Dulce răzbunare

~Oare o să-ți amintești?~

Merliah

-DRAGO! strig cu ochii în lacrimi.

-Merliah, spune aterizând lângă mine. De ce plângi?

-Damian, șoptesc ștergându-mi lacrimile cu dosul palmei.

Se uită la el și apoi din nou la mine.

-Copila mea...O vrajă de-a Corvinei i-a atins inima. Nu va fi ușor de vindecat. Magia îi acaparează inima. Nici tu nu poți învinge o astfel de magie. E nevoie de o putere străveche, precum înșiși dragonii.

-Trebuie să facem ceva. Am o idee, dar el nu mă va lăsa.

-Ba da, am vorbit cu el, spune Leo oprindu-se lângă mine.

Rostesc o vrajă, iar ochii mi se schimbă în auriu.

-Drago, te poți duce să vezi dacă au apărut castelele?

-Sigur, copilă, spune și își ia zborul.

Mă uit la Leo.

-Ce facem acum?

-O să vezi, spun și mă îndrept spre locul în care stă Damian.

-Damian, plecăm, spun pe un ton hotărât.

-Eu decid.

-Nu te pot lăsa să mori!

-Asta nu schimbă nimic.

Mă aplec și îl prind de braț.

-Dă-mi drumul! Lasă-m...

-NU! i-am retezat-o eu. Nu mai face asta! Dacă am zis că plecăm, ei bine, plecăm! Fie că vrei, fie că nu! Drago!

Au trecut câteva minute bune, dar apoi, Marele dragon s-a întors și a aterizat lângă noi. Îl urc pe Damian pe spatele lui și zburăm spre castel. Când coborâm mă uit la prietenul meu.

-Mulțumesc, Drago.

-Cu plăcere.

-Pentru o clipă, am crezut că nu vii.

-Nu te-aș abandona niciodată, tânără vrăjitoare. Simt că te frământă ceva.

-Mi-am amintit de vorbele druidului și de ale Morganei.

-Ce vorbe?

-Corbul se va lupa cu dragonul pe câmpul cu verdeață...

-Corvina avea un tatuaj în formă de corb...iar voi va-ți luptat pe un câmp verde.

-Și dragonul?

-Tu ești dragonul.

-Ești bine? întreb privindu-l atent.

-Sigur că da.

-Aripa ta, spun arătând spre ea.

-Sunt doar obosit, atâta tot. Dar te voi sluji atâta vreme cât am putere.

-Dacă ești bolnav, te pot vindeca.

-Sunt lucruri pe care nici măcar o mare vrăjitoare ca tine nu le poate învinge. Sunt bătrân, Merliah. Aproape mi-a sosit sorocul.

-Nu, șoptesc.

Lacrimile amenințau din nou să îmi curgă.

-E cercul vieții, nimic altceva.

-Ce m-aș face fără tine?

-Mă vei ține minte.

-O să te mai văd?

Drago își ia zborul.

Rostesc o vrajă care ne trimite direct în dormitor. Îl așez pe Damian pe pat și când mă ridic, Luna și Morgana își fac și ele apariția alături de Leo și Nicholas.

-Îl poți salva? întreabă Leo uitându-se la fratele lui.

Îmi mușc buza de jos și îmi așez mâna pe inima lui. Culoarea ochilor mi se schimbă și simt cum magia îmi curge prin degete. Rana se închide, iar ceva îmi spune că vraja pusă în inima lui dispare. Culoarea îi revine în obraji.

-Pleacă de lângă mine, spune tăios.

Fac câțiva pași în spate și aproape că îmi pierd echilibrul, dar brațele lui Leo mă prind la timp.

-Ești bine? Haide, spune și mă ajută să ies din cameră.

Mă conduce pe hol spre camera pe care i-am dat-o când a venit prima dată la noi. Mă așează pe pat și el se pune în genunchi în fața mea. Luna închide ușa și vine lângă mine.

-Ești bine? întreabă îngrijorată.

-Tot nu mă recunoaște, șoptesc.

-Totul va fi bine...și-a pierdut memoria, își va aminti de tine. Ai răbdare. Corvina nu ia șters complet amintirea cu tine...doar a încuiat-o undeva în adâncul minții lui. Lasă-l câteva zile și o să vezi că totul revine la normal.

-Îi poți spunei mamei să pregătească o supă? îl întreb pe Leo.

-Sigur, drăguță.

Mă ridic din pat și mă îndrept spre ușă cu pași mici.

-A-a...unde crezi că pleci? întreabă prinzându-mă de braț.

-La Damian.

-Las-o, spune Luna atingându-l pe braț. Haide, te ajut eu cu supa. Îmi voi folosi puterile ca să o terminăm mai repede.