Sacrificiul

Capitolul 3. Pierdut în neant

ADAM

     Mă uit stupefiat la loc în care până acum o secundă se afla adolescenta. A dispărut, lăsându-mă ca un idiot în fața acelei fraze. Corpul îmi tremură de nervi rănit de vorbele sale, dar în același timp mă învinuiesc. Vorbele alea erau menite doar pentru auzul lui Lucifer! Nenorocitul ăla de pact mă urmărește ca ciuma! După comportarea ei, nu pare să-și amintească restul conversației! Plec spre casă știind prea bine că dacă aș încerca să ajung în refugiul ei nu aș putea, datorită vrăjilor prea puternice cel înconjoară. Simțurile mă alertează cu faptul că cineva se îndreaptă spre acest loc. Nu durează mult până când înaintea mea se înfățișează nimeni alta decât Rosalinda. Privirea ei mă străpunge precum un pumnal, dar nu aș putea să o învinuiesc pentru comportamentul defensiv. Rochia de satin se mișcă elegant de furios ca și ritmul cu care înaintează spre mine. Noroc că nu mai deține decât parțial puterea blestemului!

— Domnule Rollan, spune scurt grav în timpul unei reverențe.

— Regină, spun făcând plecăciunea cu precauție. Cu ce ocazie mă onorați cu prezența dumneavoastră? spun încercând să nu par arogant.

— Adam Rollan, cred că am mai avut conversația asta de atâtea ori încât mă plictisește. Nu te puteai abține? spune arătând către buzele mele roșii. Azi este ziua ei, așa încă nu ai fost de acord cu dorința Lui? mârâie înspre mine.

— Nu înțeleg, cum și mort îmi face numai necazuri. De ce trebuie să-mi declar perechea, când ea nici nu mă recunoaște! Știi cât doare chestia asta? spun arătând în dreptul inimi. Nu, nu știi! A trebuit să stau departe de ea șaisprezece ani, să o privesc doar din umbre fără să-mi zâmbească o clipă! Să las lumea să se comporte cu ea, ca și cum ar fi un vierme, când puteam să-i ucid și cu o clipire?! Să o aud dorindu-și sărutarea la un oarecare?! țip în timp ce mă plimb în cercuri.

— Nu știe despre ce pericol o înconjoară, rostește calm.

— Și cum ar trebui să îndeplinesc pactul, când ea nici măcar nu mă vrea în preajmă?spun disperat.

— Nu e vina mea că nu ai răbdare să-i explic de ce trebuie să plece pe Pământ și că sunteți suflete pereche! spune gesticulând dramatic.

— E prin aproprie, îl simt, mârâi spre ea.

— Dar nu putem să-i legăm inima să urmeze ce îi este scris de către destin.

— Ba putem, spun nervos arătându-i colți.

— Doar că asta o va îndepărta și mai mult, iar după aceea nu îți va oferi niciodată din nou legătura pe care ai pierdut-o deja o dată! spune plecând.

     O urmăresc cum pleacă lăsându-mă mai amărât decât eram.

*

     Conacul pare mai rece și gol ca niciodată. Singur în întunericul, care până nu de mult îmi era tovarăș, mi se pare un chin. Îmi este frig, fără ea. Dorința față de sânge mi-e atât de scăzută încât mă țin un pic mai sus de înfometare. Cu fiecare an ce trece devine din ce în ce mai greu să-mi păstrez tăria pentru viața asta moartă, dar de când am fost despărțit de atingerea ei totul pare mai mort decât un vid. Mă urăsc atât de mult pentru aceea zi...

     Când am văzut-o căzând pe lângă ușă, inima mi s-a oprit. Îl văd pe Lucifer cum înconjoară biroul să ajungă la ea, dar ajung să o ridic înaintea lui. Începe să se zbată cu putere sub atingerea mea, din care se smulge și plânge privindu-și papucei. Se stânge în dreptul inimi cu putere ca și cum dorește să scape de durerea ce o sâcâie în acea zonă. Pasărea Phoenix își reia forma naturală și o îmbrățișează cu aripile fierbinți.