Complicated

16

Zilele in acel spital treceau foarte greu. Ken ia spus ca va mai trebui sa stea câteva zile pentru a fi sigur ca sa vindecat complet, dar Taehyung murea deja de plictiseala. Seokjin spunea ca va veni mai târziu, avand in vedere ca nu putea sa lipsească de la munca, Yoongi era cu Hoseok acasa după ce se externase, spunându-i ca va trebui sa îl îngrijească, și nu știa dacă putea sa vina iar Jimin era plecat cu afacerea lui. Nu in Canada dar avea câteva lucruri de rezolvat ce tinea de afacere.

Jeongguk....nu știa unde este, din acea noapte nu la mai văzut. Seokjin spusese doar ca era acasa. Dar era bine ca nu îl vedea, putea sta sigur ca e in siguranța.

Însă își făcea griji de Yeontan. Nu la văzut de câteva zile și nustia unde este. Ii era frica ca posibil sa fi fugit.

Luase o gura de aer, dand-o după câteva secunde afara. Corpul sau începea usor sa își revină, avea câteva vânătăi dar incepeau lent sa dispară, capul nu il mai durea și chiar se simntea bine. Vroia doar sa plece acasa, nu se mai simntea confortabil in spital.

"Cum te simnti azi?"

Ken isi făcuse apariția in camera, in mâna avand un bloc de foi, citind fugitiv înainte sa își pună ochii pe el.

"Ma simnt bine, dar nu mai vreau sa stau aici" recunoscu lasand după un oftat pe buze.

Bărbatul scapase un surâs pe buze verificând picurătorul ce era atașat in mâna satenului.

"Sa îmi spui dacă te doare ceva" doctorul incepu usor sa apese locurile unde Taehyung fusese lovit, arucand un ochi spre chipul usor palid al satenului după o posibila reacție. "Acum ridicate in picioare și fa câțiva pași"

Taehyung se confirmase puțin și confuz. Coborâse încet din pat, tremurând când picioarele goi au atins podeaua rece. Închise ochii și incepu sa meargă, lent și atent pentru a nu cădea. Statul numai in pat ia amortit destul de rapid corpul, și câteva secunde își simntea cum genunchii deveau gelatina dar cu o gura de aer incepu sa pașească pana la usa și înapoi, rezultând ca meargea destul de bine fără sa se clatine.

Ken își notase rapid in carnetel privindul după cu un zâmbet pe buze.

"Încă o intrebare" spuse apropiindu-se de saten. "Ai amețeli, când mergi simnti cum ceva îți apasa umerii?"

"Nu, ma simnt chiar foarte bine" spuse satenul privindul in ochi.

Bărbatul zambise din nou lovindul scurt pe umar.

"Taehyung poți sa îți semnezi externarea, voi vorbi cu Seokjin sa vina sa te ia, dar va trebui sa treci zilele următoare pentru câteva analize, și sa văd cum te simnti"  satenul incuviintase din cap fericit ca insfarsit putea sa plece acasa.

După ce Ken parasise salonul, Taehyung deja își terminase puținul bagaj pe care îl avea, privind ceasul și așteptând ca Jin sa vina. Doctorul vorbise cu el și ia zis ca in câteva minute va fi aici.

Acum ca aștepta mintea sa din nou zburase la hibridul puma. Nu putea uita niciodată momentul când Jungkook cu ochii strălucitori colorați într-un roșu aprins, se apropia lent și precis ca o felina ce își pândea prada in întuneric înainte sa atace. Felul cum pășea, parca știind care va fi următoarea mișcare, tonul gros rostind acele cuvinte care si acum ii dăduse fiori pe șira spinări. Acele imagini pur si simplu se intimparise in cap, nu știa dacă va uita vreodată.

Știa, simntea ca intr-o zi ceva rău se va întâmpla. Acum a avut noroc dar mai târziu? Va mai avea norocul acesta?

Satenul își scuturase capul, încercând sa ignore pe moment probleme pe care îl urmărește. Poate Jin va vrea sa stea cu el, orice stăpân are puterea sa își controleze hibridul iar el observase ca Seokjin întodeauna îl oprea, chiar și in situații mai dure.