Complicated

64

Jungkook a trebuit să își liniștească iubitul câteva ore după ce au intrat în casă. Tremura, plângea, punea aceeași întrebare tot timpul 'de ce a făcut asta!' sau ' cum ai știut?' și alte întrebări care îl iritau.

I-a promis ca o să îi spună tot însă era și prea devreme, trebuia puțin să îl calmeze ca să poată digera orice. Azi probabil îi va zice, ori măcar jumate din povestea sa și de relația dintre el și fratele său, relația de dușmănie.

Și-a atins încet palma de fierele moi a satenului începând blând să îi maseze scalpul. Încă suspina, corpul său îi trimitea electricitate din cauza tremurului și asta îi sfâșia măruntaiele. Ar fi trebuit să ajungă mai devreme dar idioutul de John a întârziat, ca de fiecare dată. Ia plasat un sărut pe frunte după aceea încet îi ridichiase chipul fiind sigur ca îl privea în ochi.

"Nu mai plânge, nu ai pentru ce, doar să jucat cu tine Tae, acel idiot a vrut doar să își primească șansa prin manipulare atâta tot" rosti pe un ton răgușit, Taehyung doar inghitand în sec și scăpând încă un plânset.

A simntit asta, doar nu a fost nici prima nici ultima dată când îl manipula, dar de data asta s-a simțit atât de real, a crezut ca toate ce s-a întâmplat era adevărat.

Și-a lipit din nou fruntea de umărul hybridului auzind cum acesta scăpase un oftat adânc, speriindu-l puțin totuși. A fost un oftat amestecat cu un mârâit, normal ca îl speriase.

"Tae știi foarte bine ca sunt aici ca să te protejez, dacă rămâi adânci în gândurile tale doar mă inervează, intaleg ca te-ai speriat și toate alea dar serios nu mai plânge, nu merită" l-a forțat din nou să îl privească satenul doar blocându-se în culoarea întunecată a iubitului său.

O culoare care te putea trimite într-un loc în care nici să faci ceva nu puteai să ieși, dar totuși o culoare care te face doar să îi privești până îți dai sufletul. Mai devreme sau mai târziu Taehyung sigur va ajunge să moară dacă acei ochi nu o să se mai uite la el, dacă acei ochi nu o să îi trimită dragoste și fericire, sau chiar și răutate. Nu-i păsa dacă vreodată Jungkook îl va privi rece și îndepărta, pentru ca inima să nu o să mai bată când altcineva va primi aceea ce îl are acum, nu o să reziste dacă Jungkook într-o zi dacă între ei nu va merge să fie cu un străin. Nu putea asta.

"S-Știu, doar ca m-am speriat foarte tare" recunoscu după câteva secunde de tăcere, hybridul doar fixandul cu privirea, fără măcar să își miște ochii.

"Intalege un lucru cat timp ești cu mine, nimeni nu va putea să te rănească, sunt un prădător și știu cum să mă furișez" ranji drăcesc făcându-l pe băiat să scape un surâs slab. "Dar serios acum trebuie sa bagi în căpușorul acesta al tău drăguț ca sunt aici lângă tine"

Taehyung l-a privit cum nu o făcuse de mult timp, cu dragoste și ușurare. I-a luat timid chipul în palme apropiindu-se până ce buzele lor s-au întâlni într-un sărut scurt dar plin de iubire.

"Multumesc Kookie, chiar îți mulțumesc" șopti după ce se despărțiră hybridul doar ridicându-și coltul buzei într-un zâmbet și îl sărutase din nou doar ca mai mult.

După aceea au reușit într-un final amândoi să se calmeze, Jungkook de nervi iar Taehyung de frică și teamă. Pandativul pe care a avut nevoie erau doar brațele puternice ce stăteau liniște pe talia sa trăgându-l și atigandul așa cum Jungkook știa. Nu avea nevoie de nimic altceva, doar de iubitul său și de iubirea sa, atât tot.

"Kookie?" șopti după ceva timp amândoi urmărind o telenovelă difuzată pe televizor.

Hybridul murmurase un 'mm' scurt cuprinzându-l mai mult.

"Vreau-Vreau să știu ce s-a întâmplat azi?" întreabă puțin anxios, îi era frică de reacția hybridului.

Brunetul a închis televizorul brusc acum fiind cu ochii lipiți de săten, acesta doar tresărind însă menținându-și calmul.

"Nu e mult de povestit, mă știu cu fratele tău de mulți ani, însă nu prea ne agream, sincer am vrut la prima ocazie să îl smulg inima" chicoti la ce zise însă Taehyung și-a mărit ochii în frică. " Totusi sunt câteva informații care nu pot să le zic, nu acum adică"

"De ce?"

"E mai bine sa nu stii Tae, nu cred ca iti va placea, fratele tău o fi cel mai mare dușman al meu dar chiar și așa pentru binele tău nu o sa afli acum"

"Dar vreau să știu Kookie, adică nu cred ca e o coincidență ca voi va știți și eu sunt împreună cu tine, Kookie chiar vreau să știu"

"Tae ai încredere în mine nu?" întreabă brusc hybridul, satenul încuviințând fără măcar să se gândească, avea încredere în el, era totuși iubitul său, trebuia să aibă. "Atunci promite-mi ca nu o sa mai aduci în discuție tema asta, cel puțin nu curând, o să îți zic dar când voi fi eu pregătit bine?"

Chiar dacă a vrut să protesteze si sa îl implora să îi zică a acceptat. Probabil a avut parte din trecutul său, și se simntea. Nici cu el Hun nu a fost bun, nu se miră dacă va auzi aceeași întâmplare cum a fost la el.

Hybridul zâmbi dându-i un sărut scurt pe buze după aceea așezându-se mai comod.

"Acum cred ca vrei sa afli ce s-a întâmplat azi? " satenul clatină din cap fiind atent la iubitul său. "Sincer habar nu aveam ca idiotul cela și-a trimis 'câinii' ca să te sperie, am fost telefonat de un vechi prieteni care încă 'lucrează' pentru el"

"Cum adică lucrează?" întreabă confuz bucurându-se de căldura ce îi făcea pielea să se înfiorare

"E un prieten bun, lucrează pentru el să îmi trimite informații despre fratele tău, dar un timp am încetat să mai vorbim, sincer credeam ca a aflat de minciuna sa și i-a făcut ceva, dar se pare ca nu o făcuse, în fine ma sunt să îmi zică de planul său așa ca cum am știut de el am venit"

Taehyung ascultat atent șocat dar și uimit. Nu credea ca Jungkook chiar a venit după el, adică nu s-a așteptat la asta. Azi când stătea față în față cu fratele său a crezut ca va fi ultima dată când își va vedea iubitul, a crezut ca cum își dă drumul celor două cuvinte va fi sfârșitul relației. Totuși se bucură ca nu asta s-a întâmplat.

S-a ridicat rapid pentru a se pune în poală hybridului și fără măcar să spună ceva îi luase obrajii în palme și și-a lipit buzele de ale brunetului, luându-l puțin pe nepregătite însă totuși răspunzând la sărut.

"Te iubesc Kookie" îi șopti peste buze zâmbind în sinea sa când brațele hybridului ia cuprins tot spatele așa ca să ajunge să se lase puțin pe spate.

"Și eu te iubesc" murmură după aceea trăgândul într-un alt sărut mult mai fierbinte și provocator.

În doar câteva secunde satenul se simnti ridicat dar nu s-a îndepărta deloc, avea nevoie să îl simtă, avea nevoie ca acel pandantiv să îi stoarcă orice gând rău care îl are și să îl curețe de imaginile văzute mai devreme.