Așezat în sufrageria domeniul Montclair, printre mobile deosebite, care ocupaseră cândva palatele din Europa, înconjurat de bogăția și poziția sa, Stephen Westmoreland privi portretele strămoșilor săi, atârnate pe pereții panelați și se întreabă dacă și ei avuseseră atât de multe probleme ca și el, când încercase să rămână singur cu mireasa lui doar două zile.
De deasupra poliței căminului îl privea primul conte de Langford, călare pe un cal negru, îmbrăcat într-o armură, cu coiful ținut sub braț și pelerina fluturându-i în spate. Arăta ca un bărbat în stare să-i arunce în mlaștină pe toți cavalerii lui, doar pentru a rămâne singur în castel cu mireasa lui, dacă aceștia nu ar fi fost destul de înțelegători să-l părăsească de bună voie.
Pe peretele opus unde ședea Stephen, cel de-al doilea conte de Langford stătea în fața focului cu doi dintre cavalerii săi. Soția lui era așezată lângă el, înconjurată de femei lucrând la o tapiserie. Acest conte avea o înfățișare mai blândă decât tatăl său, observă Stephen. Probabil că acest străbun i-ar fi trimis mai degrabă pe cavalerii lui într-o misiune imaginară și apoi ar fi dat ordin să se ridice podul mobil.
Plictisit să-și studieze strămoșii, Stephen își întoarse ușor capul și se delectă cu imaginea incomparabilă a soției sale, așezată în fața lui; cu el erau mama lui și fratele lui, Whitney și Nicholas DuVille. Mental o sărută pe buze, o mângâie pe umăr, îi dezveli brațul, îndepărtând mâneca rochiei de culoarea lămâie, apoi îi cuprinse sânul și își întări sărutarea. Tocmai o săruta pe gât, ajungând spre sân, apoi în centrul acestuia, când își dădu seama că Nicholas DuVille îl privea cu amuzament, parcă citindu-i gândurile. Stephen nu mai era la vârsta când să roșească precum un adolescent, dar sosirea lui Hodgkin, pe care-l adusese ieri din exil îl făcu să revină la realitate.
- Mă scuzați, milord, zise bătrânul Hodgkin, dar aveți musafiri.
- Cine? zise Stephen tulburat, înghițându-și impulsul de a-i porunci valetului să-i arunce pe noii sosiți direct în lac, de vreme ce încă nu avea nici o mlaștină adâncă în care să-i azvârle, apoi să pună drugi de fier la porțile de la intrarea pe proprietate.
Hodgkin îi spuse ceva în șoaptă. Pe măsură ce valetul îl informa, Stephen se resemnă cu ideea că va trebui să-l primească pe Matthew Bennett, care revenise din America, dar rămase șocat de vestea că Bennett adusese cu el câțiva străini.
- Mă scuzați, le zise el celorlalți, care discutau despre gospodăria lui Sherry. Nimeni nu-i observă plecarea, cu excepția soției sale, care nu mai ascultă sfaturile despre conducerea unei gospodării atât de mari și se uită la el surâzătoare, parcă spunându-i că și ea ar fi dorit să rămână singuri.
Matthew îi explică lui Stephen ce avea de spus până ce ajunseră în biroul lui.
- Îmi cer scuze pentru deranjul inoportun, milord, spuse avocatul. Valetul dumneavoastră mi-a spus că de-abia v-ați căsătorit și nu primiți oaspeți, dar instrucțiunile pe care mi le-ați dat la plecare în America erau să le găsesc pe rudele domnișoarei Lancaster și să le conduc în Anglia imediat. Din nefericire, singura rudă în viață a dânsei, tatăl ei, a murit înainte de ajungerea mea în Colonii.
- Știu, spuse Stephen. Am primit o scrisoare adresată lui Burleton și de acolo am aflat vestea. De vreme ce nu mai are nici o rudă, pe cine ai adus cu dumneata.
Avocatul privi defensiv și puțin contrariat.
- Vedeți, domnișoara Lancaster călătorea cu o însoțitoare. Tânăra se numea Sheridan Bromleigh și ea trebuia să se întoarcă imediat în America. Nici nu a mai venit de la domnișoara Bromleigh, iar mătușa ei, domnișoara Cordelia Faraday, a insistat să fie căutată în toată Anglia. Din păcate, domnișoara Faraday nu a vrut să se bizuie nici pe dumneavoastră, nici pe mine în acest sens. A insistat foarte mult să vină cu mine în Anglia pentru a lua parte la căutări.
