Daddy : O dragoste greșită [[Finalizată]]

Capitolul 7

Dylan

Au trecut două săptămâni de la cearta cu Otilia din biroul directoarei. Două săptămâni în care nu mi-a vorbit deloc, nu s-a uitat la mine deloc. Încerca întotdeauna să-mi evite privirea. Dar, oricât de mult încearcă să se ascundă, o doare enorm când mă vede alături de Lyla.

Sunt în nenorocit.

Am avut vreo trei seri la rând, în care voiam să merg în camera ei. Să-mi cer iertate și să o simt din nou lângă mine. Să 9 țin în brațe și să-mi ascund nasul în părul ei, să-i mai simt încă o dată mirosul de căpșuni pe care îl are ascuns printre șuvițe.

Când am auzit că acel băiat a împins-o în brațele mele, nervii din mine s-au calmat imediat. Când a început să vorbească atât de frumos este despre el, mi-am dat seama că legătura dintre ei, e mai puternică decât orice.

Trag aer în piept puternic și trag mașina pe dreapta.

Am fost scos pe teren la rugămințile mele. Mă săturasem să stau atâtea ore pe un scaun și să-mi bat capul cu porcării.

Soarele e aproape să apună. Mai am câteva ore de muncă, iar apoi mă duc acasă, îmi fac un duș fierbinte și mă întind în pat. Sunt mort.

Deschid portiera și cobor din mașină.

Îmi trebuie aer curat.

Continui să mă plimb prin parc, admirând lalelele care au înflorit, când un sunet comun îmi atrage atenția.

Pe banca din stânga mea stă Otilia în brațele unui tip. Își ține capul pe umărul lui, iar acesta vorbește. Dar, nu-mi dau seama ce spune pentru că sunt prea departe.

Sângele începe să-mi clocotească în vene, iar mâinile îmi tremură necontrolat. Tot ce-mi doresc în momentul ăsta e să-i spargă moaca tipului care îmi atinge ce e al meu.

Picioarele mele se mișcă de unele singure. Dar, când mă apropii aud suspinele Otiliei. Înțepenesc brusc cu privirea ațintită spre ei. Căpșunica mea e așezată cu fața băgată în hanoracul lui, iar mâinile îi sunt agățate de acesta, de parcă ar fi ultimul lucru ce ar ține-o în realitate. Tipul o mângâie de păr și o strânge la brațe. Corpul ei se cutremură, iar băiatul o urcă de tot în brațele lui. O sărută pe frunte și s continuă să-i vorbească. Începe să o legene ca pe un copil mic, iar acesta se lasă purtată de brațele lui.

Nu îndrăznesc să mă mișc, am rămas blocat pe imaginea din fața mea. Când creierul meu începe să facă legătură, îmi dau seama ca acel băiat este Jason, cel de care mi-a povestit Otilia.

Ascult suspinele Otiliei, iar inima mă înțeapă puternic.

Plânge din cauza mea.

Sunt cel mai mare idiot.

În momentul de față tot ce-mi doresc e să o țin în brațe, până simt că o voi face una cu mine.

Nu am crezut vreodată, că am să ajung să regret faptul că o persoană plânge din cauza mea.

*******

Parcă ziua asta a trecut cu încetinitorul. Am așteptat să mi se termine tura pentru a ajunge acasă. Îmi iau la revedere de la colegi și părăsesc secția.