~Zeița Lunii~

29 3 0
                                    

Damian

Trag adânc aer în piept și intru încet în apă până la genunchi, apoi până la mijloc, iar la final, până la jumătatea pieptului.

Când am intrat cu ea în apă, a apărut o lumină strălucitoare, orbitoare, care a înconjurat-o pe printesă. Am strâns-o la piept și mi-am lăsat capul în scobitura gâtului ei.

-Merliah, iubito, dacă mă poți auzi, întoarce-te la mine.

Am strâns-o și mai tare la piept. Dacă nu se va întoarce? Dacă e prinsă pe vecie în lumea spiritelor? Voi rămâne gol pentru totdeauna. Niciun râset sau bucurie nu-mi va mai colora viața. Voi rămâne mereu în întuneric, ură și furie.

-Știi că iubirea mea pentru tine e infinită. Doar întoarce-te la mine și ne vom zdrobi inamicii împreună. După vom face o fetiță și îi vom pune un nume exotic ca Xandra, Azura, Queenie, Rubina. Îți plac, nu-i așa?

Ca printr-un miracol, corpul ei a început să strălucească, mâinile i s-au strâns în pumni.

Mi-am lipit fruntea de a ei.

-Te rog întoarce-te la mine.

-Ce se întâmplă? întreabă Luna.

Ridic privirea și văd cum părul iubitei mele se albește, iar trupul i se ridică încet.

-Ce naiba...

Acum corpul soției mele plutește deasupra apei. Lumina lunii o înconjoară, iar Merliah deschide ochii, dar în loc de verde, aceștia sunt albi cu un fel de cenușiu le alocuri...au culoarea lunii...Iar în frunte ia apărut o semi lună care strălucește puternic.

-Eu sunt Selene, Zeița Lunii. Este pentru prima dată când le vorbesc muritorilor. Tu trebuie să fii Damian, tânărul alpha. Știi cine sunt, nu-i așa?

-Da, știu. Tu ești cea care ne alege sufletul-pereche.

-Exact. Și știi că eu nu ofer întotdeauna o a doua șansă. Știi la ce mă refer, nu?

-Da...Datoria unui vârcolac este să își iubească și să își protejeze partenerul...Dacă sufletul pereche al unui vârcolac moare, acesta nu va mai avea niciodată o persoană pe care să o iubească...va muri singur...Doar tu îi poți oferi o a doua șansă...Doar tu îi poți oferi un alt suflet-pereche.

-Iar asta se întâmplă foarte rar.

Mă uit la soția mea care plutește deasupra. Trupul ei coboară încet, dar nu atinge suprafața apei.

-Damian, nu am venit aici ca să îți dau vestea pe care o crezi tu...Merliah a fost mereu sufletul tău pereche și va fi în continuare. Sunt aici să îți spun că e nevoie de un sacrificiu pentru a te întoarce din lumea spiritelor...

-Ce fel de sacrificiu?

-Pentru ca Merliah să se întoarcă la tine, am fost nevoită să îi iau puterile magice.

-Poftim?

-Probabil nu o să înțelegi de ce am făcut asta, dar crede-mă, a fost decizia corectă...Nu am avut de ales. Am preferat să o las fără puterile magice decât să îi răpesc puterile de vârcolac. Dacă făceam asta, ea nu ar mai fi devenit niciodată vârcolac...ar fi rămas muritoare pentru totdeauna.

Ochii mi se umplu instantaneu de lacrimi.

-Nu...șoptesc.

-Ai încredere în mine și în iubita ta. Vei vedea că a fost alegerea corectă. Poate că tu nu vei înțelege, dar Merliah o va face. Înțelepciunea ei va dăinui în mințile oamenilor pentru mult timp de acum în colo. Și încă ceva...

Se apropie de mine.

-După moartea Mirandei, Corvina a devenit o mare preoteasă a vechii religii. E mult mai puternică decât mama ei. Nicio vrajă și niciun obiect oarecare nu o poate ucide. Veți avea nevoie de sabia făurită în respirația unui dragon. Încă mai ai acea sabie, nu-i așa Drago?

-Da. Se află într-un loc sigur.

-Ei bine, acel loc este plin de vampiri. Nici măcar tu nu te poți duce acolo fără să atragi atenția asupra ta.

-Atunci ce vom face? întreb.

Selene plutește mai sus de data asta și privește în jos.

-Voi nu puteți merge acolo, dar cunosc pe cineva care poate. Ridică-te, draga mea. Au nevoie de ajutorul tău.

Dulce răzbunareUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum