Capitolul LXI

766 96 18
                                    

Mireasa lui de numai două ore tresări când trăsura se opri, iar Stephen regretă că trebuie să-și dezlipească buzele de gura ei.

- Unde suntem? întrebă ea aproape în șoaptă.

- Acasă, zise Stephen, surprins de glasul lui răgușit.

- A ta?

- A noastră, o corectă el, iar Sherry păru foarte încântată de aceasta.

Sherry își netezi părul cu degetele și își eliberă fruntea. Observă că ochii lui rămăseseră asupra părului ei, urmărindu-i linia pe umeri. Stephen zâmbi.

- La ce te gândești? voi ea să știe.

- La ceva care mă frământă de când ai ieșit din camera ta, la Londra, cu părul înfășurat în prosop și mi-ai spus pe un ton disperat că părul tău era înflăcărat.

- La ce te-ai gândit atunci? insistă ea, după ce cobori susținându-se de brațul lui.

- O să-ți spun mai târziu. Mai bine o să-ți arăt, promise Stephen.

- Pare misterios ce spui, zise ea.

Timp de patru ani femeile se aruncaseră la picioarele lui Stephen, sperând că într-o zi vor ajunge amantele lui, în casa ca un palat, proiectată și construită de el, denumită Montclair. Acum aștepta o reacție de la femeia pe care și-o alesese să-i fie stăpână.

Shery îl luă de braț, zâmbi amabilă valetului care ieșise să-i întâmpine, făcu un pas și privi" casa maiestuoasă care se înălța în fața ei. Rămase copleșită de uimire și de admirație văzând ferestrele largi de pe partea din față, apoi aleea prelungă, unde trăsurile stăteau aliniate de o parte și de alta. Îl privi fără să înțeleagă și zise:

- Dai o petrecere?

Stephen izbucni în râs și umerii îi tresăltau. O îmbrățișă pătimaș și își lipi obrazul de părul ei.

- Sunt nebun după tine, lady Westmoreland.

Ea nu era atât de impresionată de palat, cât era de bucuroasă că își auzea noul nume.

- Sheridan Westmoreland, spuse tare. Îmi place foarte mult. Trăsura lui Nicholas DuVille opri în spatele lor, iar Sherry își aminti întrebarea de mai devreme. Dai o petrecere?

Stephen confirmă privind spre DuVille care se apropia de ei.

- E aniversarea mamei de șaizeci de ani. Dau un bal în onoarea ei, de aceea fratele și cumnata mea nu au venit la capelă. Au făcut pe gazdele în absența mea.

Văzând-o că pare dezamăgită, spuse: Invitațiile au fost trimise cu săptămâni în urmă, dar nu am vrut să aștept până după bal ca să ne cununăm. Mai corect, modifică el, nu mai suportam nici o zi in plus încordarea așteptării, ca să aflu dacă urma o căsătorie.

- Nu e vorba de asta, spuse ea cu disperare în glas, urcând treptele terasei, ci problema este că nu sunt îmbrăcată...

Nicki auzi și o privi ca un om rănit:

- Am ales rochia cu mâna mea, din Londra.

- Da, dar nu este o rochie de bal, explică Sheridan intrând. Înăuntru se auziră râsete și muzică. O scară in spirală, în centrul holului, urca în formă de U. În spatele ei veni valetul pe care-I cunoștea deja, iar acum zâmbea, așteptând să-I recunoască. Sherry uită de rochie. Colfax, exclamă ea bucuroasă.

- Bun venit acasă, lady Westmoreland, spuse el înclinându-se.

- Au venit cu toții? întrebă Stephen, depărtându-și gândul de la patul imens care-i aștepta în dormitor, la etaj.

AmnezieUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum