Daddy : O dragoste greșită [[Finalizată]]

Capitolul 15

Dylan

Nu pot să o văd așa. Mi se rupe inima când îi văd privirea pierdută, când văd că se chinuie să-mi zâmbească. Îi înțeleg durerea, prea bine. Când mama a murit, singurul meu gând era să merg după ea. Dacă Igor nu ar fi intrat în casă în acel moment, nu cred aș mai fi în viață. Dar cu ajutorul lui, am trecut peste. Când tatăl meu a aflat, m-a înscris imediat la poliție. Și, sincer, nu pot decât să-i mulțumesc. M-am ancorat în muncă, iar gândurile sinucigașe pe care le avem, s-au risipit imediat. Îmi privesc îngerașul care înoată în piscină, și-mi dau seama că dacă azi nu aș mai fi fost aici, nu aș mai fi întâlnit-o pe ea. Iar eu chiar nu vreau să-mi imaginez viața fără ea. Se scufundă, iar când revine la suprafață, am cea mai frumoasă privește din lume. Părul ei roșcat lucește în bătaia soarelui, iar mici picături de apa i se preling deasupra buzelor. Înainte idee de a avea o singură femeie mi se părea idioată, dar acum mă bucur că mi-am schimbat gândul.

- O să răcești, Otilia.

Îmi dezbrac tricoul și mă arunc la rândul meu în piscină. Mă privește cu un zâmbet trist pe față, iar când ajung lângă ea își așează capul pe pieptul meu.

- Crede-mă aș da totul, doar pentru a te vedea cum mă hrănești cu supă, sau când o să-mi ștergi mucii de la nas. Începe să râdă, iar eu o urmez.

O stâng mai tare în brațe.

- Cred că mi-ar plăcea la nebunie să fac pe doctorul sexi, mărturisesc și o sărut pe frunte, câștigând de la aceasta un mic chicot.

Stăm așa minute bune. Mă ține în brațe strâns, iar eu la rândul meu. O aud oftând de câteva ori.

- Nu e vina ta pentru ce se întâmplă, îi șoptesc și-mi plimb degetele prin firele de păr roşcat. Nu ai puterea să faci nimic. Niciunul dintre noi nu a avut puterea să facă ceva.

Își trage nasul de câteva ori.

- Nu e vina mea, dar eu trebuie să suport toată durerea asta. Nu e vina mea, dar eu trebuie să mă lupt în fiecare zi cu amintirile lor. Nu e corect.

Da. Noi trebuie să ne luptăm cu durerea. Noi trebuie să suportăm fiecare coșmar, fiecare lacrimă și fiecare amintire, care nu ne dă pace.

- Sunt aici. Am jurat că indiferent cât de greu va fi, voi fi aici. Oricât de greu ar fi, mormăi și îi apuc fața între palmele mele.

Zâmbește. Și e atât de dulce când o face.

- Îmi promiți ?

Buzele îi tremură, iar ochii îi sunt plini de lacrimi.

- Promit.

Promit să alung orice durere din inima ei.

******

Am ieșit din piscină după ceva timp, si ne-am închis în dormitor. Am nevoie de liniște. Atât ea, cât și eu. Își ține capul pe pieptul meu, iar din când în când își plimbă mâna pe fața mea. Nici unul dintre noi nu avem curajul să vorbim. Liniștea care ne învăluie ne face chiar bine. Îmi țin laptop-ul pe brațe, analizând un dosar. Am ales să muncesc de acasă, pentru a sta cât mai aproape de Otilia.

Se foiește și își ridică capul pentru a se uita în laptop-ul meu.

- E greu ce faci tu acum?, mă întreabă.

- Ce să fie greu? Să citesc?

Câștig un mic chicot de la ea, ce-mi bucură sufletul.

- Nu, prostuțule. E greu să muncești. Știi tu... să alergi infractori, să le studiezi dosarele. E greu să fii polițist?, mormăi cu nasul băgat în pernă.

Închid laptop-ul, și-l trag deoparte pentru a mă putea întoarce cu fața spre ea. O găsesc privindu-mă cu ochi mari.

- La început a fost. Mi-a fost greu să mă obișnuiesc cu antrenamentele, cu regulile pe care trebuie să le respecți sau cu faptul că aveam de învățat foarte mult. Dar până la urmă, m-am obișnuit și chiar a început să-mi placă. Am devenit din ce în ce mai interesat de prinderea infractorilor. De filaj și de urmărire. E multă adrenalină. Și la naiba, chiar îmi place!

Zâmbește și se întinde pentru a mă lua în brațe.

- Dar ce sunt cu atât de multe întrebări?

- După ce voi termina școala, vreau să mă înscriu la poliție. Nu știu, dar cred ca mi s-ar potrivi. Întotdeauna am fost atrasă de uniformă sau de faptul că porți arme la tine. Iar persoanele te respectă și se tem de tine.

Ridică din umeri și mă strânge mai tare la brațe.

- Cred că dacă te-aș vedea îmbrăcată în uniformă, ai fi cea mai frumoasă și mai sexi polițistă, îi mărturisesc și îi sărut fruntea.

Se cuibărește lângă mine, sărutându-mi gâtul. E bine. Atât de bine lângă ea, încât nu mi-aș vedea viața fără așa ceva.

Telefonul meu începe să sune, spărgând liniștea ce ne înconjura. Răspund, iar când vocea doctorului se aude în difuzor, atât eu cât și Otilia încremenim. Se ridică fulgerător, începând să se îmbrace. Fac același lucru și ne grăbim spre mașină.

Ăsta ar putea fi sfârșitul chinului pe care l-am dus amândoi. Am depășit limitele de viteză la cerințele Otiliei. Stă în dreapta mea pe scaun privind doar înainte fără să clipească. Își ține mâinile în poală, iar când îmi arunc privirea mei bine, văd că acestea tremură puternic.

Îmi așez mâna, cuprinzându-le pe ale ei.

- O să fie bine.

Rostesc cu inima bătându-mi nebunește. Nu-mi răspunde până nu ajungem în curtea spitalului. Dar atunci când ieșim din mașină, îmi apucă mâna întra ei, strângând tare.

- O să fie bine. Îi aud glasul ca prin vis, iar picioarele noastre se mișcă singure spre ușa salonului.

*******

Bună dragilor! Am întârziat puțin, bine, puțin mai mult. Dar am revenit în forță.

Știu că la început, am găsit comentarii cum că voi ați crezut că această poveste va fi ca toate celelalte. Cum că daddy o pedepsește pe babygirl și tot așa. Nu, nu am intenționat niciodată ca această poveste sa fie una violentă. Cum mi s-au părut celelalte.

Așa mi s-au părut mie.

Am vrut să fie o poveste de dragoste frumoasă. Și sunt sigur că nu e cine știe ce. E prima mea lucrare și are multe greșeli.

O să rămână și singura mea lucrare. Defapt, nu știu. Poate cândva voi face una cu „Step brothers ", dar până atunci va dura.

Oricum vă mulțumesc pentru steluțele primite și pentru comentarii. Iar numărul de vizualizări a cresc foarte mult. ❤️

O să revin cu un alt capitol în curând.

Vă îmbrățișez cu drag!🤗