Capitolul 10

2.1K 50 5
                                    

Otilia

Îmi săruta interiorul coapselor lent, iar când ajunge să-mi atingă miezul, corpul meu e străbătut de fiori din cap până în picioare. Limba sa suflă aer fierbinte peste clitorisul meu și așa chinuit.

Gem puternic și-mi arcuiesc spatele când limba sa se joacă acolo. Linge de sus până jos lăsându-mă fără suflu. Mă agăț de părul său cu toată puterea mea, iar șoldurile mele se mișcă în același timp cu mișcările sale.

Îl vreau atât de aproape. Îl vreau în mine, dar mai întâi vreau să-l gust fiecare părticică de piele. Îi îndepărtez capul și mă ridic în șezut cu mâinile pe coapsele sale.

- Iubito, nu trebuie să faci asta, șoptește si-mi sărută fruntea.

Degetele mele trag deodată de pantaloni, iar membrul său se bălăngăne deasupra ochilor mei.

- Dar vreau, șoptesc, iar ochii mei urmăresc fiecare venă care-i îmbracă scula.

Nu știu ce să fac. Îl ating încet primind un geamăt din partea lui.

- Învață-mă cum să fac, privesc în ochii lui și-mi mușc buzele.

Chicotește și începe să-și plimbe propria mână, pe toată lungimea lui.

Înainte și înapoi.

- Gata. Rândul meu, îi îndepărtez mâna și o înlocuiesc cu a mea.

Mă trag mai aproape de el jucându-ma cu bucata de carne. Pulsează între degetele mele, iar zona dintre picioare pulsează și ea. Vreau să-l gust, și fără alte întreruperi îi ating capul cu buzele. Îmi plimb limba în jurul lui, iar gemetele pe care le primesc în schimb mă ambiționează să continui. Îl ling de la bază până la vârf și repet mișcarea de mai multe ori. Încerc să i-au cât mai mult din el, dar e prea gros și mă înec de fiecare dată când se adâncea mai mult. Îl ating lacom pe abdomen, bucurându-mă de senzația pe care o simt.

- De ajuns, vorbește răgușit și mă îndepărtează.

Mă întind pe saltea, iar el dispare din cameră. Respir greu, iar inima îmi bate puternic când știu ce o să urmeze. Intră în cameră un minut mai târziu cu o cutie de prezervative în mână. O desface și scoate unul, pe care și-l rulează pe lungimea sculei. Îl privesc fără să-mi fie rușine și-mi mușc buzele. Se apleacă deasupra mea și-mi sărută buzele încet. Se întinde spre o pernă pe care mi-o pune sub fund. Își lipește membrul de labiile mele, frecându-le ușor.

- Uită-te la mine, îmi cere poruncitor și ma supun. Dacă nu-ți place mă opresc, da!

Aprob printr-o mișcare a capului, iar în momentul în care îl simt încercând să mă pătrundă, corpul meu se încordează.

- Dacă te încordezi o să doară. Lasă-te în mâinile mele. Lasă-mă să-ți ofer plăcere, iubito!, șoptește peste buzele mele.

Mă las în brațele lui.

Pentru totdeauna.

Îmi prinde mâinile deasupra capului cu o singura mâna, iar cealaltă și-o așează pe talia mea. Buzele sale îmi alintă gâtul, iar eu suspin atunci când mă pătrunde puțin. Dar, când se adâncește mai mult, mici înțepături îmi înconjoară partea de jos. O lacrimă mi se scurge pe obraz, iar când o vede mi-o șterge cu buzele.

- Așa, iubito! O să treacă, și o să fie mult mai bine, vorbește în timp ce mai alunecă încă puțin.

Simt că rămân fără aer.

Îmi eliberează mâinile punându-le pe șoldurile mele. Iese din mine și intră iar, câte puțin. Înțepăturile încă persistă și-mi accentuează starea de disconfort. Îmi ating sânii pe care îi simt umflați, și chiar nu mă interesează dacă arăt ciudat. Îmi îndepărtează mâinile de pe sâni, jucându-se cu ei în timp ce se mișcă puțin mai repede în mine.

Mă las purtată de val, iar după ceva timp reușesc să-l iau pe tot.

Durerea e încă acolo, dar pe lângă ea simt și o plăcere. Mișcările sale sunt mult mai adânci și mai repezi, lăsându-mă fără suflu. Mă împing în el, pentru că vreau să-l simt mai mult.

Ise brusc din mine, iar eu aproape că țip.

- Mai vreau, încep să mă plâng.

Începe să râdă.

- Ai crezut că am terminat? Abia am început iubito. Întoarce-te pe burtă.

Execut numai de cât. Îl vreau cât mai mult. Îmi poziționează fundul și genunchii, iar eu sorb fiecare atingere. Mă pătrunde încet, iar disconfortul nu încetează să apară. Dar, cu cât se mișcă mai mult acesta dispare. Își strecoară o mână până ajunge să-mi maseze clitorisul cu degetele.

- Isuse, gem și-mi las capul să alunece pe saltea.

Începe să între mai repede și mai brutal, iar sunetul produs ce corpurile noastre care se ciocnesc, mă înnebunește. Ghemul de senzații se adună în pântecul meu, iar picioarele își pierd orice stabilitate. Dacă nu ar fi mâinile sale care să-mi cuprindă șoldurile, m-aș prăbuși pe saltea.

Mai repede. Mai adânc.

Jur o să-mi pierd cunoștința.

- Te simt, căpșunico! Dă-ți drumul, iubito!, geme în urechea mea, iar mișcările sale sunt haotice.

Cuvintele sale mă lovesc, iar impactul e prea puternic. Ghemul de senzații explodează, iar pentru câteva secunde am impresia că văd unicorni. Sunt mai ca sigură că m-am auzit de afară din cauza țipetelor mele.

Dylan continuă să se mai miște puțin, iar corpul lui începe sa tremure puternic, prăbușindu-ne amândoi pe saltea.

E liniște, doar respirațiile noastre se aud. Mă ghemuiesc la pieptul, iar el îmi mângâie părul cu mâna.

- Futu-i, am avut cel mai puternic orgasm din viața mea, mormăie și mă trage peste el. Cum te simți?, mă întreabă îngrijorat.

Nu sunt capabilă să mă ridic, așa că mormăi cu nasul băgat în scobitura gâtului.

- Plu-tt-esc, încerc să vorbesc.

Stăm așa minute bune, iar el continuă să-mi mângâie umerii, brațele și spatele.

Mă ridic încet cât să-mi contopesc ochii cu ai săi.

- Mai vreau. Încă o dată. Te rog!, șoptesc peste buzele sale.

- Trebuie să facem un duș și să mâncăm! Avem timp două zile să ne-o tragem cât vrem, iubito!, mă sărută adânc.

****

Spre că v-a plăcut. E prima dată când scriu așa ceva :)))

Xoxo ♥️

Xoxo ♥️

Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.





Daddy : O dragoste greșită [[Finalizată]] Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum