Capitolul VII

641 74 0
                                    

După atmosfera liniștită din casa mătușii sale, zgomotul și agitația de pe cheiul luminat erau obositoare. Hamali cu cufere și coșuri pe umeri mergeau încoace și încolo, desfăcând cala navei și făcând provizii pentru următoarea călătorie a Stelei dimineții, a doua zi. Punțile scârțâiau sub povara greutăților acoperite cu plase. Sherry coborî încet pe podeț, căutând cu privirea prin mulțime chipul unui om care trebuia să arate ca acela din imaginația sa: nobil englez fioros - un bărbat slăbănog, palid și înfumurat, înclinat spre cruzime, era mai mult ca sigur îmbrăcat în pantaloni din satin, lungi până la genunchi, înzorzonat cu panglici, ca să-și impresioneze mireasa.

Apoi văzu un bărbat înalt, brunet, stând pe doc, lovind nerăbdător cu mănușile în palmă și stiu pe loc că el era. Deși purta pantaloni de culoare închisă, lungi până la călcâie, iar când vântul îi desfăcu poalele hainei văzu că nu avea nimic strălucitor pe dedesubt, totuși înfățișarea lui era deosebită și elegantă, văzându-se clar că era un "privilegiat". Bărbia puternică îi dădea un aspect de om hotărât și fiecare centimetru al bustului său puternic emana forță și tărie de caracter, până jos, către vârfurile cizmelor impecabil lustruite.

Se uită încruntat spre ea, iar teama lui Sherry se transformă imediat în panică. De două zile contase pe amabilitatea ei de a calma spiritele prin stilul glumeț de a vorbi, se vedea adresându-i-se mirelui părăsit, făcându-l să se gândească la rece, dar acest bărbat cu sprâncenele împreunate și o expresie de nemulțumire întipărită pe chip părea de neînduplecat și dur ca granitul. Cu siguranță se întreba unde naiba era mireasa lui și de ce se apropia de el Sheridan Bromleigh, în locul lui Charise Lancaster. Era vădit nervos.

Stephen nu era deloc nervos, ci uimit. Se așteptase ca tânără Charise Lancaster să aibă în jur de șaptesprezece-optsprezece ani, părul buclat și obrajii rumeni, să apară pe punte în dantele și volane, dar privind în lumina slabă a torțelor văzu o tânără palidă cu pomeți proeminenți și cu niște ochi extraordinar de mari și de luminoși, deasupra cărora se arcuiau o pereche de sprâncene grațioase, puse în relief și de genele lungi, întoarse. Avea părul de o culoare greu de distins, strâns la spate, mascat de gluga pelerinei. În loc de funde și dantele, purta o pelerină maronie, simplă, și primul gând când îi strânse mâna era că Burleton fusese fie orb, fie nebun descriind-o drept "mica lui drăgălașă".

Deși încerca să pară degajată, era foarte crispată și avea aerul că știe ce se întâmplase ceva îngrozitor, așa că Stephen își zise că pentru amândoi cea mai bună cale era de a-i spune direct adevărul.

- Domnișoară Lancaster, i se adresă el după ce se prezentă simplu, mă tem că a avut loc un accident. Vinovăția îl sfâșie când îi spuse imediat: Lordul Burleton a fost omorât ieri.

O clipă Sheridan îl privi șocată, neînțelegând nimic.

- Omorât? Nu e aici?

Stephen se așteptase să o vadă izbucnind în plâns cel puțin, sau măcar să facă o criză de isterie. Nu bănuia că o va auzi spunându-i rece, retrăgându-și mâna:

- Ce trist. Transmiteți, vă rog, condoleanțe familiei din partea mea. Se întoarse și făcu câțiva pași, iar el realiză că era într-adevăr șocată.

- Domnișoară Lancaster, strigă Stephen, dar glasul îi fu acoperit de un glas venit parcă de pe puntea vaporului, de unde un balot imens se prăvălea scăpat din cârligul care-l ridicase.

- Ferește! Ferește!

Stephen prevăzu pericolul deasupra capului ei, dar întârzie - plasa se desfăcu de-a binelea și balotul o lovi în cap, doborând-o la pământ, cu fața în jos. Strigase deja vizitiul, apoi se aplecase lângă ea și o ridică în brațe. Capul îi căzu inert și sângele îi curgea în cheaguri din rana de la ceafă.

AmnezieOnde as histórias ganham vida. Descobre agora