57

182 39 3
                                    

Taehyung râdea slab la felul cum Seokjin îi certa iubitul. După ce sau fugărit aproape tot drumul într-un final blondul reuși să îl prindă. Acum erau la el acasă în timp ce privea cum prietenul său își flutura degetul în fața hybridului nervos în timp ce brunetul avea urechile lăsate în păr cu buzele țuguiate într-un botic. Scena era adorabilă sincer nu vroia să se bage dar avea o promisiune.

"Hyung gata l-ai certat destul" spuse cu un chicot ridicându-se de pe canapea, apropiindu-se de cei doi și așezându-se în poala hybridului acesta fiind rapid să îi cuprindă talia.

"Nu am intales, cumva îmi spui mie, MIE, să îl las în pace?"

Taehyung l-a privit amuzat apropiindu-se și mai mult de chipul brunetului, aproape ajungând să își lipească obrazul de tâmplă, iar hybridul doar își strânse brațele din jurul taliei, șansa ca să fie un loc gol scăzând pentru ca adora căldura pe care îi trimitea micuțul său.

"Hyung nu crezi ca e destul, adică l-ai certat tot drumul și nici în casă nu l-ai lăsat în pace"

"Pentru ce a făcut îmi spui să îl las în pace?" întreabă iritat cu mainele la piept evident ofticat.

"Da...adica nu cred ca a facut ceva rau" spuse inca luându-i apărarea fără sa știe defapt ce făcuse hybridul.

"Ok.....ok" se supără blondul împingându-si telefonul în față Taehyung uitându-se confuz.

Era mesajele cu Namjoon iar satenul cu fiecare cuvânt citit ochii i se mărira uitându-se șocat la hybrid care doar schițase un zâmbet nevinovat.

"Jungkook" nu îi venea să creadă ca a făcut asta.

"Ce?" întreabă încă nevinovat uitându-se inocent la stăpânul său.

"Cum ai putut scrie așa ceva?"

"De ce, trebuia să mai adaug?" ranji hybridul primind un dos de palmă de la saten.

"Nu e amuzant Kookie cum ai putut scrie așa ceva, e răutăcios"

"Da Kookie e de-a dreptul malefic" se baga și blondul, hybridul privindu-l pe Taehyung cât și pe Seokjin pufnind după din nas.

"Am scris ceea ce simnteam" da din umeri lipindusi nasul de pielea gâtului a satenului acesta doar oftând și închizându-și ochii.

Chiar și în acest moment hybridul nu se oprea să nu îi aducă fluturi în stomac, o făcea ca să nu mai fie supărat, dar el era încă supărat pentru ce îi scrise lui Namjoon, nu era normal.

"Jungkook asta e serios, du-te și îți cere scuze"

"Cum adică să îmi cer scuze?" își ridică capul iritat.

"Adică Namjoon hyung va veni aici și tu îți ceri scuze" spuse încă serios dar țipă speriat când hybridul se ridicase prea brusc, din instinct îi incojurase gâtul.

"Pentru ce să îmi cer scuze dacă am spus adevărul, chiar eu un nenorocit"

"Jungkook!"

"Jungkook!"

Taehyung și Seokjin au țipat în același timp privindu-se după întorcându-și ochii spre hybrid care avea din nou urechile în păr din cauza țipătului.

Și-a încordat brațele care îi ținea corpul satenului, mormăie cuvinte pentru el și după doar oftase uitându-se in ochii ciocolatii a iubitului său știind ca pierduse bătălia.

"Bine" mârâie iritat. "Bine o să o fac, spune-i tipului să vină"

"Namjoon" îl corecta blondul acesta doar uitându-se urat.

ComplicatedUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum