Daddy : O dragoste greșită [[Finalizată]]

Capitolul 18

Patru ani mai târziu.

- Calmează-te, iubito!, strig la ea în timp ce strâng de pe jos hainele pe care le aruncă în din dulap.

Un tricou verde îmi ajunge direct în cap, împiedicându-mă să văd cureaua care se izbește de piciorul meu. Înjur în barbă, iar când reușesc să dau jos tricoul, Otilia încearcă să-și tragă pantalonii, care i s-au blocat aproape de genunchi.

- Cum să mă liniștesc. Nu vreau ca Ira să nască fără mine. Grăbește-te, iubitule!, strigă în urma sa și iese pe ușă lăsându-mă în urmă.

Arunc hainele pe care le am pe brațe cu gândul că le voi aduna mai târziu, și mă grăbesc să-mi iau cheile din sertarul de sus, pentru a mă ține după ea. O avea ea jumătate de metru, dar când se grăbește, nici dracu' nu o ajunge.

Cobor scările în grabă, aproape ciocnindu-mă de o bătrânică. Reușesc să scap fără vreo geantă în cap, așa cum intenționa să facă. Reușesc să ajung până la urmă și deschid ușa mașinii.

- Accelerează, bate cu mâinile pe bordul mașinii, în timp ce țopăie pe scaunul de lângă mine.

Încep să râd și-i fac pe plac. Dau drumul girofarului și accelerez, iar ea chițăie de fericire.

Prima dată când am auzit ca Ira e însărcinată, mi-a căzut fisa. Nu o văzusem niciodată cu cineva cât timp am predat în academie. Dar într-o zi când mă pregăteam să închid sala de sport, câteva gemete mi-au atras atenția. Iar când am ajuns lângă sunetele, Igor și Ira și-o trăgeau pe-o saltea. Am încremenit în acel locul, uitându-mă la cei din fața mea cum încercau să-și tragă hainele mai repede pentru a se acoperi. Apoi am început să mă obișnuiesc să i văd pe la colțuri cum se ling.

Am crezut că e doar o aventura de câteva zile până când, într-o duminică, m-am trezit cu Igor peste mine în camera, fără ca măcar să bată la ușă. Și fără ca măcar să-l întreb ce se întâmplă, a început să turuie ca o moară stricată. Mi-a povestit despre relația lor, iar eu și Otilia stăteam și priveam cum se fâțâia prin cameră, ca un șobolan prins într-o capcană.

M-a rugat să nu spun nimănui și să încerc să-l ajut, pentru că nici el, polițist în toată firea, nu era în stare să înțeleagă ce e în inima lui. Iar în ultimul an de academie, a intrat peste mine în baie, urlând în gura mare că va avea un copil. Mi-am scăpat cureaua din mână, încercând să-l împiedic să mai țipe, pentru a nu ne auzi toată academia. Iar în lunile în care Ira era însărcinată, mi-am văzut prietenul fericit din nou. Încerca să facă tot posibilul să nu-i lipsească Iranienei nimic. Zâmbesc fără să vreau, iar palma care îmi acoperă obrazul, mă face să revin la realitate.

- Unde te gândești, aiuritule? Ai uitat că ești la volan?, mă mustrează iubita mea, în timp ce-mi mai dă încă o palmă.

- Mă gândeam să opresc la un magazin să-ți mai iau câteva pachete de șervețele sau mai bine un mop, pentru că sunt sigur că o să inunzi tot spitalul.

Își dă ochii peste cap, și sunt surprins că încă după atâta timp, fata asta reușește să mă incite ca în prima zi.

- Foarte glumeț..., râde fals și-mi oferă o încruntătură.

Îmi lovesc palma puternic de coapsă ei, delectându-mă cu felul în care carnea ei se strânge sub forța mâinii mele. Geme la cât de tare o strâng, rugăndu-mă să încetez.

- Am ajuns iubire.

Reușește să scape din strânsoarea mea și o zbughește afară din mașină, lăsându-mă singur în urmă.

- Otilia! Stai, iubito. Încerc să strig în urma ei, dar sunt sigur că deja a ajuns în lift.

Mă dau și eu repede jos, luând buchetul de flori de pe bancheta din spate, dar și plasele cu mâncare și încep să alerg după ea. O găsesc pe holul de la intrare împreună cu Igor, așteptând.

- Totul bine?, îi pun mâna pe umăr.

- Da, totul e bine. Mai este un pic și o să-mi cunosc băiețelul, își trage nasul de câteva ori.

- Igor frate, tu plângi?, încep să râd și îl trag în brațele mele, înmânându-i mai întâi buchetul de flori și pungile iubitei mele.

Mă înghiontește de câteva ori.

- Du-te dracului. Mă dor ochii de luminile astea puternice, încearcă să-mi explice.

- De ce niciodată nu vrei să recunoști nimic?, îl întreb dar nu mai apuc să primesc răspuns pentru că doctorul apare și ne anunță că în sfârșit putem să o vedem pe Ira.

Igor tremură din cap până în picioare, iar mica mea prințesă îmi strânge materialul cămășii în pumni, atunci când începem să ne deplasăm.

Ajungem în fața ușii salonului, iar nici unul dintre noi nu este în stare să o deschidă. Îl aud pe Igor cum trage aer puternic în piept și apoi cu toată forța împinge ușa. Dar nu ajunge să facă doi pași, pentru că în momentul în care o vede pe Ira cum și pe băiețelul lor, începe să plângă ca un copil mic.

Mă așez pe scaunul de lângă pat, privind-o pe iubita mea cum încearcă să atingă bebelușul care stă tăcut în brațele Irei. Într-un final, când reușeste să-și tragă mucii, prietenul meu se apropie de pat, punându-se în genunchi și îmbrățișându-și familia. Își zâmbesc unul altuia, iar inima mea face tumbe de fericire. Iar când copilul reușește să deschidă ochii pentru a-și privi tatăl, am cea mai emoționantă scenă din viața mea. Igor e pur și simplu blocat, iar felul în care îl atinge , mă face să cred că îi e frică să-l atingă, îi e frică să nu-l rănească.

Mă ridic de pe scaun și încep să scot din plasele pe care le am adus o sticlă de apa, pentru a-mi pune să beau. Pentru că după toată alergătura ăsta, am o sete teribilă.

- Eii, o aud oftând pe Otilia. Dacă tot ne-am obișnuit cu asta, am și eu să vă dau o veste.

Îmi duc paharul la buze, privind-o curios pe iubita mea.

- Sunt însărcinată.

Mă înec cu apă, simțind înțepăturile care îmi brăzdează gâtul. Liniștea se lasă în salon, iar eu o privesc pe Otilia care îmi zâmbește ca un copil mic după ce a făcut o năzbâtie. Mă duc lângă ea, aproape nevăzând pe unde calc și îi prind obrajii rozalii între cupele palmelor mele.

- Ești însărcinată?, mai întreb o data ca prostul, doar ca să fiu sigur că mintea nu mi-a jucat vreo festă.

Aprobă printr-o mișcare a capului, iar eu încă sunt blocat. Mă privește cu ochi mari, așteptând un răspuns, iar eu tot ce fac este să repet ca prostul aceeași frază:

-O să am un copil.

Iar atunci când se așteaptă mai puțin, o prind strâns în brațe și o învârt cât pot de tare. Îi capturez buzele într-un sărut adânc, oprindu-ne doar în momentul în care îl auzim pe Igor tușind fals.

- Știi câtă responsabilitate cere creșterea unui copil? Tu nu ești în stare nici să ai grijă de tine, drac bătrân!, râsetele lui Igor fac ecou în sală.

- Du-te dracului! Sunt curios cum să faci tu față! , îi răspund, iar fetele noastre râd pe săturate.

*****

Yoiii, scuzați întârzierea :/
Încă puțin și o voi termina.
Mă gândeam să mă apuc și de o carte, gen „step brothers ", dar vreau să fie mult mai interesantă decât asta.

:)))

Celelalte capitole sunt în pregătire, pe căldura asta nu prea îmi mai arde de scris :/

❤️