Daddy : O dragoste greșită [[Finalizată]]

Capitolul 17

După șase luni.

Au trecut șase luni de când mama a murit. Au trecut șase luni de când a avut loc înmormântarea. Și de când viața mea s-a schimbat. Am împlinit optsprezece ani, cu o zi înainte de înmormântarea mamei.

Duminică când totul s-a aranjat. Când toată lumea s-a adunat acolo, m-am simțit pentru a două oară ca fiind moartă. Nu am plâns. Nu am urlat, cum ar fi trebuit, ci am privit cu ochii în lacrimi sicriul care a fost coborât în groapă și acoperit cu pământ. Nu am putut să mă mișc niciun centimetru, nu am putut să vorbesc sau să-mi ridic privirea pentru a mă uita la cineva. Am rămas încremenită în fața mormântului până când toată lumea a părăsit curtea cimitirului. I-am simțit mâinile lui Dylan, care îmi susțineau spatele de la început până la sfârșit. Nu m-a întrebat nimic. Nu mi-a spus sa plecăm. Doar a așteptat ca eu să mă mișc, atunci când voi fi pregătită. M-am aplecat pentru a lasă florile pe mormânt. Și am plecat cu lacrimi în ochi spre casă.

Trei luni mai târziu am terminat liceul și am reușit să iau examenul. M-am fâstâcit vreo săptămână dacă să mă înscriu sau nu la academia de poliție. Dar până la urmă mi-am făcut curaj și am mers înainte. Așa că m-am mutat în căminele academiei o săptămână mai târziu. M-am acomodat greu cu mâncarea de la cantină, cu orele de lupte corp la corp sau cu legile pe care trebuia sa le învăț.

Dar cel mai greu mi-a fost să mă obișnuiesc cu trezitul de dimineață. Sunetul trompetei mă făcea să renunț pur și simplu și să mă întorc acasă.

Am avut mare noroc cu persoanele de aici. Colegele de cameră sunt superb de ciudate. Dar în același timp, le ador. Evident că mi-a fost greu să mă obișnuiesc cu lipsa lui Dylan. Să-l văd doar o dată pe săptămână și să ne-o tragem prin biblioteca academiei pe ascuns.

Și știu că și lui ia fost greu, dar în ciuda a tot ce s-a întâmplat, m-a susținut extrem de mult. Acum sunt în pauză, iar maiorul ne-a dat voie să ne odihnim în cămine. Nu sunt sigura cât a trecut de când stau în pat, dar sincer, dacă ar intra acum pe ușa unul dintre sergenți, cred că i-aș sări la gât.

Am nevoie de odihnă.

Extrem de multă odihnă.

- Nu sunt în stare să-mi ridic nici măcar un deget afurisit. O aud pe Iraiana bolborosind cu nasul băgat în pernă.

Mârâi la rândul meu aprobând ce mi-a spus.

- Dacă ar intra vreun sergent pe ușă cred că aș sări pe geam, îi explic

- Eu i-aș tăia ouțele.

Da.

Cu siguranță o să i le taie. Data trecută când unul dintre colegi i-a spus că ar vrea să i-o tragă, a electrocutat la un antrenament.

Ușa camerei începe să scârțâie, iar noi ne întoarcem la unison. Dar nu e un sergent în pragul ei, cu Dylan. Care e îmbrăcat la rândul lui în uniforma, care i se mulează pe corp, făcându-mi gura să salveze.

- Mamă! Tu ești noul nostru sergent?, gemetele Iraienei îmi distrug fanteziile care se creau acum.

Îmi dau ochii peste cap, câștigând un hohot de râs din partea lui.

- Nu. Îi răspunde sec și se îndreaptă spre mine, furându-mi un sărut sub privirile ei.

Un „ oooo" se aud venind din partea ei, iar eu izbucnesc în râs.

- E iubitul meu, Ira.

Îi cade fața, și se trântește înapoi în pat.

- Normal. Numai eu sunt o ghinionistă în materie de bărbați. Doar eu i-am avut pe cei mai urâți. Ce naiba mănâncă ăsta? Uită-te la el, zici că-i scos din revistele pentru adulți.