Volumul doi al trilogiei "Sanctuarul"
Asupra ei se reversă o ură nemeritată din cauza amintiri tatălui ei, Lucifer, care-i aduce doar necazuri ca și cum l-ar fi ales ea. Singurul refugiul ei este cel care i-a adus salvarea când avea cinci ani, Copac...
Oops! This image does not follow our content guidelines. To continue publishing, please remove it or upload a different image.
XENDRA
Privirile înspăimântate ale colegilor mă urmăresc pe holuri în drum spre ieșire. Acum reprezint o ființă în ochii lor, un monstru, de care trebuie să se ferească. Puterea nu înseamnă superioritate... ci marginalizeze, agonie și singurătate așa cum a fost mereu. Oftez adânc și-mi continui drumul. Pot auzi cum șoptesc în spatele meu unii către alții „Pleacă, demonul!". Îmi ascund tristețea ce-mi înconjoară suferința și privesc într-un punct gol inexistent. Simt cum îmi vibrează telefonul scurt, semn că ar fi o simplă notificare sau SMS, dar nu durează mult până vibrează din nou. Dau drumul bretelei gheozdanului pe care o țineam încleștată și-mi scot telefonul din buzunarul de la spate.
Mă încrunt la vederea numărului necunoscut. Curioasă față de conținutul ascuns aleg să deblochez telefonul și să citesc mesajele.
„ O prințesă a Iadului ar trebui să se uite sfidător la târâturile arogante ale Raiului."
„ Hainele alese de mine, îți vin frumos pe trup. "
„ Ai de gând să mă lași să fac monolog în loc de dialog, Prințeso?"
Râd la citirea celui de-al treilea mesaj. Simțurile mă anunță de faptul că și-a făcut din nou apariția prezența care se ascundea în umbre dimineață. Am nevoie de liniște... Ies pe ușă și mă îndrept spre mașină. Ceva din mine mă instigă să privesc înapoi, dar rezist cu încăpățânare. Mă împiedic în șireturile dezlegate ale adidașilor și simt cum o briză rece îmbrăcată în miresme de florii cum îmi mâinâie pielea delicată a cefei preț de câteva secunde cât mă leg. Nu știu dacă e doar în mintea mea, dar aș putea jura că nu a fost doar briza... și prezența ce nu-mi lasă visele în pace. Intru în mașină mai repede decât normal. Conduc mecanic până acasă cu....dor.
— Ai nevoie de odihnă, mă ceartă ultimul neuron activ din cauza oboseli.
Porțile impunătoare ale Cetății Regale sunt largi deschise, iar ca de obicei în fiecare parte a acestora stă de strajă câte un războinic al cetei, pentru a prevenii îngerii de rând să intre în caz de răzvrătire sau dușmanii Raiului, dacă urmăresc pecetele dintre lumii. Gărzile mă salută respectuos din cap și-mi fac semn să înaintez. Parchez mașina la locul ei, după aceea mă îndrept spre intrarea principală. Unde o pot zări din depărtare pe Rosalinda, iar lângă ea cel mai probabil se află Santiago.
— Bună, spun către ei atunci când ajung în dreptul lor.
— La mine în birou, spune scurt Rose în timp ce mă analizează din cap până-n picioare.
Santiago doar aprobă și mă bate pe umăr în timp ce se face dispărut. O urmez în tăcere pregătindu-mă mintal pentru consecințe, dar sper să mă lase să particip la bal în continuare. Nici nu-mi dau seama când ajungem la biroul ei, fiind pierdută în propriul suflet. Îmi face semn să intru în cameră, apoi închide ușa cu putere în urma mea. Zgomotul mă face să înghit încet. O liniște mortuară se lasă în încăpere.
