Daddy : O dragoste greșită [[Finalizată]]

Prolog

Otilia

Nu am fost niciodată de acord cu „prietenii“ mamei mele.

Niște ciudați.

Astăzi o luăm de la capăt. Noul prieten al mamei, va veni diseară la cină. Încă un boschetar care vorbește numai de bani și mașini.

De la moartea tatălui meu, am refuzat orice figură bărbătească în viață mea. Singurul băiat cu care mă înțeleg e prietenul meu Jason. Cu care nu am mai vorbit de două zile. În fiecare an, maică-sa organizează o cină în familie. Defapt, a devenit tradiție. Iar el cum nu suportă pe nimeni din familia sa, se dă la fund vreo două - trei zile, până pleacă neamurile.

Mă uit în oglindă admirându-mi rochia albastră. Am văzut-o când veneam de la școală într-o vitrină. Așa că m-am milogi la mama, până mi-a dat patru milioane.

Mă pricep să înmoi oamenii, pentru am da ce vreau. Am moștenit de la tata această „calitate “.

Pașii mamei se aud pe hol. Se oprește în dreptul ușii mele, ciocănind.

— Otilia, grăbește-te!,strigă la mine. În cincisprezece minute ajunge Dylan. Se smiorcăie încercând să deschidă ușa. De ce ai încuiat nenorocita asta de ușa?

—Se numește intimitate, mamă. Îmi dau ochii peste cap, continăndu-mi machiajul. Cobor imediat, doamne!

Normal că am încuiat-o. Acum câteva luni, un prieten al mamei a întrat peste mine în cameră, crezând că aici e baia. Avem pe mine doar un sutien și o pereche de chiloți. Iar de atunci m-am învățat minte.

Îmi termin machiajul. Mai privesc o dată în oglindă și cobor.

La jumătatea scărilor vocea mamei răsună în bucătărie, acompaniată de glasul unui bărbat.

Ce voce frumoasă. Groasă. Și plăcută.

Intru în bucătărie, așezându-mi pe față zâmbetul de fată cuminte.

—Iubitule, ea este fiica mea Otilia!, mă prezintă mama, forțându-mă să dau mâna cu el.

Să-mi trag una...

E atât de înalt, încât sunt nevoită să-mi ridic capul până la refuz. Corpul lui e plin de mușchi, iar câteva tatuaje îi acoperă gâtul. Ochii săi albaștri privesc spre decolteul rochiei mele.

Ce nesimțit.

Întind mâna, dar el îmi mi-o ignoră, trăgându-mă deodată în brațele sale. Sânii mei ajung lipiți de abdomenul lui tare. Mâinile sale îmi mângâie talie, trimițându-mi fiori de plăcere pe șira spinării. Inima îmi bate haotic în piept, iar parfumul lui mă năucește total.

Nu-l ating. Defapt, chiar nu știu ce să fac cu mâinile.

Într-un final îmi fac curaj și îi ating umerii ușor. Îmi dă drumul din brațe și sunt sigură că obrajii mei sunt roșii.

—Ce bine vă înțelegeți, se pisicești mama, ștergându-și o lacrimă imaginară. Mă întorc imediat!

Pleacă. Unde pleacă?

Am. Rămas. Cu. El.

Când îmi ridic privirea, rânjește cu toată gura.

—Otilia, ce nume frumos! Regal, aș putea spune, șoptește, apropiindu-se periculos de mine. O să ne înțelegem de minune, sunt sigur.

Îmi prinde talia, aducându-mă din nou lipită de el. Îi simt respirația în dreptul urechii. Își plimbă buzele pe linia pulsului, făcându-mi pielea de găină. Îmi poziționeze mâinile pe pieptul lui, cu speranța că-l voi îndepărta dar, nu se mișcă niciun centimetru.

Ba mai mult. Râde în urechea mea.

—Ce naiba faci?, îl întreb în șoaptă. Mama poate...

Îmi prinde în pumn câteva șuvițe de păr, mirosindu-le.

—Miroși extraordinar de bine. E prima dată când văd o roșcată cu păr natural.

Îmi dau ochii peste cap.

Strânsoarea sa se întețește, aplecându-mi capul pe spate. Una dintre mâini coboară fulgerător, mângâidu-mi coapsa piciorului. Buzele sale se mișcă ușor peste ale mele când vorbește , dar nu le atinge.

—Dacă îți mai dai ochii peste cap odată....

—Ce o sa faci? îl provoc.

Rânjește.

Mâna sa urca pe coapsă, prinzându-mi fundul în căușul palmelor sale, strângând ușor.

La naiba.

Uit să respir.

Când vrea să vorbească, pașii mamei răsună pe hol.  Se dezlipește de mine, așezându-se cuminte pe un scaun. Îmi trage cu ochiul, făcându-mi semn să-mi aranjez părul. Mama își face apariția în bucătărie cu un ditamai tort.

Îl așează pe masă, întorcându-se spre Dylan.

Îl sărută.

Îmi întorc privirea, focusându-mă pe farfuriile de pe raft. Când mama se îndepărtează pentru a căuta un cuțit, Dylan ajunge în spatele meu.

Cum naiba?

—Ești geloasă cumva?, îmi șoptește chicotind.

—Ai vrea tu, îi răspund, dându-mi ochii peste cap.

*****

Seara a decurs bine, neluând în calcul micile priviri insistente ale lui Dylan.

Mă ridic de la masă sub privire lor. Dylan se încruntă subtil. Mai că-mi vine să cred, că-i pare rău că plec.

— Mâncarea a fost delicioasă, mamă. Eu o să mă retrag, îmi este somn. Noapte bună, mamă!, mă aplec sărutându-o pe obraz.

—Noapte bună, iubito!, îmi zâmbește la rândul ei.

—Noapte bună, domnule Dylan!  rostesc printre dinți.

—Noapte bună, Otilia. Să ai un somn liniștit, rostește cu voce groasă, rânjind ca un dobitoc.

Somn. Nu poate fi vorba de somn.

******