Sacrificiul

Capitolul 12. Secretele singurătății

              Îmi simt trupul amorțit. Privirea mea vede doar bezna ce mă înconjoară. Lumea exterioară pare atât de îndepărtat în îmbrățișarea morții. Cineva mă ține în brațe cu disperare, dar apoi este îndepărtat de mine făcându-mă să dau cu capul de pardoseală. Nu durează mult până când sunt ridicată de la podea și-mi odihnesc trupul pe pieptul cuiva din nou. Mă cred o păpușă? Revolta din mine piere când simt valul de picături pe piele. Cine plânge? Încerc să-mi deschid ochi, dar sunt prinsă ca spectator în propria minte. Pieptul mă arde, dar nu mă doare, iar agonia mi se estompează sub aceea atingere magică. Îmi pot întredeschide pleoapele, însă totul este încețoșat. Durere mai rezonează un pic în mine, când sunt din nou dată cu capul de podea. Nu sunt o marionetă! Ceva se mai răzvrătesc în mine pentru o secundă, dar simt cum blestemul din venele mele în surpasează înghiți du-l. O tuse violentă mă face să elimin parazitul ce sălășluise în mine. Vederea îmi revine la normal.

               O energie similară cu boala ce fusese în mine pulsează în partea mea stângă. Îmi întorc capul cu teamă. Mâna lui Adam este încleștată pe jugulara lui Ferno. Pe chipul lui se citește fericirea, și văd cum rostește ceva spre mine, dar nu pot auzi ce. Privirea îmi cade pe mâna lui stângă unde observ runa ce încă pulsează și malaria ce-i se ramifică prin vene până în jurul inimi. El a fost cel care mi-a luat durerea... O să moară! Gândul că va pieri din cauză că ma vindecat pe mine, mă doare.

― NU! țip împletici în du-mă spre el.

                Trupul lui devine o cârpă în mâna lui Adam. Furia mi se împletește cu neputință. Focul din mine simte nevoia să se dezlănțuie. Mă ridic în picioare hotărâtă să nu-l las să moară. Îl arunc pe Adam departe de fratele meu și-l încătușez într-o cușcă de flăcări. Pe Ferno îl prind înainte să facă contact cu pardoseală. Pandantivul mă arde în semn de atenționare, dar îl ignor. Nu te voi lăsa să mori! Am nevoie de informații. Deschid rapid portalul spre Iad, și să O chem. Nu întârzie să apară de dinaintea mea.

― Mai chemat, spune analizând mediul înconjurător cu o privire sceptică.

― Spune-mi se boală zace în Ferno, îi ordon.

― Nu este o boală și un blestem, blestemul droizilor. Poți să-l lași să moară, este doar o u...

― Este fratele meu! Dacă mai îndrăznești să-l numești o unealtă, te voi lega într-o colivie în interiorul oceanului de lacrimi din cercul șapte! țip în culmea isteriei.

― Împărțiți doar jumătate de sânge, nu înțeleg de ce te isterizezi. În fine, oftează resemnată când vede seriozitatea din ochii mei. Blestemul îl poartă din pruncie, nu din cauză că l-a luat din tine. Bunica ta, i l-a însemnat în sânge pentru al transforma în droid, dar pentru asta are nevoie de înger, dar din cauză că a tot refuzat oferta ei, a ales să-l facă dependent de licoara sa, cu care îl premiază când îndeplinește misiunile ei.

― Ai fost singur în durere, spun îmbrățișându-i trupul inconștient.

               Nu-mi pot reține lacrimile. Durerea ce-a zămislit în mine, pentru câteva momente, a fost în el ani la rândul fără cineva să-i ofere alinare. Asta îmi ascundeai... Voiai sângele meu ca să smulgi din mine, sângele bolnav, pe care mi l-ai oferit din porunca Vrăjitoarei.

― Pot să-l vindec?

― Are nevoie de cartea cu vrăji de la cea de-a treia moștenitoare sau licoarea vrăjitoarei, dar să faci negoț cu ea ar fi un dezastru pentru cele trei lumi.

― Atunci măcar să câștig timp?spun cu greu printre rafale de lacrimi.

― Ai putea să-i dai o picătură din sângele tău, deoarece nu este complet sânge pur de înger și poartă harul sângelui. În cel mai rău caz o să moară, dar oricum își va da duhul în curând dacă nu faci nimic, spune plat.

               Poate să moară sau o să moară, halal opțiuni! Grimasele de durere de pe chipul lui îmi fac inima să sângereze. Mi-aș dori să fie o cale sigură prin care să-l vindec. Mușc din degetul mare de la mâna dreaptă până sângerează, apoi las ca câteva picături să i se prelingă printre buze. Sunt smulsă de lângă el brutal.

― Lasă-l să moară, spune Adam furios.

― Atunci cu ce aș fi mai bună decât femeia care la adus pe drumul ăsta. Ar fi putut să mă ucidă de atâtea ori, dar de fiecare dată a ales să se prefacă ca să-și primească poțiunea...

― Nu este așa, spune ofticat.

― Ba da este, dacă nu ar fi apărut aș fi putut să mor chiar în brațele tale, dar iată-mă aici... când el se luptă din nou singur cu molima ce-i mănâncă trupul cu durere! A avut nenumărate ocazii în care ar fi putut să-și pună capăt dureri, dar a ales singurătatea și durerea...

― Nu-l martiriza!

― Este fratele meu, idiotule! țip în culmea furiei.

            Gura lui se deschide și rămâne așa, incapabil să o închidă. Privește la Ferno apoi iar la mine. Se întoarce spre Pasărea Phoenix căutând răspunsuri, dar este întâmpinat cu o expresie sarcastică și rostogolindu-și ochii peste cap.

― Închide gura, că o să-mi fac cuib în ea, dacă o menții tot așa. Ai auzit bine, este fratele ei vitreg, completează plictisită.

             Respirația sacadată a lui Ferno ne face să revenim la problema inițială. Trupul lui începe să aibă convulsii din ce în ce mai puternice, ca și cum ar respinge sângele meu, dar ramificațiile de pe mâna stângă se scurg pe podea. Energia mea alungă mare parte de boală spre extremitatea compromisă. Broboane de transpirație i se adună pe frunte. Pandantivul de la gâtul meu nu mă mai arde, dar pericolul este încă în el. În inimă mi se strâng o furtună de emoții care mă încearcă, dar sunt incapabilă să acționez în vreun fel. Simt cum genunchi mi se înmoaie și lacrimile mă poticnesc necruțătoare. Brațele puternice ale lui Adam îmi cuprind talia, pre întâmpinând slăbirea mea. Sala începe să se învârtă cu mine. Îmi adâncesc unghiile în carnea moale a brațelor sale.

― Dă-ți voie să plângi, îmi șoptește grijuliu în ureche.

               Îl ascult și eliberez zbuciumul de lacrimi. Vina încă persistă în inima mea. Putând să observ lupta faină ce se dă în sângele lui. Ce suflet să ai ca să-ți blestemi primul nepot cu o astfel de otravă... Când o să te găsesc, Bunico, o să mă asiguri că vei cunoaște cele mai profunde torturi pe care trupul meu ți le poate oferi! Așteaptă-mă o să vin după tine!

― Gardianule, cum putem contacta cu cea de-a treia moștenitoare?

― Pandantivul de la gâtul tău îți va fi călăuză, fiind metamorfozarea darului tău, spune atentă, parțială, continuă accentuând importanța lui.

               Rebeca!