât de aproape îmi retrag cuvintele. Dacă privirile ar putea ucide...ei bine, eram moartă până acum.

-Ce ar fi să începem prin a înceta să mă mai privești așa, spun. Îndreaptă-ți ochii aceia mortali spre dușmanul nostru, nu spre mine.

Ochii lui se schimbă în roșu.

-Nu am încredere în tine! mârâie.

-Doamne, băiete, calmează-te! Am venit cu gânduri pașnice! Ți-am zis, sunt aici ca să te ajut să o aduci pe Merliah din lumea spiritelor.

-Iar eu ți-am spus că nu am încredere în tine!

Cu coada ochiului îi văd pe ceilalți apropiindu-se încet de mine.

-Poate că atenția mea este îndreptată asupra prințului, dar să știți că vă văd și pe voi. Dacă mai faceți un pas, o să îmi folosesc magia pe voi. Și pe cei care se află în spatele meu, spun fără să îmi iau ochii de la Damian.

Toți mă privesc atenți.

-Merliah mi-a spus că după incidentul cu Corvina, nu vei mai avea încredere în mine. De asta mi-a zis să îți vorbesc despre ceva ce numai voi doi știți. Mi-a spus că, înainte să se întâmple toate astea, ai cerut-o iar în căsătorie. Voiai să faci asta pentru că, atunci când v-ați căsătorit, o urai și nu îți ardea de cereri în căsătorie ca la carte.

-Nu cad în plasa ta, Corvina!

Îmi dau ochii peste cap.

-Morgana, băiete. De câte ori trebuie să îți repet că numele meu este Morgana?

Oftez și mă uit în ochii lui.

-Când ai cerut-o în căsătorie, ți-a zis "Din toată inima".

-Din toată inima, șoptește.

Mă pregăteam să răsuflu ușurată când deodată, el și-a schimbat iar starea.

-Nu mă poți păcăli, Corvina.

-Fir-ar, băiete, încăpățânat mai ești! Cum crezi că Merliah a reușit să vorbească cu tine? În lumea spiritelor, legătura pe care o are cu tine nu funcționează. Nici magia sau legătura cu Marele Dragon nu merg. Eu am ajutat-o! Ca să fii sigur că e ea, am încercat să îi ofer cât mai mult timp ca să îți poată spune cum să o salvezi, iar apoi am ajutat-o să îți vorbească, să te prevină de atacul surpriză al Corvinei.

Dulce răzbunareWhere stories live. Discover now