Volumul doi al trilogiei "Sanctuarul"
Asupra ei se reversă o ură nemeritată din cauza amintiri tatălui ei, Lucifer, care-i aduce doar necazuri ca și cum l-ar fi ales ea. Singurul refugiul ei este cel care i-a adus salvarea când avea cinci ani, Copac...
Oops! This image does not follow our content guidelines. To continue publishing, please remove it or upload a different image.
Trupul mi-e plin de nervi din cauza incidentului. Nu știu ce mă enervează mai mult tupeul acelui cretin sau faptul că mi-a plăcut posesivitatea lui? Pielea mă furnică din cauza interacțiuni nu el, mi-aș retrage sau mi-e teamă să nu cumva ucidă pe cineva din impuls, aruncând la gunoi orice șansă de a mă apropia de Rebeca. Îl trag după mine pentru al duce într-un loc unde ne putem confrunta cum trebuie. Privesc prin prejur și observ că din sala de sport iese profesorul și-o închide în urma sa. Nu se află la o distanță prea mare. Sângele meu începe să vibreze în vene semnalând atâtea lucruri încât nici nu pot să distinc la ce ar trebui să fiu alertă.
― Suntem supravegheații, rostește șoptit în urechea mea dreaptă.
― Taci și urmează-mă în liniște, faptul că niște muritori ne urmăresc este ultima noastră grijă.
Îl aud cum înghite în sec și-mi apucă mâna mai strâns, micșorând distanța dintre trupurile noastre. Cu coada ochiului arunc o privire în spate și o văd pe Rebeca ce discută cu directoarea în timp ce ne privesc. Alerg ușor până în spatele clădiri. Trag un ochi să văd dacă atenția celor două mai este îndreptată spre noi, și observ cu ușurare cum își se îndreaptă spre ieșirea principală.
― Acum poți să-mi spui care este grija noastră?rostește fermecător în timp ce-mi prinde vârful bărbiei între degetele sale.
Îmi doresc să pot riposta, dar creierul mi-e gol. În schimb instinctul îl vrea atât de puternic încât mă doare. Îi îndepărtez mâna de pe bărbia mea și-i prind jugulara în ea. Pe chipul lui se instalează un rânjet pervesc. Folosindu-mă de puterile mele îl trec și pe el o dată cu mine prin zidul subțire, iar apoi îl las să cadă cu spatele de pardosea sălii.
― Faptul că era să-mi distrugi acoperirea, idiotule! spun îngenunchind și prinzându-i bărbia.
Privirea lui flămândă îmi înghite judecata. Pupilele lui se dilată. Pufnește și-mi prinde mâna întra sa, iar cu cealaltă îmi apucă talia și mă trage peste el. Inima îmi bate cu putere. Răsuflarea lui fierbinte îmi mângâie urechea, făcându-mă să mă cutremur.
― Nu-mi pasă, rostește prea aproape de lob.
Înghit în sec. Mâna de pe talie mă trage mai aproape de el, făcându-mă să-l simt. Îl aud cum își linge buzele, atât de aproape de lobul meu încât parcă-l linge pe el. Tensiunea sexuală dintre noi este atât de puternică încât că pierd în ea.
― Nu mă face să implor, șoptesc inconștient.
Trupul său devine rigid, iar apoi mă împinge de pe el. Cad pe pardoseală și încerc să-l privesc, dar chipul rozaliu privește undeva într-un colț întunecat, în timp ce se joacă cu gulerul tricoul ca și cum iar fi fost prea cald. Confuzia geme în mine.
― Avem ceva de discutat, spune serios.
Se ridică de pe podea și-și scutură hainele de un praf imaginar. Îi iau exemplul și mă ridic la rândul meu, apoi încerc să-mi fac ordine în convoiul de gânduri astfel încât să-mi mai păstrez frântura de demnitate în picioare. Toată vibrația din mine se adună în jurul inimii, iar pandantivul îmi arde carnea. Încerc să-l îndepărtez de piele, dar acesta îmi fură din vlagă. Cad pe vene străpunsă de agonie. Nu-mi pot reține lacrimile. Mie sete!
― Ești bine?țipă Adam în timp ce se apropie de mine.
Aș vrea să-i pot răspunde, dar glasul mie mort. Ceva se răzvrătește în mine. Un șir de convulsiuni îmi acaparează tot controlul. Tușesc în căutarea aerului, dar mai mult mă sufoc. Simt cum plămâni aproape ies din mine cu fiecare acces de tuse. Un lichid fierbinte mi se prelinge pe căușul palmei. Îndepărtez mâna puțin pentru a vedea ce anume a ieșit din mine. Mirosul metalic se împrăștie rapid în încăpere, făcându-mă anemică. Culoarea neagră mă îngrijorează.
― Xendra!țipă Adam înainte să mă prindă în brațele sale.
Greutatea pandantivului dispare de pe pieptul meu, dar durerea nu dispare. Brațele lui Adam mă strâng mai tare la pieptul său. Îi simt respirația în apropierea urechi mele stângi, dar nu-i aud vorbele. Trebuie să devin din nou stăpână pe propriul meu corp! Urletul meu răsună cu putere în sală. Ceva îmi se ramifică prin vene, cauzându-mi o durere soră cu moartea. Văd cum portalul dinspre Iad se materializează lent în stânga noastră. Privirea mi se încețoșează. Copul mă furnică și abia îl mai simt. Zăresc silueta unui bărbat cum trece portalu alături de o torță. Lumina sa este atât de puternică încât mi se face somn. Trupul îmi ascultă rugăminea și se face moale, trăgându-mă în beznă.
